Connect with us

ACTUALITATE

Comorile Muzeului de Istorie din Târgovişte, expuse pentru prima dată publicului!

Publicat

pe

Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” din Târgovişte ver nisează, vi neri – 23 martie 2018, expoziţia expoziției „Valoare, Simbol, Continuitate. De la tezaurele antichității la Marea Unire”. Vor fi aduse pentru prima dată în faţa publicului comorile Muzeului de Istorie din Târgovişte, obiecte de mici dimensiuni, realizate de obicei din materiale prețioase, monedele, sigiliile inelare și, mai târziu, în epoca modernă, medaliile și decorațiile, poartă o incărcătură spirituală imensă.

„De-a lungul secolelor, constatăm perpetuarea anumitor simboluri care, în final, au condus la crearea identității naționale. Simbolurile heraldice statale fac parte din identitatea naţională, dar înaintea lor au existat altele, la fel de importante. Spre exemplu, prezența acvilei din aur de pe stema României se justifică prin existența, încă de la primele monede ale proaspătului stat Țara Românească a unei acvile conturante, simbolul dinastiei întemeietoare a Basarabilor.

Tezaure dacice (Adânca și Gheboieni), tezaure romane (Lucieni, Crivăț-Cornești), tezaure medievale (Biserica Sfânta Maria a Sașilor, Suseni – tezaur din aur, Curtea Domnească), tezaure ale epocii moderne (Dobra, Odobești), o salbă de inele sigilare și alte obiecte de podoabă transmise din generație în generației, toate laolaltă aduc până la noi o parte a istoriei Dâmboviței.

Monetaria națională revine în timpul lungii domnii a regelui Carol I după o absență de cinci veacuri, prin urmare nu puteau lipsi leii din argint, precedați într-o altă vitrină de talerul cu leu olandez, strămoșul monedei noastre. De la Cavalerul trac de pe monedelor dacilor, la Cavalerul medieval de pe cahlele descoperite la Curtea Domnească ori în cuprinsul orașului medieval Târgoviște, de la efigia împăraților romani la cea a lui Mircea cel Bătrân ori a contemporanului său, Sigismund de Luxemburg, expoziția îndeamnă privitorul la reflecție.

Ultima parte a expunerii este dedicată medaliilor și decorațiilor militare: Ordinul Coroana României, creat de Carol I după proclamarea Regatului (1881), Crucea Comemorativă a Războiului (1916-1918). Medalia Tranquilitati Europae (1913), dar și Medalia Arsenalul Armatei, Insigna Regimenul 22 Infanterie Dâmnbovița, Sigiliul județului Dâmbovița din 1862 etc.”, se arată într-un comunicat de presă remis de Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” din Târgovişte.

Reclama

Expoziţia va putea fi vizitată până în data de 29 aprilie.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Să ne unim inimile în rugăciune! Scrisoare pastorală cu prilejul sărbătorii Sf. Ierarh Nifon (11 august). VIDEO

Publicat

pe

În fiecare an, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, ne bucurăm, cu deosebită ardoare, de frumoasa mărturie de viață întru Hristos a celui care a dăruit înaintașilor noștri un minunat exemplu de îndrumare duhovnicească, înnoind profund existența lor și devenind ulterior cel dintâi sfânt canonizat pe pământ românesc.

Personalitatea Sfântului Ierarh Nifon se impune ca una dintre cele mai grandioase ale începutului de secol XVI, prin faimoasa lui erudiție, prin rigoarea sa morală, prin înnoirea disciplinei ecleziale și prin deschiderea Bisericii spre nevoile concrete ale credincioșilor. Astfel, el a reorganizat din temelii viața bisericească munteană, așezând-o pe temelia fermă a Evangheliei și a tradiției ortodoxe. De asemenea, sub inspirația și îndrumarea sa, Ieromonahul Macarie a tipărit la Târgoviște primele cărți ortodoxe din spațiul românesc, inaugurând epoca culturii scrise în Țara Românească. Primul Liturghier ortodox din lume (1508), alături de Octoih (1510) și de Tetraevangheliar (1512), rămân mărturii peste veacuri ale unei fabuloase epoci de înflorire spirituală, care a așezat istorica Cetate de Scaun munteană în centrul vieții ecleziale din sud-estul Europei.

