Uncategorized
Comentarii la rece. Conferința de presă a președintelui Nicușor Dan: N-a excelat, dar s-a descurcat!

Europarlamentarul liberal Rareș Bogdan, de ceva vreme opozant al liderului Ilie Bolojan, ne anunță că Ursula Gertrud von der Leyen, președinta Comisiei Europene, care ne-a vizitat țara de curând, ne-a tras-o din nou, așa, pe față, fără remușcări. Spune Rareș Bogdan că s-a ales praful de principiul egalizării subvențiilor agricole pe cuprinsul Uniunii Europene.
Fermierii români și cei din Est vor primi aceeași subvenție pe hectar ca și până acum. Adică una mică. De supraviețuire! De unde să prospere românul? Fondurile se duc tot la agricultorii francezi și germani! Noi, ca de obicei, pe linia a doua. La toate. Suntem buni doar de tras cu cârca, după cum zice românul. Și tragem. Occidentul are ogoare, nu glumă!
Se pregătește o revoluție în plan administrativ teritorial. Proiectul guvernanților de a desființa comunele sub 3.000 de locuitori, anumite județe și orașe nu convine multora. Vorbim aici de primari, președinți de consilii județene, cetățeni, chiar și oameni de afaceri. Procesul va fi unul dificil. Spun unii, mai în glumă, mai în serios, că seamănă cu colectivizarea. Nu neg, ideea este bună, doar momentul este nepotrivit. Este exact ce trebuie românului zăpăcit de costurile vieții din ce în ce mai ridicate.
Nu era mai bine dacă se începea cu restructurări prin ministere, agenții și tot soiul de companii controlate de stat? Nu ar fi fost mai util, în prima fază, să se materializeze rezultatul acelui referendum prin care s-a votat reducerea numărului de parlamentari la 300? Pornim o furtună în plin uragan. Ce o ieși!
Despre conferința de presă susținută de președintele României, Nicușor Dan, după modelul filmelor indiene, lungi și în două serii, o să comentez, cu o proximă ocazie, mai pe larg. Dar nu pot trece cu vederea ceva din structura acestei întâlniri a lui Nicușor Dan cu reprezentanții media. Sincer, s-a descurcat mai bine decât altă dată. Parcă nu a mai dat așa de mult din mâini, iar frazele i-au fost coerente, traductibile. Adică, un discurs, cât de cât mai versat, echilibrat, cu subiect și predicat și, mai ales, cu final.
Mi-a lăsat clar impresia că a mai învățat câte ceva din tainele comunicării. Nu a semănat nici cu Iohannis, deloc cu Băsescu, poate doar în momentul când i-a atras atenția unui jurnalist că îl taie de pe lista de la Cotroceni. A mers parcă, la comportament și prezentare, mai înapoi. Pe vremea lui Emil Constantinescu. Militantismul lui Iliescu încă nu îl are. Nu este genul.
Îți închipui? A rezistat Nicușor Dan în fața ziariștilor două ore și a vorbit despre multe. Nu s-a dat înapoi de la niciun subiect. Au fost și critici. Nu se poate altfel. Și eu am mai găsit bube. Dar, una peste alta, în prima conferință de presă de după instalarea Guvernului Luca Niculescu, șeful statului s-a ținut țeapăn în scaun!
Uncategorized
Prim-adjunctul ISU Dâmbovița, col. Alfred George Hantăr, a trecut în rezervă

