ACTUALITATE
LEGE: Manualele şcolare nu vor mai fi editate prin firme private!

Camera Deputaţilor a adoptat în şedinţa de astăzi, 20 martie 2018, Proiectul de lege pentru aprobarea OUG 76/2017, privind înfiinţarea Societăţii Editura Didactică şi Pedagogică SA, în subordinea Ministerului Educaţiei.
„Punem punct, astfel, haosului care a existat în ultimii ani, în ceea ce priveşte manualele şcolare. De acum înainte, acestea vor fi editate de stat, prin societatea nou-înfiinţată, la solicitarea directă a Ministerului Educaţiei.
Sunt ani de zile de când, la fiecare început de an şcolar, ne confruntăm cu o criză de manuale, în principal din cauza contestaţiilor la licitaţiile care se organizau în vederea desemnării firmei care să se ocupe de editare. Odată cu înfiinţarea Societăţii Editura Didactică şi Pedagogică SA, societate de interes naţional cu capital integral de stat, toate aceste probleme vor deveni istorie!”, a scris deputatul PSD Corneliu Ştefan pe pagina sa de Facebook.
Societatea Editura Didactică şi Pedagogică SA va edita:
– Manualele pentru învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, liceal şi postliceal, în limba română şi în limbile minorităţilor naţionale
– Manualele pentru şcolile profesionale şi de maiştri
– Alte lucrări necesare învăţământului.
ACTUALITATE
Jandarmi din 19 țări vin în Dâmbovița pentru exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield”

Duminică – 27 septembrie 2026, la Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi de la Ochiuri, comuna Gura Ocniței, județul Dâmbovița, va avea loc deschiderea exercițiului internațional „Carpathian Blue Shield”.
La acest eveniment, vor fi prezenți comandantul Forței de Jandarmerie Europene, un reprezentant al Serviciului European de Acțiune Externă și un negociator din cadrul Biroului Federal de Investigații (FBI).
„Acest exercițiu internațional de interoperabilitate, organizat de Jandarmeria Română, reunește peste 500 de militari români și străini din 19 țări de pe 3 continente. Scopul principal este antrenarea tuturor participanților pentru misiuni internaționale sub egida Uniunii Europene, prin simularea unor situații conflictuale complexe într-o provincie caracterizată de insecuritate. Astfel, se urmărește îmbunătățirea capacității de reacție, coordonare și gestionare a unor asemenea scenarii”, se precizează într-un comunicat transmis de Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi de la Ochiuri.
ACTUALITATE
Ce competențe digitale contează în munca de azi? Completează chestionarul Camerei de Comerț Dâmboviţa!

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița a lansat două chestionare prin care urmărește să identifice nevoile de dezvoltare a competențelor digitale și de securitate cibernetică, atât din perspectiva angajaților, cât și a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și a angajatorilor.
Chestionarele pot fi completate până în data de 28 septembrie, la următoarele link-uri:
Pentru angajatori:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdTsAjMA16VwNeKn53jpHAC3wVau5RjX6V0BDm33Q1aq2HPyg/viewform
Pentru angajați și persoane aflate în căutarea unui loc de muncă:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdild6Q-ZeNy3VzlQtzNVozhmsVAkOq4h5GdYoneHYvAChUTw/viewform
ACTUALITATEacum 5 zileAvizul de transport lemne nu se poate emite dacă platforma sau căruța folosite nu sunt înregistrate la Primărie
ACTUALITATEacum 4 zileDragomirești. Primarul Dragoș Vlădulescu a mers cu flori, acasă, la cei care au sărbătorit 25 și 50 de ani de căsnicie
ACTUALITATEacum o săptămânăSemnal. IMM-urile riscă blocarea activității din cauza neactualizării codurilor CAEN. Se cere prelungirea termenului limită
ACTUALITATEacum 4 zileRăcari. Cea mai mare fabrică de hrană pentru câini și pisici din România este gata de deschidere
ACTUALITATEacum 4 zileDirecția Silvică Dâmbovița are toți indicatorii tehnico-economici la opt luni pe plus
Prahovaacum o săptămânăAu rămas pe drumuri. O familie din Prahova are nevoie urgent de ajutor!
ACTUALITATEacum 5 zileValea Lungă. Bătrân dispărut de acasă, găsit în pădure cu ajutorul câinelui de urmă Hada
ACTUALITATEacum o săptămânăCopiii sub 13 ani nu vor mai avea voie pe rețelele de socializare. Comisia Europeană a adoptat Regulamentul „EU KIDS ACT”



