Rodnicia slujirii sale este evidentă și în formarea spirituală a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, ucenicul său cel mai cunoscut, care a transpus în viața politică și culturală a vremii sale învățăturile primite de la marele ierarh.

Într-o epocă marcată de nenumărate frământări și neliniști, precum și de profunde și rapide transformări, chemarea la înnoirea vieții pe principiile Evangheliei lui Hristos, a Sfântului Ierarh Nifon, răsună cu o actualitate uimitoare, fiindcă el ne amintește că sfințenia nu este un privilegiu rezervat unor aleși, ci o vocație universală, la care suntem chemați toți creștinii. Viața sa, plină de curaj, de înțelepciune și de neobosită râvnă, rămâne un reper pentru noi toți, care ne inspiră și ne motivează.

Astăzi, când lumea se confruntă cu numeroase războaie, crize morale majore, migrație, dezvoltarea uimitoare și fără precedent a tehnologiei, evidente și îngrijorătoare schimbări climatice, precum și cu tot mai multe provocări ale speranței noastre, exemplul Sfântului Ierarh Nifon ne îndeamnă să rămânem statornici în credință, uniți în rugăciune și neclintiți în mărturisirea Evangheliei! De aceea, vă chem cu părintească dragoste să transformați această sărbătoare într-un prilej de reînnoire duhovnicească, de întărire a comuniunii și de mărturisire a bucuriei credinței noastre ortodoxe!

Reclama

Și, pentru că întreaga noastră viață este un pelerinaj continuu către Împărăția cerurilor, trebuie să vedem pelerinajul la sfinți ca pe un drum spiritual pe care îl parcurgem împreună cu Dumnezeu, drum care ne unește cu Maica Domnului și cu toți sfinții, cu întreaga tradiție a Bisericii, fiindcă este un act de întărire în credință, de pocăință, de luminare, de vindecare și de mărturisire, o adevărată cale interioară în care ne regăsim pe noi înșine, alături de bucuria solidarității și a comuniunii cu aproapele.

Vă invit pe toți, clerici, monahi, tineri și credincioși de toate vârstele, să veniți la Catedrala Mitropolitană din Târgoviște, în dimineața zilei de 11 august 2026, de la ora 07:00, pentru a participa la Sfânta Liturghie, la închinarea la moaștele Sfântului Ierarh Nifon și ale Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, aduse special la această mare sărbătoare, spre întărirea credinței și spre mângâiere sufletească.

Să ne unim inimile în rugăciune, să întărim comuniunea dintre noi, să dăruim lumii un semn de speranță și să mărturisim, cu bucurie, frumusețea Ortodoxiei noastre!

Cu arhierești binecuvântări,
† N I F O N
Arhiepiscop și Mitropolit

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ACTUALITATE

Ai o afacere în zona Moreni? Participă pe 18 august la întâlnirea cu specialiștii Camerei de Comerț Dâmboviţa!

Publicat

pe

Camera de Comerț Dâmboviţa organizează, cu sprijinul UniCredit, o nouă deplasare în județ, în cadrul unei companii de sprijinire a antrenorilor care vizează în special actualizarea codurilor CAEN, operațiune impusă prin lege și care are ca termen limită fara de 25 septembrie 2026. De această dată, specialiștii Camerei de Comerț vor poposi la Primăria Moreni, marți – 18 august 2026, între orele 10:00 și 13:00.

Sunt așteptate să participe la discuții persoanele are dețin un PFA, IF, II ori SRL în municipiul Moreni sau în comunele în zonă, respectiv: Dărmănești, Gura Ocniței, IL Caragiale, Iedera, Ocnița, Răzvad, Valea Lungă, Vârfuri, Vișinești și Vlădeni.

Antreprenorii vor primi informații și sprijin în ceea ce privește:
– actualizarea codurilor CAEN conform CAEN Rev. 3;
– obligațiile și termenul pentru actualizarea obiectului de activitate;
– documentele și procedurile necesare;
– noutăți legislative și informații utile pentru mediul de afaceri;
– servicii de consultanță și soluții dedicate antreprenorilor.

De asemenea, discuțiile nu vor ocoli provocările punctuale ce vor fi ridicate de participanții la întâlnire și se vor căuta soluții pentru rezolvarea acestora.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite