ACTUALITATE
TELEORMAN: Medic de la Spitalul de Urgenţă Alexandria, cercetat pentru luare de mită!

Medicul internist Virgil Roşoiu, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alexandria, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, după ce a primit 300 de lei pentru a acorda îngrijiri medicale unui pacient. Dosarul este instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman.
Marţi, 6 martie 2018, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie din Teleorman au efectuat percheziţii la Spitalul de Urgenţă Alexandria şi la domiciliul doctorului reclamat că, în data de 1 martie 2018, a primit suma de 200 de lei, după ce anterior mai băgase în buzunar 100 de lei.
Probabil denunţătorul a fost stimulat să anunţe organele de cercetare penală de faptul că, exact începând cu data de 1 martie, când doctorul Roşoiu cerea bani să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, a intrat în plată o nouă grilă de salarizare pentru medici şi asistenţi, una care le aliniază la retribuţiile la cele ale colegilor din Europa civilizată!
Managerul Spitalului de Urgenţă Alexandria a declarat, pentru Adevărul, că nu ştie ca medicul Virgil Roşoiu să mai fi fost implicat în alte incidente similare. Să fii călcat strânb doar acum sau, până în prezent, nu s-a găsit nimeni să-l reclame?
ACTUALITATE
Jandarmi din 19 țări vin în Dâmbovița pentru exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield”

Duminică – 27 septembrie 2026, la Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi de la Ochiuri, comuna Gura Ocniței, județul Dâmbovița, va avea loc deschiderea exercițiului internațional „Carpathian Blue Shield”.
La acest eveniment, vor fi prezenți comandantul Forței de Jandarmerie Europene, un reprezentant al Serviciului European de Acțiune Externă și un negociator din cadrul Biroului Federal de Investigații (FBI).
„Acest exercițiu internațional de interoperabilitate, organizat de Jandarmeria Română, reunește peste 500 de militari români și străini din 19 țări de pe 3 continente. Scopul principal este antrenarea tuturor participanților pentru misiuni internaționale sub egida Uniunii Europene, prin simularea unor situații conflictuale complexe într-o provincie caracterizată de insecuritate. Astfel, se urmărește îmbunătățirea capacității de reacție, coordonare și gestionare a unor asemenea scenarii”, se precizează într-un comunicat transmis de Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi de la Ochiuri.
ACTUALITATE
Ce competențe digitale contează în munca de azi? Completează chestionarul Camerei de Comerț Dâmboviţa!

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița a lansat două chestionare prin care urmărește să identifice nevoile de dezvoltare a competențelor digitale și de securitate cibernetică, atât din perspectiva angajaților, cât și a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și a angajatorilor.
Chestionarele pot fi completate până în data de 28 septembrie, la următoarele link-uri:
Pentru angajatori:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdTsAjMA16VwNeKn53jpHAC3wVau5RjX6V0BDm33Q1aq2HPyg/viewform
Pentru angajați și persoane aflate în căutarea unui loc de muncă:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdild6Q-ZeNy3VzlQtzNVozhmsVAkOq4h5GdYoneHYvAChUTw/viewform
ACTUALITATEacum 5 zileAvizul de transport lemne nu se poate emite dacă platforma sau căruța folosite nu sunt înregistrate la Primărie
ACTUALITATEacum o săptămânăDN71, Bâldana – Târgoviște. S-a trecut la demolarea gardurilor în Mircea Vodă și Cuza Vodă
ACTUALITATEacum 4 zileDragomirești. Primarul Dragoș Vlădulescu a mers cu flori, acasă, la cei care au sărbătorit 25 și 50 de ani de căsnicie
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăTârgoviște. Schimbare majoră la Bazinul Olimpic de Înot. A fost lansată deja licitația. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimar Titu: Îmi doresc ca orașul să fie remarcat atât prin firmele și antreprenorii săi, cât și prin viața sa culturală
ACTUALITATEacum o săptămânăSemnal. IMM-urile riscă blocarea activității din cauza neactualizării codurilor CAEN. Se cere prelungirea termenului limită
ACTUALITATEacum 4 zileRăcari. Cea mai mare fabrică de hrană pentru câini și pisici din România este gata de deschidere
ACTUALITATEacum 4 zileDirecția Silvică Dâmbovița are toți indicatorii tehnico-economici la opt luni pe plus



























