Hotărât lucru, trăim vremuri extrem de tulburi. Nu numai pe plan internaţional, ci şi pe malurile Dâmboviţei, în acest spaţiu, cândva „mioritic”, dar niciodată… angelic. În România, omniprezenţa corupţiei, această caracatiţă infinit malefică, relaţională, instituţională chiar, transpartinică, dar nu numai, este vădită şi incontestabilă. Jalnic!

Personal, consider – şi o spun cu o adâncă amărăciune nedisimulată – că această blestemată corupţie constituie principala cauză a sărăciei unei mari părţi a populaţiei şi a nivelului insuficient de trai al multor oameni oneşti. În contrapartidă, necinstea nesancţionată drastic a condus şi conduce la „agoniseală” fără muncă ori merit a multora, dar şi la averile fabuloase acumulate de către „unii”. Şi nu sunt puţini…

Sunt convins că dacă în România nu s-ar mai delapida, deturna şi risipi banul public, în 3 până la 5 ani s-ar eradica sărăcia: cei lipsiţi azi de mijloace bazice nu ar deveni „bogaţi”, dar ar putea avea un trai decent, uman. Asemenea celor din alte ţări.

Este evident pentru oricine că răul trebuie tăiat de la rădăcină, respectiv de la cap, de acolo de unde se împute peştele, cum spune românul, în înţelepciunea lui. Se ştie însă că lupta dintre bine şi rău este aprigă, niciodată dinainte câştigată, iar rezultatele ei cele mai promiţătoare nu durează o eternitate. Cel mai recent exemplu îl constituie răsturnarea regimului totalitar, în decembrie ’89, când totul părea pavat cu lumina năzuinţelor: după nici trei decenii, făcând bilanţul, constatăm că, în ciuda multor progrese, unele iluzii s-au estompat, altele s-au năruit, făcând loc tristeţii şi decepţiilor.

Dar, este timpul să intrăm în miezul subiectului pe care vi-l propun. Asistăm la confruntarea acerbă şi deloc dezinteresată dintre o campanie încrâncenată de denigrare cu orice preţ a DNA-ului şi aceea de idolatrizare, de tip semănătorist, a ei.

Reclama

O revenire la surse este necesară: această structură specializată a luat locul PNA-ului, fiind constituită în scopul strict al combaterii corupţiei. Până aici, totul este mai mult decât lăudabil. Dar se ştie din negura timpurilor că iadul este pavat cu bune intenţii, că „perfecţiunea” nu există şi nici riscul „zero”. În absolut nici un domeniu.

Deci, prin definiţie, nu este absolut deloc exclus ca anumite persoane din cadrul său să se fi dedat, din varii motive, la „derapaje”, cu atât mai regretabile cu cât credibilitatea şi respectabilitatea DNA-ului a fost, până nu demult, exemplară.

Este imperativ să fie gândite şi luate toate măsurile necesare reintrării DNA-ului în normalitate. O atitudine critică este constructivă atâta timp cât scopul urmărit este unul pozitiv, al îmbunătăţirii unei situaţii, al remedierii deficienţelor constatate la un moment dat şi nicidecum acela al distrugerii unei imagini, a unei persoane ori entităţi.

În ceeace mă priveşte, mă alătur celor ce consideră că DNA-ul este absolut necesar şi că a făcut multe lucruri bune – mă refer strict la domeniul justiţiei, pe care-l cunosc bine, activând de mult timp şi în care, fără nicio urmă de vanitate, mă consider suficient de competent şi de informat pentru a-mi exprima o opinie. De ce cred asta? Simplu: fiindcă DNA-ul a demascat mulţi corupţi din justiţie. Dar nu destui… Încă nu.

în calitate de avocat de vocaţie mă înclin cu respect în faţa tuturor celor ce-i împiedică pe magistraţii corupţi să mai discute „preţul” fărădelegilor în ascensor ori să-şi mai trimită progeniturile să colecteze genţile cu banii mitei. CER DOAR DREPTATE!

Reclama

Avocat Vladimir Ţunţi ŞTEFĂNESCU