
523 de elevi de gimnaziu din județele Argeș, Bihor și Cluj au învățat cum pot proteja mediul înconjurător, în cadrul primei ediții a proiectului de educație...

Ministerul Educației a publicat, astăzi – 21 iulie 2021, rezultatele înregistrate în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar. Procentul...

Asociația Ecologică Floare de Colț a continuat, în perioada 11-15 iulie 2021, activitatea de promovare a Parcului Natural Bucegi, de această dată chiar în natură, în...

Pe 18-19 iulie 2021, caravana „Drumul către învățare autentică” organizată de Aspire Teachers ajunge la Pucioasa, Dâmbovița. Evenimentul are loc la Centrul Cultural European și face...

Primăria Târgoviște a premiat, în această după-amiază, 76 de elevi și profesori care au obținut rezultate deosebite la examenele naționale și au fost pe podium la...

În județului Dâmbovița, rata cumulată de promovare a examenului de Bacalaureat, înainte de contestații, este de 64,30%, în creștere cu 5,64% față de aceeași etapă de...

La nivelul județului Dâmbovița, rata de participare la Evaluarea Națională a fost de 93,06%. Au fost prezenți 2977 la ambele probe din cei 3199 de candidați...

58 dintre candidații înscriși pe toți susținerea examenului de Bacalaureat în județul Dâmbovița nu s-au prezentat, astăzi, la prima probă, cea de Limba și literatura română...

Astăzi – 28 iunie 2021, începe examenul național de Bacalaureat, cu proba scrisă la Limba și literatura română. în județul Dâmbovița, sunt înscriși 3.101 de absolvenți ai...

În cadrul festivităților de premiere de la sfârșitul anului școlar organizate în comuna Răzvad, primarul Emanuel Spătaru le-a înmânat celor mai buni elevi care învață în...