Colonelul Alfred George Hantăr, prim-adjunct al ISU Dâmbovița, trece în rezervă cu drept de pensie, începând cu data de 13 septembrie 2026, după o carieră militară de aproape 30 de ani, perioadă în care a fost locțiitor comandant de detașament și comandant de detașament al structurii din Pucioasa, apoi a ocupat, din luna noiembrie 2018 până în prezent, funcția de prim-adjunct al inspectorului șef al ISU Dâmbovița. Anunțul a fost făcut în cadrul ceremoniilor organizate, astăzi – 11 septembrie 2026, cu prilejul Zilei Pompierilor din România, care se sărbătorește în data de 13 septembrie. De la microfon, comandantul ISU Dâmbovița, colonelul Cristian Claudiu Florea, i-a urat primului său adjunct, în nume personal, dar și în numele tuturor colegilor, să se bucure de o pensie lungă, cu sănătate, liniște și mult timp frumos alături de familie.
„Domnule colonel, după trei decenii de activitate profesională, privim astăzi la un parcurs construit cu responsabilitate, experiență și asumarea unor importante funcții de comandă. Fiecare etapă a însemnat responsabilități în slujba instituției și a comunității.
În toți acești ani, ați contribuit direct la pregătirea oamenilor, la conducerea intervențiilor și la îndeplinirea misiunilor Inspectoratului. Ați avut responsabilități care au cerut experiență, decizii rapide și asumare, iar rezultatele obținute și respectul colegilor reprezintă măsura activității dumneavoastră.

Pentru mine și pentru întregul colectiv al ISU Dâmbovița, acesta este momentul în care vrem să vă spunem un simplu și sincer vă mulțumim! Pentru anii dedicați instituției, pentru misiunile îndeplinite, pentru oamenii pe care i-ați format și sprijinit, pentru contribuția dumneavoastră la ceea ce este astăzi ISU Dâmbovița. Mulțumesc și familiei dumneavoastră pentru sprijinul pe are vi l-a acordat în realizarea acestor obiective.
Încheiați această etapă a activității profesionale cu respectul colegilor și satisfacția unei cariere îndeplinite cu onoare. Vă felicit pentru întreaga activitate, vă mulțumesc pentru serviciul adus Inspectoratului și comunității”, a spus col. Cristian Claudiu Florea – inspector șef al ISU „Basarab I” al județului Dâmbovița.

Cu ocazia pensionării, col. Alfred George Hantăr a primit o diplomă prin care colegii au vrut să certifice realizările pe are le-a avut pe parcursul întregii cariere militare. De asemenea, mitropolitul Nifon i-a trimis în dar o icoană, în semn de apreciere pentru buna colaborare instituțională.
„Astăzi, închei un capitol important și profund din viața mea. Privesc în urmă cu recunoștință pentru oamenii pe care i-am întâlnit, pentru experiențele trăite și responsabilitățile pe care le-am avut. Mulțumesc autoritățile județene și locale, precum și instituțiilor cu care am colaborat, pentru sprijinul acordat, pentru încredere și bună colaborare de-a lungul anilor. Colegilor mei, alături de care am muncit, am intervenit, am luat decizii și am trăit momente dificile, le mulțumesc pentru profesionalism, sprijin și camaraderie. Nu în ultimul rând, mulțumesc familiei mele pentru răbdare, înțelegere și sprijin. Astăzi, trec în rezervă cu respect pentru această instituție, cu recunoștință pentru oamenii pe care i-am întâlnit și cu liniștea sufletească pentru faptul că mi-am făcut datoria. Vă mulțumesc tuturor pentru încredere și sprijin”, a spus col. Alfred George Hantăr.
Proaspătul pensionar a cerut apoi permisiunea inspectorului șef al ISU Dâmbovița să conducă, pentru ultima dată din postura de prim-adjunct, formația de defilare.
Uncategorized
A lovit un consătean cu o sticlă în cap, într-un conflict spontan

Un bărbat, de 45 de ani, din localitatea Ogrezeni, județul Giurgiu, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Din cercetările efectuate de polițiștii de la Secția Rurală Mihăilești, a reieșit că, în seara zilei de 11 august, în jurul orei 23:40, individul violent, în timp ce se afla într-un bar din Ogrezeni, pe fondul unui conflict spontan, a lovit cu o sticlă în cap un consătean, de 49 de ani.
La fața locului a fost necesară intervenția unui echipaj medical care, după acordarea îngrijirilor de urgență, a transportat victima la un spital din Capitală.
Astăzi – 13 august 2026, pe baza probatoriului administrat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, bărbatul de 45 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.
Dâmboviţaacum 7 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 3 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură


























