SPORT
FOTBAL: Chindia a pierdut în prelungiri victoria cu Foresta Suceava!

Chindia Târgovişte a terminat la egalitate meciul cu Foresta Suceava, 1-1, după un penalty acordat moldovenilor în minutul 90+4 şi fructificat de Marius Matei, care l-a fentat pe portarul I. Popescu şi a trimis în partea opusă – scris Liga2.prosport.ro. Lovitura de pedeapsă a fost obţinută de Opriş.
Dâmboviţeni au condus din minutul 52, după golul reuşit de Daniel Florea, care a reluat cu latul, din 14 metri, centrarea lui Martac, care a avut o acţiune pe flancul stâng. Chindia întâlneşte etapa viitoare Luceafărul Oradea, pe teren propriu. Sâmbătă – 17 martie, de la ora 11:00.
După meciurile de astăzi, târgoviştenii rămân tot pe locul 3 în clasament, cu 42 de puncte. Pe prima poziţie regăsim Dunărea Călăraşi – 51 de puncte, care este secondată de AFC Hermannstadt – 49 de puncte.
Rezultate etapa 24
Luceafărul Oradea – FC Argeş 3-2
Foresta Suceava – Chindia Târgovişte 1-1
Ştiinţa Miroslava – Metaloglobus Bucureşti 1-1
Pandurii Târgu Jiu – CS Mioveni 2-1
Sportul Snagov – ASA Târgu Mureş 3-0
Olimpia Satu Mare – CS Baloteşti 0-3
ASU Politehnica Timişoara – Academica Clinceni 1-1
Dunărea Călăraşi – CS Afumaţi 1-1
Partidele Ripensia Timişoara – Dacia Unirea Brăila şi UTA Arad – AFC Hermannstadt se vor disputa mâine, 11 martie.
ACTUALITATE
Sportivi din 22 de țări se luptă la Târgoviște pentru titlurile de campioni europeni la radio orientare

Un eveniment de excepție s-a consumat astăzi, 16 august 2026, la Târgoviște. De fapt, o primă filă dintr-o manifestare sportivă cum rar se întâmplă în județul Dâmbovița. În sala multifuncțională a Cinematografului Independența a avut loc deschiderea Campionatului European de Radio Orientare, care se va desfășura pe parcursul unei săptămâni pe trasee din județul Dâmbovița, în locații nu tocmai îndepărtate de municipiul reședință de județ, dar cu destule grade de dificultate pentru participanți.
Echipe de sportivi din 22 de state europene se vor afla la linia de start. Vorbim de concurenți veniți din Cehia, Suedia, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria, Austria, Belgia l, Croația, Estonia, Germania, Marea Britanie, Slovenia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Kazahstan, Lituania, Ungaria, Olanda, Letonia, Polonia, România și un reprezentant din China.

Competiția este organizată de Federația Română de Radiogoniometrie și Clubul de Radioorientare din Târgoviște, condus de inginerul Pavel Babeu. Vorbim de 254 de participanți, cu vârste cuprinse între 19 și 70 de ani.
Concursul debutează luni, 17 august. După cum ne-a precizat Pavel Babeu, vor fi organizate patru competiții. Probele de clasic și sprint. Concursul este organizat pe șase categorii de fete și șase pentru băieți. Concurenții vor ataca patru zone, respectiv Ungureni (Mănești), Șotânga, pădurile din preajma satului Teiș și cele din apropiere Mănăstirii „Doi Stejari”, situată între Dragomirești și Mănești.

La deschiderea celei de-a 25 ediție a „European ARDF Championships” de la Târgoviște, alături de organizatori s-a aflat și administratorul public al municipiului Târgoviște, Gabriel Boriga. Reprezentantul administrației publice locale le-a urat sportivilor bun venit în Vechea Cetate de Scaun a Țării Românești, în numele primarul Daniel Cristian Stan, care nu a putut onora cu prezența această festivitate, fiind prins în alte activități. Gabriel Boriga le-a vorbit, în engleză, despre trecutul istoric al acestui oraș, despre Vlad Țepeș – Dracula, personaj celebru, arhicunoscut și în Occident, despre Curtea Domnească și despre Turnul Chindiei, monumente emblematice ale Târgoviștei, care merită a fi vizitate. La final, le-a urat succes în competiție. Să câștige cei mai buni!

