
Circulaţia rutieră pe drumul de legătură DJ713 Dichiu – DJ714 Zănoaga, din Bucegi, se va închide pentru două luni, începând de luni, 23 iulie 2018, pentru...

Deputatul USR de Dâmboviţa Dumitru Lupescu atrage atenţia asupra unei situaţii de netolerat, consumată ieri, 18 iulie 2018, la Cercul Militar Naţional din Bucureşti, unde reprezentanţii...

Comuna Gura Ocniţei se pregăteşte de sărbătoare. Vor fi două zile de neuitat, pe 19 şi 20 iulie, cu artişti renumiţi, târg popular, parc de distracţii,...

Începând cu această lună, Universitatea Valahia din Târgovişte organizează concurs de admitere în învăţământul superior, conform următorului calendar: STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ – IF/ID 9 –...

După toate problemele pe care le avem cu pesta porcină africană, cu interdicțiile comerciale la carne și animale vii care vin din partea partenerilor externi, MADR...

Semmnal de alarmă pentru parlamentari, indiferent de orientarea politică, urmare unui sondaj de opinie realizat de Curs! Centrul de Sociologie Urbană şi Regională arată că încrederea...

În comuna Valea Măcrişului, din judeţul Ialomiţa, a fost sfinţită, sâmbătă – 7 iulie 2018, „Troiţa Bucuriei”, înălţată la iniţiativa Georgetei Florea, preşedinta Asociaţiei Filantropice „Sfântul...

Voluntarii Filialei de Cruce Roșie Dâmbovița au distribuit, astăzi – 10 iulie 2018, paturi pentru nou-născuți (6) și cearceafuri (356) Secţiei neonatologie a Spitalului Orășenesc Găești,...

Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de ploi, valabilă în intervalul 8 iulie, ora 16:00 – 10 iulie, ora 21:00, în vestul și nordul Munteniei,...

20 de tinere voluntare din Belgia se află, în această perioadă, în judeţul Dâmboviţa, mai precis în comuna Gura Ocniţei, unde primăria, biblioteca şi şcoala derulează...