
Camera de Comerț Dâmbovița s-a implicat și anul acesta în proiectul umanitar „Îmbracă un copil în haine noi de Sfintele Paști!”. „Mulțumim părintelui Adrian Rada, director...

PNL va depune în Parlament două proiecte de lege care, dacă vor fi adoptate, vin în sprijinul familiilor cu copii mici. Mai precis, se dorește reducerea...

Weekend-ul trecut a fost unul special pentru copiii din orașul Titu, cărora administrația publică locală le-a organizat o nouă întâlnire, a treia deja, cu cântăreața și...

La invitația Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, Corul de copii „Anastasis” al Parohiei „Eroilor” din Târgoviște, coordonat de Pr. paroh Lucian Constantin Mileșan,...

Reprezentanții administrației publice locale de la Poiana, județul Dâmbovița, au profitat la maximum de vremea frumoasă din ultimele săptămâni și, printr-o bună colaborare cu firma constructoare,...

Criza „Coresi” continuă la Răzvad. La școala din Valea Voievozilor. De două zile, copiii din clasa III-a de la această instituție de învățământ unde ar urma...

Încă o promisiune îndeplinită a primarului Marian Șerban de la Poiana, din județul Dâmbovița. Este vorba despre realizarea a noi locuri de joacă pentru copii. Ieri...

Organizația Salvați Copiii România trimite, astăzi – 27 februarie 2023, către Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, care îngrijește copii răniți în zona de conflict din...

Centrul Județean de Cultură Dâmbovița organizează, în perioada 27-31 martie, între orele 09:00-12:00, o serie de activități menite să contribuie la dezvoltarea competenței de învățare și...

Demersurile asociațiilor de români din Diaspora, cărora li s-au alăturat mai mulți politicieni români, printre care s-a detașat vizibil și vehement senatorul Titus Corlățean – președintele...
Comentarii recente