
Un cetăţean bulgar în vârstă de 38 de ani, şofer al unui microbuz de marfă, a fost prins de poliţiştii de frontieră de la Calafat cu...

Săptămâna aceasta, pe drumurile din România, vor acţiona mai multe aparate radar ca oricând. Măsura face parte din calendarul de acţiuni al Organizației Polițiilor Europene –...

Vineri – 5 aprilie 2019, Muzeul „Crama 1777” din comuna Valea Călugărească, judeţul Prahova, va organiza, începând cu ora 10:00, matineul muzeal „Personificarea florilor de leac...

CJAS Dâmboviţa este, de trei zile, în atenţia opiniei publice, urmare a unor ordine emise de Casa Naţională de Sănătate în data de 1 aprilie, prin...

Asociația „Salveaza o inimă” a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru Rebecca Toma, o fetiţă de 12 ani diagnosticată cu scolioză toraco-lombară severă. Doctorii...

Comuna Petreşti, din judeţul Dâmboviţa, a găzduit, sâmbătă – 30 martie 2019, primul workshop de formare pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar organizat în cadrul Conferinţei...

Oana Vlăducă, deputat PRO România de Dâmboviţa, s-a adresat, săptămâna aceasta, vicepremierului Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în problema obiectivului de investiţii...

Instituției Prefectului – Județul Ialomița a marcat „Ziua instituţiei Prefectului”, marcată pentru prima dată astăzi – 2 aprilie 2019, printr-o acţiune de plantare de arbori, derulată...

Doi bărbaţi din judeţul Ialomiţa, în vârstă de 24 şi 50 de ani, sunt cercetaţi penal întrucât au capturat ilegal doi Moruni, unul de aproximativ 120...

Joi – 11 aprilie, municipiul Târgovişte găzduieşte meciul de handbal dintre echipele României şi Lituaniei, contând pentru calificarea la Campionatul European din 2020. În momentul de...