
Astăzi – 29 august 2022, constructorul a adus tablierul pasarelei pietonale peste pârâul Cricovul Dulce, din zona Școlii Gimnaziale Nr. 1 Moreni. Urmează montarea celor două...

Fermierii români mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a depune la APIA cererile pentru ajutorul excepțional pentru sectorul vegetal. Termenul limită este 2 septembrie...

Sub titulatura „DeWALT Challenge Days”, vineri – 8 septembrie 2022, la Șotânga, județul Dâmbovița, va debuta cea de-a cincea etapă a Campionatului Național de Off Road....

Dragoș Vlădulescu, primarul comunei Dragomirești, și-a propus să intre în această iarnă cu infrastructura rutieră pusă la punct. În acest sens, zilele acestea, pe teritoriul localității...

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o razie având ca principal scop prevenirea și combaterea faptelor...

Pucioasa, așa cum și-a propus primarul Constantin Ana încă de la preluarea primului său mandat, trebuie să redevină orașul stațiune balneoclimaterică de odinioară. Aranjat din toate...

Târgoviște, Pucioasa și Fieni vor avea, în viitorul apropiat, inele de centură moderne care să ducă la decongestionarea circulației pe DN 71, în special în zonele...

64 de străzi și 55 de parcări din municipiul Târgoviște vor beneficia de un sistem nou și modern de iluminat public printr-un proiect pentru care administrația...

Petițiile către ITM Dâmboviţa se adreseaza în scris, prin fax, email, poșta sau la ghișeul instituției, și trebuie să conțină, în mod obligatoriu, numele complet, CNP-ul...

Consiliul Local Municipal Târgoviște se întrunește, marți – 30 august 2022, în ședință ordinară de lucru începând cu ora 14:00, având următoarea ordine de zi: Urmărește...