Dâmboviţa
Vicepreședinte ACT Dâmbovița: Vizita la Parlamentul European, o altă perspectivă asupra deciziilor care influențează România

Ciprian Ștefan Olteanu, vicepreședinte al Partidului Acțiunea Conservatoare – Filiala Dâmbovița, s-a aflat în aceste zile la Bruxelles, alături de alți membri ACT. Invitația de a vizita Parlamentarul European, de a veda cum funcționează forum legislativ UE, a venit de la europarlamentarul Claudiu Târziu – președintele Partidului Acțiunea Conservatoare.
„O experiență interesantă, prin care am putut înțelege mai bine mecanismele deciziilor la nivelul politicii europene. A fost o altă perspectivă asupra deciziilor care influențează România. Pentru mine contează foarte mult să pot învăța din experiența unui om politic care a dovedit ca are principii, viziune, hotărâre și seriozitate”, ne-a precizat Ciprian Ștefan Olteanu.
A mai spus liderul ACT din Dâmbovița că, alături de colegii din echipa Acțiunii Conservatoare Dâmbovița, va continua să lupte cu convingere pentru valorile și interesele României.
„Este un drum lung, greu, dar, prin consecvență, muncă și credință, vom reuși. România merită mai mult, iar noi avem datoria să contribuim la acest lucru! Conservatori în valori, hotărâți în fapte”, a adăugat vicepreședintele ACT Dâmbovița.
ACTUALITATE
21 percheziții în 6 județe într-un dosar privind fraudă informatică în Marea Britanie

Astăzi – 12 noiembrie 2026, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IGPR, sub coordonarea unui procuror procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală, au executat 21 percheziții în locații din județele Dolj, Bihor, Argeș, Dâmbovița, Vaslui și Ilfov, la domiciliile unor persoane și la sediile unor societăți comerciale, într-o cauză care vizează comiterea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, fraudă informatică (în formă consumată și sub forma tentativei) și spălare de bani.
Activitățile operative au fost desfășurate în cadrul unei Echipe Comune de Anchetă (Joint Investigation Team – JIT), constituită dintre autoritățile judiciare din România și Regatul Unit al Marii Britanii cu sprijinul EUROJUST.La această operațiune au participat și 20 de ofițeri de investigații britanici.
Din anchetă a rezultat faptul că, în perioada 12.01.2024–18.02.2026, mai mulți cetățeni români au acționat în mod coordonat, accesând fără drept, de la distanță, platforma online a autorității fiscale britanice HMRC, securizată prin parolă și autentificare multifactor. Membrii grupului infracțional ar fi formulat, în numele unor societăți comerciale din Regatul Unit, cereri frauduloase de rambursare a TVA, prin modificarea datelor conturilor bancare în care urmau să fie virate sumele solicitate, în scopul obținerii unor beneficii materiale injuste.
Practic, aceștia au formulat 89 de cereri frauduloase de rambursare a TVA, dintre care 30 au fost aprobate și achitate, cauzând un prejudiciu efectiv în cuantum de 1.662.292,99 lire sterline. Alte 59 de cereri, în valoare totală de 1.417.215,67 lire sterline, nu au fost achitate, rămânând în faza tentativei.
Totodată, indivizii din același grup au formulat trei cereri de rambursare a impozitului pe venit în numele unei contribuabile, în valoare totală de 16.452,26 lire sterline, prin indicarea unui cont bancar aparținând uneia dintre persoanele implicate, cereri care nu au fost achitate.
În perioada 21.10.2025–01.02.2026, aceștia au mai desfășurat o activitate infracțională similară, constând în accesarea fără drept a platformei HMRC și formularea, în numele unor societăți comerciale britanice, fără știrea sau acordul acestora, a 84 de cereri frauduloase de rambursare a TVA, prin introducerea unor date bancare necorespunzătoare titularilor reali ai drepturilor de rambursare. 16 cereri au fost achitate, generând un prejudiciu efectiv de 43.745,32 lire sterline, iar celelalte 68 de cereri, în valoare totală de 297.617,94 lire sterline, nu au fost achitate, rămânând în faza tentativei.
În vederea reușitei acestei activității infracționale, au fost furnizate datele mai multor conturi bancare, care, ulterior, au fost introduse în cererile de rambursare, astfel încât sumele solicitate de la autoritatea fiscală britanică să fie direcționate către conturi controlate de persoanele implicate.
În acest context, două dintre cererile de rambursare au cauzat un prejudiciu distinct de 290.020 de lire sterline, reprezentând sumele de 146.110 de lire sterline și, respectiv, 143.910 lire sterline, achitate în conturile bancare puse la dispoziție în acest scop.
Într-un alt caz, patru cereri au fost formulate prin utilizarea unui cont bancar furnizat de un complice, solicitându-se rambursări în valoare totală de 25.452,26 lire sterline, fără ca acestea să fie achitate.
Activitatea infracțională descrisă mai sus a vizat obținerea frauduloasă de fonduri din bugetul Regatului Unit al Marii Britanii, prin accesarea neautorizată a sistemelor informatice ale HMRC și modificarea coordonatelor bancare aferente cererilor de rambursare. Prejudiciul efectiv cauzat prin rambursările frauduloase achitate este de 1.706.038,31 lire sterline.
Alte cereri de rambursare, în valoare totală de 1.731.285,87 lire sterline, nu au fost achitate, faptele aferente acestora rămânând în faza tentativei.
Descinderile au avut ca scop identificarea și ridicarea unor mijloace de probă necesare documentării activității infracționale și stabilirii implicării persoanelor cercetate și identificării bunurilor, în vederea recuperării prejudiciului.
Polițiștii efectuează verificări în vederea identificării bunurilor și valorilor patrimoniale asupra cărora ar putea fi instituite măsuri asigurătorii, pentru recuperarea prejudiciului.
Echipele care au participat la această operațiune de amploare au fost constituite din ofițeri de poliție judiciară din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalității Economice, Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, Institutul Național de Criminalistică, I.P.J. Dolj, I.P.J. Bihor, I.P.J. Argeș, I.P.J. Vaslui, B.C.C.O. Craiova, B.C.C.O. Oradea și S.C.C.O. Dâmbovița.
ADMINISTRAŢIE
Dragomirești. Trotuare și sanțuri dalate pe DJ 702D, până la intersecția cu DN 72A

Dragoș Vlădulescu, primarul comunei Dragomirești, putem spune că este unul dintre gospodării de elită din județul Dâmbovița. Un edil care are pe lista de realizări o mulțime de obiective de interes comunitar și alte proiecte aflate în diferite faze de implementare care urmează a fi bifate.
Acum, Dragoș Vlădulescu urmărește cu atenție desfășurarea lucrărilor la proiectul privind realizarea și dalarea șanțurilor și trotuarelor, pe DJ 702, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Grădiniței și intersecția cu DN 72A.
„Zi de zi, proiectul prinde contur, iar rezultatele sunt deja vizibile în teren. Este o lucrare amplă, mult așteptată, prin care ne dorim nu doar să schimbăm aspectul acestei zone, ci mai ales să asigurăm condiții mai bune și mai sigure pentru pietoni, respectiv accesul corespunzător la proprietăți”, a precizat primarul Dragoș Vlădulescu.
Valoarea acestei investiții, realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, este de 6.077.859 lei.
„Îi mulțumesc domnului Corneliu Stefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru sprijinul constant acordat comunei Dragomirești și pentru buna colaborare în realizarea investițiilor de care comunitatea noastră are nevoie.
Le mulțumesc, totodată, și locuitorilor din zonă pentru înțelegerea de care au dat dovadă pe perioada desfășurării lucrărilor. Știu că orice șantier presupune un anumit disconfort, însă la final vom avea o zonă mai sigură, modernă, mai bine pusă la punct”, spune primarul comunei Dragomirești.
Dâmboviţaacum 7 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 3 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură


























