
Dragoș Vlădulescu, primarul comunei Dragomirești, și-a propus să intre în această iarnă cu infrastructura rutieră pusă la punct. În acest sens, zilele acestea, pe teritoriul localității...

Sâmbătă – 27 august 2022, în renumita localitate a lăutarilor de la Clejani s-a produs un scandal care a pus în mișcare toată poliția din Giurgiu....

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o razie având ca principal scop prevenirea și combaterea faptelor...

În timp ce toată țara, inclusiv presa serioasă, era concentrată pe manifestarea politică numită „nunta de la Măciuca”, a liderului AUR George Simion, un parlamentar social-democrat...

Pucioasa, așa cum și-a propus primarul Constantin Ana încă de la preluarea primului său mandat, trebuie să redevină orașul stațiune balneoclimaterică de odinioară. Aranjat din toate...

De frica majorării prețurilor la gaze naturale, cetățenii s-ar reorienta spre surse electrice pentru încălzirea locuințelor în iarna care o să ne bată curând la ușă....

La nunta lui George Simion, liderul AUR, nu se va mânca tort. Așa după cum a precizat politicianul mire în cadrul unei emisiuni tv, nu avea...

Aseară, în jurul orei 19:00, un grav accident de circulație s-a petrecut pe DN4, la limita dintre județele Călărași și Ilfov. O familie întreagă a pierit...

O persoană carbonizată a fost găsită de pompierii militari de la Detașamentul din Târgoviște care au acționat pentru stingerea unui incendiu în comuna Comișani, județul Dâmbovița....

Tipic pentru politica românească, pentru mulți dintre cei care, mânați de orgolii și anumite interese, înjgheabă un partid cu un nume nu neapărat pompos, dar menit...