Connect with us

ADMINISTRAŢIE

VIDEO: Şcoala Manga, azi ruină, mâine centru pentru seniorii din comuna Voineşti!

Publicat

pe

Echipa de la Primăria Voineşti ar trebui clonată în mai multe localităţi din ţară, a spus directorul ADR Sud Muntenia – Liviu Muşat, astăzi, cu ocazia semnării contractului de finanţare pentru proiectul care vizează trasformarea fostei Şcoli Manga, desfiinţară din lipsă de copii în anul 2009, într-un centru de zi pentru seniorii din comună.

„De fiecare dată când vin la Voineşti, mă pregătesc pentru o nouă lecţie de administraţie publică. La Voineşti, orice minut petrecut în compania edililor este o lecţie de administraţie. Învăţ cu plăcere de la ei. Vă felicit pentru tot ce faceţi şi vă asigur că Agenţia de Dezvoltare Sud Muntenia va face tot ce ţine de noi să sprijinim implementarea acestui proiect. Fiecare leu bine investit, valorează mai mult decât tot aurul care nu este bine cheltuit”, a punctat Liviu Muşat.

Într-adevăr, Primăria Voineşti a derulat, în sesiunea financiară trecută, şase proiecte cu finanţare europeană, toate finalizate fără corecţii financiare. Pentru perioada 2017 – 2020, s-a obţinut deja finanţare pentru trei proiecte. Şi administraţia locală nu are de gând să se oprească aici!

Cât priveşte Centrul de Zi pentru Persoanele Vârstnice care urmează să fie realizat pe structura fostei Şcoli Manga, primarul Dănuţ Gabriel Sandu a mărturisit astăzi că, deşi termenul de implementare a proiectului este de 35 de luni, este convins că va tăia panglica inaugurală în toamna anului viitor, iar seniorii din comună să se bucure mult mai devreme de spaţiile de petrecere a timpului liber într-un mod plăcut.

Vor fi amenajate trei săli – de lectură, de jocuri şi de festivităţi, dar şi un parc de fitness în curte. Proiectul are o valoare de aproape 1,6 milioane de lei (16 miliarde de lei vechi). Primăria Voineşti vine cu o cofinaţare de 2%, ceea ce înseamnă aproximativ 35.000 de lei. Edilul preconizează că procedura de licitaţie va fi finalizată până în această vară şi apoi vor demara lucrările de execuţie.

Au fost de faţă la semnarea contractului de finanţare consilierii locali, preoţii din comună, numeroase cadre didactice, şefii instituţiilor publice, primari de pe Valea Dâmboviţei şi, evident, cetăţeni din Manga. U

„Am văzut şcoala aceasta în florind şi apoi cum se dărăpăna. Acum 2 ani, când am avut aici o revedere, am intrat cu lacrimi în ochi în clădire. Sunt foarte bucuroasă astăzi că imobilul va fi reabilitat. Vă felicit pentru faptul că aţi luat în calcul acest lăcaş şi sper ca cetăţenii din satul Manga să fie alături de dumneavoastră”, a spus învăţătoarea Florina Dicu, care a învăţat şi a predat la Şcoala Manga.

Cu bucurie, primarul Dănuţ Gabriel Sandu a spus că deja doi cetăţeni şi-au exprimat dorinţa de a fi voluntari când vor începe lucrările.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Târgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO

Publicat

pe

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat, astăzi – 9 noiembrie 2026, că nu se vor aplica amenzi și nici nu vor în majorate impozitele în cazul proprietarilor de apartamente care au închis balconul fără să obțină autorizație în acest sens. Edilul a vrut să pună capăt numeroaselor dispute apărute în spațiul public ca urmare a noilor acte normative care au fost adoptate.

„Trebuie făcută distincția între clădirile realizate fără respectarea regimului legal de autorizare şi cele edificate în mod legal, asupra cărora au fost efectuate ulterior anumite lucrări punctuale, precum închiderea balcoanelor. Aceste intervenții nu schimbă, prin ele însele, situația juridică a clădirii în ceea ce priveşte legalitatea edificării sale inițiale şi nu conduc la încadrarea întregii clădiri în categoria celor executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea acesteia”, a explicat primarul municipiului Târgoviște.

A mai punctat edilul și faptul că, în ceea e privește balcoanele închise în urmă cu mai mult de 3 ani, dreptul statului de a aplica amenzi s-a prescris. Totodată, legea adoptată anul acesta nu poate să se aplice pentru fapte din trecut.

„Închiderea balcoanelor sau logiilor la clădiri de locuit multietajate se consideră de importanță redusă, excepție făcând lucrările de extindere pe domeniul public a balcoanelor sau logiilor de la nivelul parterului. Proprietarii au dreptul de a solicita autorizație de regularizare pentru aceste lucrări de închidere a balcoanelor sau logiilor de importanță redusă oricând, fără limită de timp şi fără a fi condiționați de termenul tranzitoriu de 1 an. Primăria Municipiului Târgoviște vă stă la dispoziție pentru îndrumare, dar repetăm: fără taxe majorate, fără amenzi și fără măsuri abuzive”, a declarat edilul Daniel Cristian Stan.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Primăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene

Publicat

pe

Consiliul Județean Giurgiu a finanțat cheltuielile de proiectare pentru pregătirea documentației în vederea obținerii de către Primăria Giurgiu, prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a fondurilor necesare pentru modernizarea a două zone verzi din municipiu: Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr. Durata de implementare a proiectelor este de 29 de luni de la data semnării contractelor de finanțare, moment consumat zilele trecute.

Intervențiile urmăresc transformarea celor două parcuri în spații verzi sigure și accesibile. Va fi modernizată infrastructura pietonală, dar și cea de utilități. De asemenea, se va interveni pentru revitalizarea ecologică și gestionarea durabilă a resurselor și reactivarea funcțiunilor sociale, recreative și educative prin amenajarea de locuri de joacă, zone de fitness, a unui teren multisport și instalarea de mobilier urban.

Proiectul care vizează Parcul Elevilor are o valoare totală este de 22.166.010,72 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de circa 18.500.000lei (inclusiv TVA). Cât privește Parcul Fabricii de Zahăr, investiția se ridică la 9.128.272,13 lei (inclusiv TVA), din care valoare eligibilă nerambursabilă de circa 7.300.000 lei (inclusiv TVA).

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite