
Azi-noapte, iar au fost şoferi care au încercat caii putere ai maşinilor pe Aleea Mănăstirea Dealu din Târgovişte, stricând liniştea locuitorilor din zonă. Unul dintre riverani...

Senatorul Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte PRO România la nivel naţional, atrage atenţia că Staţiunea turistică de interes naţional Padina-Peştera riscă să piardă acest statut, câştigat în luna...

În acest week-end, se desfăşoară la Runcu, mai precis pe platoul „Vârf la In” de la marginea satului Brebu, judeţul Dâmboviţa, cea de-a 28-a ediţie a...

Sancţiuni mai dure, începând cu 12 octombrie 2019, pentru şoferii care scriu mesaje, transmit live, filmează sau vorbesc la telefon în timp ce se află la...

Oana Vlăducă, deputat PRO România de Dâmboviţa, i-a adresat, săptămâna aceasta, o serie de întrebări ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice – Daniel Suciu, având ca...

Sâmbătă – 28 septembrie 2019, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului va derula la nivel naţional o campanie de combatere a buruienii ambrozia (iarba pârloagelor – confundată...

Centrul Local de Combatere a Bolilor din județul Dâmbovița a primit confirmarea că virusul de pestă porcină africană a apărut în două gospodării din satul Racoviţa,...

Poliţiştii din Teleorman au reţinut, noaptea trecută, în jurul orei 00:50, un tânăr în vârstă de 30 de ani, din comuna Sineşti, judeţul Ialomiţa, care a...

Poliţiştii dâmboviţeni de la Rutieră au aplicat, în sfârşit, primele sancţiuni, plecând de la informaţiile privind organizarea de întreceri auto neautorizate pe Aleeea Mănăstirii Dealu! Verificările...

Senatorul PNL de Dâmboviţa Iancu Caracota spune că actualul Guvern este ilegal, prin refuzul de a cere votul Parlamentului, după ce ALDE a intrat în opoziţie....