Conectați-vă cu noi

OPINII

Democraţia, ca o cuşcă!

Publicat

pe

Sentinţa dată de Curtea de Apel Ploieşti în procesul Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA, contra Antena 3 mi-a lăsat un gust amar. O demonstraţie de forţă, un mesaj către jurnaliştii din România, de genul „capul la cutie şi aveţi grijă cu cine vă puneţi, că pierdeţi”.

În condiţiile în care ziarişti celebri au fost condamnaţi la plata a unei despăgubiri colosale de 300.000 de lei, adică 65.000 de euro, pentru faptul că şi-au exprimat liber o poziţie, au comentat o situaţie, nu-ţi mai vine să pozezi în salvatorul democraţiei. Te faci pitic! Umbli doar cu sărut mâna prin cotloanele puterii!

Este cea mai mare sumă acordată de o instanţă din România din 1990 încoace, pentru insultă şi calomnie. Onoarea nu a fost spălată unui muritor de rând, ci Laurei Codruţa Kovesi, şefa DNA, cea mai de temut instituţie din România postdecembristă! Avertismentul este unul dur, atât pentru democraţie, pentru libertate, cât şi pentru breasla jurnaliştilor!

Adică, lăsaţi la o parte dezvăluirile, anchetele, opiniile exprimate public, mai uşor cu critica la adresa mărinimiilor zilei, ocupaţi-vă mai bine de faptul divers, de accidente de circulaţie, de statistici, de meteo,d e conferinţe de presă, de nimicuri.

Forţa exemplului în acest caz este zguduitoare. Un avertisment lansat superb! În spiritul şi litera legii! Dacă Gâdea şi Ciuvică, doi gazetari renumiţi şi cu imagine consistentă, au fost ciuruiţi, cei pierduţi prin provincie, în nesiguranţă, ce vor face?

Mă aşteptam ca presa din România să se solidarizeze, să ia act de această decizie înfiorătoare prin care, subtil, i se pune căluşul în gură. De ce nu, să se protesteze pe undeva. Un ONG, ceva… Din păcate, unitatea de breaslă ori nu a existat niciodată, ori a dispărut, iar societatea civilă nu ştim ce vrea de fapt.

Vinovaţi de acestă dezbinare a presei, evident, sunt tot politicienii, care, în timp, protejându-şi interesul de grup, programul, strategia, i-au împărţit pe gazetari în buni şi răi. Jurnaliştii au devenit fie aliaţi, fie duşmani. Cine a câştigat din treaba asta? Ghici?

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Anul Centenarului, căzut în derizoriu!

Publicat

pe

Suntem în Anul Centenarului Marii Uniri. Este moda ca toate documentele oficiale, comunicatele de presă, declaraţiile şi informaţiile de orice tip să poarte antetul „România 100”. Şi, uite aşa, ne-am trezit că ne vin ştiri dinspre diferite instituţii despre dezastre, inundaţii, incendii, violuri, crime, tâlhării etc., cu antetul „România 100”!

Nu mai ştim să facem o departajare între ce este bun şi ce este rău, între normal şi anormal. La noi funcţionează încă mecanismul comunist de tipul „dacă e ordin, cu plăcere” şi, aşa, am amestecat totul.

Am introdus în cazanul cu derizoriu un concept, un ideal, o sărbătoare sublimă. Am dat o latură funcţionărească, rece, unui eveniment grandios, unui moment care se întâmplă o singură dată în viaţa noastră.

Să mai vorbim de faptul că manifestările dedicate Marii Uniri, care ar trebui să aibă un caracter de unicitate, lipsesc cu desăvârşire?

Pentru a nu obosi prea mult în actul de creaţie, pentru a nu-şi chinui mintea cu programe adevărate, culturalnicii au pus doar altă rochiţă pe ceea ce făceau până acum. Au dedicat Centanarului cam tot ce se înjgheba cu chiu cu vai…

Aşa avem competiţii sportive obişnuite, târguri tradiţionale, concursuri de mâncat plăcinte, concerte, expoziţii de păsări şi reptile, lansări de carte, desene pe asfalt, festivalul cârnaţilor… Toate acestea obosite de rutină, care nu aduc nimic nou, se desfăşoară sub egida „România 100”.

