Am urmărit şi noi, atât cât am putut din punct de vedere vizual, şedinţa Consiliului Naţinal al PSD. O întâlnire mai rece ca de obicei, cu oameni crispsaţi, necomunicativi, uşor suspicioşi şi cu un aer de militari care nu ar ieşi în ruptul capului din cuvântul comandantului.

Tipii care au rămas prin partid vuiau în jurul lui Dragnea, superatenţi să nu îi consume aerul din spaţiul particular, să nu îl calce pe pantofi, dar nici să-l lase singur, mai ales în faţa camerelor de luat vederi şi a aparatelor foto.

Discursul liderului PSD, unul bun, cu subiect şi predicat, dacă nu ar fi avut o notă demagogică, calat pe realităţile pe care le tot trăim de 30 de ani şi nu se întâmplă nimic.

Dragnea are dreptate cu justiţia, cu Coldea, cu Koveşi, cu statul paralel, cu multinaţionalele, cu mâncarea otrăvită pe care ne-o livrează Occidentul, cu firmele de telefonie cu, cu, CU…. Dar, ce folos? A apărut cu noutăţi… învechite, însă bine ambalate în interesul momentului, dar într-o perioadă nepotrivită, când tensiunile în partid sunt în toi, când execuţiile sumare ale celor care s-au opus liderului maximo curg continuu, când PSD este în cea mai crudă fază a dezbinării din toată existenţa sa, când poporul nu mai crede în mesajul transmis de politicieni.

La Consiliul Naţional al PSD a tronat apatia, obligaţia de a fi acolo, sarcina de partid. Au lipsit aplauzele frenetice, emoţia generată de mesajul conducătorului. După câte am văzut, din postura spectatorului de teatru politic, nici măcar îndemnurile lui Dragnea nu au mai obţinut o reacţie vulcanică din partea audienţei. A fost ceva firav care s-a stins rapid, la cel mai mic vânticel de linişte.

Liviu Dragnea a vrut să arate interes, că este preocupat de ţară, că vrea să pună capăt exploatării străine a României, a vrut să-şi ia un angajament, să creeze emoţie, consens, dar nu a reuşit nici măcar acolo, în sală.

Românii au devenit imuni la declaraţiile politice care nu depăşesc spaţiul în care sunt expuse. Materializarea unor idei exprimate de politicieni în cadru larg, cu toate televiziunile pe ei, nu prea a existat. Sau, dacă s-a aplicat ceva, a fost insuficient, fracţionat, neconcludent.

Preşedintele PSD a vrut să scoată din amorţire partidul care, de câteva luni, se luptă cu sine însuşi. Greu de obţinut efectul scontat în condiţiile în care hemoragia de demnitari care părăsesc PSD nu a fost stopată, iar în multe organizaţii social-democrate, altădată puternice şi unite, predomină acum spiritul de vendetă şi înlocuire a acelor oameni care i-au slujit pe cei care au primit de la Dragnea pecetea trădării.

M-a surprins nu tocmai plăcut imaginea preşedintelui Klaus Iohannis de la Alba Iulia, înconjurat în mare parte numai de generali ai Serviciului Român de Informaţii. Gestul pare nefiresc într-o ţară europeană, unde, cel puţin la nivel teoretic, valorile democraţiei ar trebui să conteze enorm. Nu vreau să fac o analiză profundă a fotografiei cu pricina, nici nu ar mai conta acum. Ce a fost de arătat, s-a comunicat fără nicio subtilitate!

Mă aşteptam ca la acest moment unic, de Centenar, şeful statului să aibă în jurul său copii în straie populare, tineri cu chipurile îmbujorate şi neatinse de umbra îndoielii politice. Mai multă culoare şi vibraţie. Când colo, văd într-o fotografie de la Alba Iulia, larg comentată de media românească, parcă un dispozitiv militar specific Americii Latine.

O imagine rece, plină de duritate şi pasivitate, care m-a înfiorat. Ceva trist, care m-a făcut să cred că, de fapt, nu trăiesc în ţara mea, ci în ţara lor, iar eu, tu şi noi suntem doar simple piese de care tipii ca cei din jurul preşedintelui Iohannis se pot dispensa oricând, cu protocoale sau fără.

Nu ştiu care este numele celui care se ocupă de imaginea în lume a şefului statului, nici nu mă interesează, dar a greşit când a acceptat un asemenea dispozitiv de forţă în jurul preşedintelui. Între Iohannis şi popor, s-a văzut un zid. Atât.

Unde sunt porumbeii, florile, gingăşia şi emoţia momentului în marea aceea de caschete aurii? Sunt de acord cu rolul instituţiilor statului în menţinerea echilibrului social şi economic, în menţinerea păcii, stabilităţii, integrităţii naţionale, dar parcă, la Alba Iulia, am arătat prea mult.

Ostentativ a fost scoasă la vedere forţa, garda din jurul lui Iohannis. Parcă voiau să ne comunice subtil aveţi grijă cu cine vă puneţi. Ceauşescu, căruia, la astfel de evenimente, îi plăcea să fie înconjurat de şoimii patriei, de pionieri cu braţele pline de flori, de zâmbete, chiar dacă nu erau sincere, dacă ar mai fi trăit, ar fi invidios pe Klaus Iohannis!