Connect with us

ACTUALITATE

Ai o afacere în zona Moreni? Participă pe 18 august la întâlnirea cu specialiștii Camerei de Comerț Dâmboviţa!

Publicat

pe

Camera de Comerț Dâmboviţa organizează, cu sprijinul UniCredit, o nouă deplasare în județ, în cadrul unei companii de sprijinire a antrenorilor care vizează în special actualizarea codurilor CAEN, operațiune impusă prin lege și care are ca termen limită fara de 25 septembrie 2026. De această dată, specialiștii Camerei de Comerț vor poposi la Primăria Moreni, marți – 18 august 2026, între orele 10:00 și 13:00.

Sunt așteptate să participe la discuții persoanele are dețin un PFA, IF, II ori SRL în municipiul Moreni sau în comunele în zonă, respectiv: Dărmănești, Gura Ocniței, IL Caragiale, Iedera, Ocnița, Răzvad, Valea Lungă, Vârfuri, Vișinești și Vlădeni.

Antreprenorii vor primi informații și sprijin în ceea ce privește:
– actualizarea codurilor CAEN conform CAEN Rev. 3;
– obligațiile și termenul pentru actualizarea obiectului de activitate;
– documentele și procedurile necesare;
– noutăți legislative și informații utile pentru mediul de afaceri;
– servicii de consultanță și soluții dedicate antreprenorilor.

De asemenea, discuțiile nu vor ocoli provocările punctuale ce vor fi ridicate de participanții la întâlnire și se vor căuta soluții pentru rezolvarea acestora.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Direcția Silvică Dâmbovița vinde la licitație mijloace fixe scoase din funcțiune

Publicat

pe

Direcția Silvică Dâmbovița organizează, în data e 16 octombrie 2026, ora 10:00, la Centrul de Fructe Ulmi, licitație publică deschisă cu strigare pentru vânzarea unor mijloace fixe scoase din funcțiune.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Oprire apă în comuna Niculești, 30 septembrie 2026

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează abonații din comuna Niculești că oprește furnizarea apei potabile în data de 30 septembrie 2026, între orele 08:00-20:00, pentru lucrări de igenizare a rezervorului.

„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Compania de Apa isi cere scuze consumatorilor pentru disconfortul creat”, se precizează într-un comunicat transmis către mass-media.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

Cele mai citite