
Drumul Expres București -Târgoviște trece de la stadiul de vis la realitate. După cum ne anunță Ionuț Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, drumul este...

Peste 20 de mii de pelerini veniți din toate colțurile județului Dâmbovița, ba chiar și de pe meleaguri mai îndepărtate, au îmbrăcat într-o mare de suflete...

Deputatul PSD Radu Popa urmărește atent criza de pe piața energiei, care a cuprins deja Bătrânul Continent. Spune parlamentarul că este tot mai probabil un deficit...

Ușile marii sărbători care umple, în fiecare an, inima municipiului Târgoviște cu drept credincioși veniți din toate colțurile județului să se închine la racla cu moaştele...

Luni – 15 august 2022, de Sfânta Marie Mare, la Potlogi, sub zidurile vestitului Palat Brâncovenesc, va fi mare sărbătoare. Localnicii și nu doar ei vor...

Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii DIICOT, au efectuat trei percheziții în județul Prahova. Ancheta vizează o persoană bănuită...

Primăria Târgoviște a demarat o amplă campanie de regenerare urbană, țintindu-se din punct de vedere investițional, cu predilecție, cartierele municipiului. Așa cum a precizat șeful administrației...

Primarul comunei Voinești, Dănuț Gabriel Sandu, a pornit, cu ceva vreme în urmă, un proiect ambițios. Să scoată la lumină pas cu pas, fântânile vechi de...

Nu mai este de mirare. Sunt pline instituțiile publice din România de pensionari de lux, reangajați pe funcții barosane, de oameni prosperi care vin la serviciu...

La 100 de ani de la moartea celui care ne-a dat „Moromeții”, „Delirul” și „Cel mai iubit dintre pământeni”, deputatul Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii,...