În partea a doua a festivității de deschidere a competiției europene de radio orientare, fetele care alcătuiesc Grupul „Art Canto Morena” din Moreni, condus de cunoscutul om de cultură Daniela Călineț, i-au încântat până la lacrimi pe toți cei prezenți în sală cu remarcabilele piese de muzică populară, de fapt, o incursiune interpretativă prin toate zonele folclorice ale țării. Evenimentul de deschidere s-a încheiat cu o sesiune foto. Participanții la competiția europeană au vrut musai să se fotografieze cu solistele din renumitul grup muzical.
VIDEO
ACTUALITATE
Nouă zile de baschet european la Pitești. FIBA U16 Women’s EuroBasket 2026

În perioada 14–22 august 2026, Piteștiul găzduiește FIBA U16 Women’s EuroBasket 2026, Division A, competiție care reunește în România 16 dintre cele mai puternice echipe naționale feminine U16 din Europa.
„Timp de nouă zile, Piteștiul va fi unul dintre centrele baschetului juvenil european, iar Echipa Națională feminină U16 a României va avea șansa de a evolua pe teren propriu, în fața propriilor suporteri, la cel mai înalt nivel continental al categoriei de vârstă.
Competiția de la Pitești completează o vară intensă pentru baschetul românesc, România găzduind în acest an mai multe Campionate Europene FIBA de juniori. După FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026, Division B, de la Tulcea, și FIBA U16 EuroBasket 2026, Division A, de la Oradea, atenția se mută acum la Pitești”, se precizează într-un comunicat de presă.
La FIBA U16 Women’s EuroBasket 2026, Division A participă 16 reprezentative europene: Bulgaria, Croația, Cehia, Franța, Germania, Ungaria, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Serbia, Slovenia, Spania și Turcia.
Cele 16 echipe sunt împărțite în patru grupe, iar după încheierea primei faze a competiției, turneul va continua cu meciurile eliminatorii și partidele de clasament.
Pentru tinerele baschetbaliste, Campionatul European reprezintă una dintre cele mai importante competiții internaționale ale generației și o oportunitate de a se confrunta cu cele mai valoroase reprezentative U16 ale continentului.
Programul României în faza grupelor:
Serbia – România
14 august | 18:00
România – Franța
15 august | 18:00
România – Croația
16 august | 18:00
Toate cele trei partide ale României din faza grupelor sunt programate de la ora 18:00, la Pitești.
„Formatul competiției propune un program intens, cu meciuri disputate pe parcursul fiecărei etape, toate cele 16 reprezentative urmând să rămână implicate în competiție și după încheierea fazei grupelor.
Pentru România, organizarea FIBA U16 Women’s EuroBasket 2026, Division A, reprezintă atât o importantă oportunitate sportivă, cât și șansa de a aduce publicul mai aproape de Echipa Națională și de baschetul feminin juvenil”, se mai arată în comunicatul de presă.
ACTUALITATEacum 6 zileProprietar de apartament, amendat pentru amenajări interioare fără autorizație
ANUNŢURIacum o săptămânăMesaj de condoleanțe Primăria Dragodana, județul Dâmbovița
ACTUALITATEacum 4 zileNoile semafoare din Târgoviște nu sunt pentru rovinietă și nu au proprietăți de radar! VIDEO
Dâmboviţaacum o săptămânăTânără agresată sexual într-un parc din Târgoviște
ADMINISTRAŢIEacum 7 zile3 miliarde de euro, valoarea proiectelor derulate în județul Dâmbovița. Locul 1 în Regiunea Sud Muntenia
Dâmboviţaacum o săptămânăO mașină a ars ca o torță în sensul giratoriu de la Gulia. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 7 zilePucioasa își pune în valoare istoria. Înființează Muzeul Băilor Pucioasa. VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileCredință, smerenie și răbdare la sărbătoarea Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești


