Tot ce se poate intră sub stindardul Centenarului! Adică, scăpăm uşor de marea sărbătoare. Adaptăm doar ambalajul, restul rămâne la fel, malcom, trist, cenuşiu. Acţiuni bifate prin dosarele consilierilor de programe. Aşa o fi tot anul?

Citește în continuare

OPINII

Cu protocoalele pe libertate călcând!

Publicat

pe

Acum, în pragul Sfintelor Sărbători de Paşte, în loc să cântăm profund, liniştit, nevinovat, „cu moartea pe moarte călcând”, stăm concentraţi pe protocoale, ne frecăm la ochi, ne tragem câte un pumn în cap, fiindcă nu ne vine să credem ce au putut să facă din societatea românească postdecembristă băieţii ăştia cu ochii albaştri, procurorii şi o bună parte din judecători. Au experimentat ca lege teroarea, manipularea, făcătura… Cine suflă, cine trânteşte uşa, cine se uită urât pe noi, jap în cap cu dosarul! La puşcărie! Deportaţi-l!

Vă aşteptaţi, stimaţi cititori, ca, după ce în decembrie 89 nişte bieţi români entuziaşti şi curajoşi şi-au dat viaţa pentru libertate, pentru democraţie, să se mai creeze un asemenea sistem oribil, un asemenea binom, trinom, care să te execute fără milă? Să te trezeşti luat de acasă sau de pe stradă de mascaţii Jandarmeriei sau ai Poliţiei şi să fii dus la bulău pentru simpla vină că ţi s-a înjghebat un dosar din câteva interceptări, câteva probe false, la care, dacă se mai adaugă câteva picături de denunţător, eşti ras?

Măi, fraţilor, chiar nu ne revenim? Am votat ca proştii politiceni care au tolerat şi udat la rădăcină statul represiv. Au jucat tenis cu ei prin proprietăţile secrete. Au băut şi chefuit prin vii, au pus la cale afaceri, au stabilit cine trebuie să cadă şi cine trebuie să rămână în picioare. Mai era un pic şi ne dădeau stingerea la 09:00! Ne confiscau telefoanele, casa şi nevasta şi ne spuneau cum trebuie să vorbim şi cum să ne îmbrăcăm.

Am început, după toate aceste „minuni” pur româneşti, să fac alergie când văd un om în uniformă, să mă uit suspicios la mahării din instituţiile de forţă (că le place să le zicem aşa?) şi care se afişează pe la anumite întâlniri protocolare, praf pe tobă, în costumele lor impecabile, cu gulere tari la cămăşile albe şi pantofii scoşi de la cutie.

Îi văd cum ne sfidează, cum ne privesc de sus, suspicios, cum ne scanează, de parcă noi am fi un soi de neghină, de rebuturi şi ei sunt Dumnezeii noştri. Abia acum pricep de ce ne tratau, în toţi aceşti ani, ca pe nişte nimeni. Ei erau sistemul, ei erau oculta, puterea. La ei erau pâinea şi cuţitul!

Să fim mai buni, că este Sfintele Paşte! Putem, când vedem ce s-a întâmplat, cum ne-au încălecat ăştia? Şi mă întreb dacă se va reveni la normalitate, la firesc, la tot ceea ce ţine de uman şi de democraţie.

Sincer, mă aşteptam ca tinerii care îşi fac treaba prin instituţiile de forţă să fie mai altfel decât bătrâneii pensionaţi, care au avut rădăcinile adânc înfipte în ceauşism. M-am înşelat! Parcă e mai rău. Gustul puterii, dorinţa de a arăta că eşti tătuc, că nimeni nu-ţi stă în faţă, paraditul la oameni, cum se exprima un vaşnic procuror, repezintă cancerul democraţiei şi al libertăţii.

Citește în continuare

PUBLICITATE

ad

Cele mai citite

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Servicii Web Florin Web