Uneori, am un simţământ ciudat, că suntem captivi într-un stat paralel din toate punctele de vedere. Democraţia adevărată, cu toate conceptele ei măreţe, frumoase, nu funcţionează! E doar mimată! Instituţiile statului, populate în ultimii ani de indivizi aduşi pe criterii de apartenenţă politică, de simpatii, găşti şi alte tipuri de interese, funcţionează din inerţie sau după un şablon neschimbat de zeci de ani, neanimat de competenţă, profesionalism, har, dăruire faţă de semeni etc.! Multe posturi sunt moştenite din tată în fiu sau tradiţia de bugetar se transmite din generaţie în generaţie, făcând în ciudă capitalismului palid în care trăim.

După cum se derulează evenimentele la noi, totul capătă importanţă, valoare de lucru, se pun în mişcare resorturile gripate ale unor entităţi statale, doar după ce se produce o nenorocire, două, trei, după ce se întâmplă ceva ieşit din comun.

Trebuia să aibă loc tragediile de la Caracal pentru ca sistemul de urgenţă 112 să fie reevaluat. Au fost omorâte două adolescente pentru ca autorităţile să redefinească, greoi şi încă nu în termeni clari, conceptul de intervenţie în caz de forţă majoră.

A trebuit ca cinci oameni să moară într-un spital, cu trupurile zdrobite de un alcoolic furoios, pentru ca ministrul Sorina Pintea să apară public şi să spună că se vor produce schimbări în ceea ce priveşte sistemul de organizare al unităţilor de psihiatrie. Să mai vin cu exemple?

Statul are forţa de a-şi obloji rănile, de a masca certitudinea, de a ascunde în timp, rapid şi calculat, într-o ilogică… logică, gafele, neajunsurile, incompetenţele.

Ne uităm acum la analistul Alexandru Cumpănaşu, unchiul adolescentei omorâte la Caracal. Se luptă să ţină în alertă organismul statal, nu îl lasă să se decupleze de la realitate, deşi acesta vomită zilnic de silă, îl ţine în priză, vrea să îl facă să funcţioneze corect, drept, să fie util societăţii, cetăţeanului, democraţiei.

Se pare că deja a început să iasă fum, nu mai vrea, nu mai poate, nu mai este capabil acest motor al statului, alimentat cu multă nepăsare, superficialitate şi orgoliu, să ducă aceste greutăţi de conjunctură, numite competenţă, profesionalism, dăruire. Evenimentele nedorite consumate în ultimul timp l-au scos din ritmul său planificat, i-au sabotat tabieturile.

Nenorocirea de la Caracal ne determină să ne întrebam dacă democraţia în România funcționează la parametri normali? Răspunsul meu ar fi că nu. Hibele existente în sistem, nepăsarea, amatorismul, nepotismul şi parvenitismul sunt elemente de bază ale epocii în care trăim.

Prin democrație, în mod simplu, înțelegem că poporul, prin reprezentanții săi aleși, conduce, decide mersul lucrurilor în societate, în stat. Dar, oare, aleșii se mai achită de aceste obligații nobile? Nu cumva a intervenit și la ei rutina, obișnuința? Nu cumva li se pare normal celor care sunt deputați, senatori, primari, președinți de consilii județene, miniștri ca doar ei să fie la butoane? Nu cumva democrația este doar mobilul prin care ei își întăresc continuu poziția?

Ideal ar fi ca aleșii să pună la punct statul, să-l curețe, să-l primenească prin legi, să îi supravegheze atent pe cei care slujesc în ministere, sub acoperământul de funcționari și înalți funcționari cu diferite tipuri de statute.

Parlamentarii, miniștrii, secretarii de stat, ba chiar și președintele ţării sunt trimiși de noi, oamenii de rând, să țină în frâu oastea functionărimii care alcătuieşte de fapt entitatea numită stat. Aleșii fac legii și îi trag la răspundere, în numele poporului, pe polițiști, procurori, judecători, militari din diferite servicii, pe funcționarii din tot noianul de instituții, atunci când nu își fac datoria. Ei, aleșii, ar trebui să întrețină echilibrul, să înlăture abuzul, să curețe statul de posibile excese, de incompetenţă, de delăsare, de neprofesioniști.

Ei, aleșii, prin votul nostru, au primit puteri depline de a-i pune la punct pe toți cei care greșesc, care iau în râs democrația. La noi, din păcate, politicianul, demnitarul peste care am suflat forță la alegeri, se complace. Își uită menirea. Se alătură prea repede celor are alcătuiesc celulele statului, le mănâncă din pumn, îi lasă să își facă de cap, închid ochii la fărădelege, ba chiar îi ajută pe unii, total neaveniți, să pătrundă în mecanismul numit stat, fiindcă acolo se trăiește bine.

Tot ceea ce se întâmplă urât în societate, tot ceea ce întinează democrația se întâmplă din cauza politicianului, vectorului principal al democrației care, din păcate, se lasă prins în mrejele sistemului, uită să-i mai corecteze și să-i țină în frâu pe reprezentanții săi.

Ceea ce s-a întâmplat la Caracal este doar o secvență a nepăsării, a scăpării de sub controlul democrației, a unui sistem care acum se conduce singur, care nu mai are treabă cu restul. Un sistem în care au pătruns tot soiul de indivizi ghidați doar de interesul personal. S-a ajuns aici pentru că politicienii au tolerat mizeria. Au lăsat statul pe mâna unor căpușe…