
Consiliul Local Municipal Târgoviște se va întruni, marți – 18 iunie 2024, de la ora 09:00, în ședință extraordinară de lucru, având înscrise pe ordinea de...

Locuitorii comunei Sălcioara au decis, la alegerile din 9 iunie 2024, că este timpul pentru schimbare. Competiția electorală a fost una foarte strânsă, în sensul că...

Au început lucrările de asfaltare pe drumul județean DJ 712, Târgoviște – Șotânga – Vulcana Pandele – Brănești – Pucioasa, inclus în cel mai mare proiect...

Școala Nr. 10 – „Radu cel Mare” din Târgoviște (Micro IV) face obiectul unui proiect de reabilitare, extindere și modernizare care a ajuns la acest moment...

Încă o investiție de utilitate pentru comunitatea de la Hulubești a fost inaugurată, ieri, în satul Butoiu de Sus. Prin implicarea primarului Ion Cursureanu și cu...

Târgoviștenii și nu numai ei pot răsufla liniștiți. Administrația municipală, sub conducerea primarului Cristian Daniel Stan, a reușit să finalizeze lucrările și să dea în folosință...

Primarul comunei Sălcioara, Valentin Pârvu, a fost preocupat în permanență să acceseze fonduri nerambursabile pentru demararea unor proiecte de investiții de anvergură. Misiune grea, ținând cont...

Primarul orașului Răcari, din județul Dâmbovița – Marius Caravețeanu, a semnat, astăzi – 4 iunie 2024, contractul de execuție a investiției care vizează reabilitarea, modernizarea, extinderea...

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a semnat, în această dimineață, contractul de proiectare și execuție pentru reabilitarea și modernizarea clădirii în care funcționează instituția, precum...

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, s-a aflat, ieri – de 1 iunie 2024, la Moroeni, la invitația primarului acestei comune – Laurențiu Moraru, pentru a...
Comentarii recente