
Se întâmplă la Târgoviște, de 25 de ani, „Calea Luminii”, un eveniment unic, inițiat de artistul plastic Mihai Șerbănescu, eveniment binecuvântat de Arhiepiscopie și organizat cu...

Candidatură pentru continuitate la Târgoviște, susținută de peste 30.000 de semnături! Primarul Daniel Cristian Stan și-a depus astăzi, 26 aprilie 2024, la Biroul Electoral de Circumscripție,...

Primăria Târgoviște s-a raliat programului civico-educativ intitulat „Săptămâna Verde”, demarat la nivelul tuturor instituțiilor de învățământ școlar și preșcolar din municipiu, și a organizat cea mai...

Consiliul Local Municipal Târgoviște se va întruni, joi – 25 aprilie 2024, în ședință ordinară de lucru începând cu ora 14:00, având înscrise pe ordinea de...

Primăria Târgoviște derulează, în această perioadă, pe lângă multele proiecte mari de investiții, și lucrări care vizează latura estetică a orașului. Sunt modernizate trotuare, se plantează...

În această dimineață, au ajuns la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște obiectele de mobilier achiziționate de Primărie în cadrul unui proiect cu fonduri nerambursabile care...

Primăria Târgoviște va derula, în perioada 24 aprilie – 9 mai 2024, prin Direcția de Salubritate, o acțiune de dezinsecție la sol, pe domeniul public, pentru...

Primăria Târgoviște a dat, în această dimineață, startul unei acțiuni de plantare de arbori ornamentali în municipiu. Se vor planta 450 de cireși japonezi de-a lungul...

De foarte multă vreme, târgoviștenii doritori de nou, de schimbări și modificări în locuințe, în spațiul ambiental, mobilier ș.a.m.d., se confruntau cu problema debarasării legale de...

Consiliul Local Municipal Târgoviște se va întruni, vineri – 12 aprilie 2024, de la ora 09:00, în ședință extraordinară de lucru, având pe ordinea de zi...
Comentarii recente