
Dacă aspiri la o carieră de succes sau dorești să-ți urmezi pasiunea într-unul dintre domeniile Facultății de Științe Umaniste, Universitatea „Valahia” din Târgoviște îți oferă programe...

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Senatorii şi deputaţii au ales, astăzi – 2 septembrie 2024, prin vot, în prima ședință a noii sesiuni parlamentare, ultima a actualului legislativ, conducerile celor două...

Pentru al patrulea an consecutiv, tinerii absolvenți de studii superioare au posibilitatea să lucreze timp de 3 luni în cadrul Consiliului Județean Dâmbovița, prin programul de...

Dacă aspiri la o carieră de succes sau dorești să-ți urmezi pasiunea într-unul dintre domeniile Facultății de Științe Economice, Universitatea „Valahia” din Târgoviște îți oferă programe...

Numeroși credincioși din Târgoviște și din împrejurimi au luat parte duminică, 1 septembrie 2024, la ceremonia de sfințire a bisericii parohiei cu hramurile „Izvorul Tămăduirii”, „Sf. Ier. Spiridon”...

La inaugurarea terenului cu gazon sintetic pentru desfășurarea activităților multisport de la Barbulețu, în vară, consilierul județean Mihai Istrate, fiu al acestor locuri, a mărturisit că...

În această după-amiază, a fost semnalată prezența unui urs în comuna Pucheni – ne informează ISU Dâmbovița. Pentru a preveni producerea unor situatii de urgență, a...

Consiliul Judeţean Dâmboviţa informează participanţii la traficul rutier că, în perioada 2 – 8 septembrie 2024, va efectua, prin societățile comerciale de profil, următoarele activități de...

Biblioteca Orășenească Titu a organizat, în data de 28 august 2024, la Casa de Cultură din Titu Târg, cea de-a III-a ediție a evenimentului cu tema...