Prahova
Furau arbori, după ce îi marcau cu un dispozitiv silvic falsificat!

Poliţiştii din Prahova au efectuat, astăzi – 17 aprilie 2018, percheziţii la domiciliile unor persoane din Păuleşti, Blejoi şi Bărcăneşti, precum şi din comuna Vlădeni – judeţul Dâmboviţa, bănuite de comiterea mai multor infracţiuni silvice. Şapte suspecţi au fost aduşi la sediul Poliţiei, în vederea audierii.
Cei în cauză au sustras, în perioada 2017-2018, material lemnos din fondul forestier aflat în administrarea Ocolului Silvic Ploieşti. Se pare că activitatea infracțională era precedată de marcarea arborilor fără respectarea normelor legale. Prejudiciul este estimat, la acest moment, la aproximativ 20.000 de lei.
Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, falsificarea unui dispozitiv de marcare, folosire fără drept a unui instrument de marcare silvică, fals intelectual și gestiune frauduloasă.
Se pare că din această reţea fac parte un consilier local din Păuleşti, un inginer silvic din Vlădeni şi doi pădurari din Cocoşeşti şi Ghighiu. Există informaţii potrivit cărora suspecţii introduceau date false în sistemul „Radarul pădurilor”, de pe un cont pe care îl accesau în mod ilegal.

Prahova
Grav accident rutier pe DN1A în județul Prahova. Traficul a fost blocat

Grav accident rutier, în această după-amiază, pe DN1A, în localitatea Izvoarele, județul Prahova. A fost vorba despre o coliziune între un autocamion cu remorcă și un autoturism.
În urma impactului, cei doi ocupanți ai mașinii au avut nevoie de îngrijiri medicale și transport la spital. Una dintre victime a fost găsită blocată în autoturism, fiind extrasă de pompieri în stare de conștiență.
Traficul rutier pe DN1A a fost blocat. La fața locului au fost alocate mai multe echipaje ISU Prahova, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și una de terapie intensivă mobilă. De asemenea, a fost solicitat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Prahova, iar polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului.
Prahova
Pompierii din Prahova au salvat un bărbat căzut în albia râului Telega

Misiune de salvare contracronometru, în această după-amiază, în comuna Telega, județul Prahova. Pompierii au acționat în sprijinul unui bărbat de 70 de ani, care a căzut în albia râului Telega, în împrejurări care urmează să fie stabilite de anchetatori.
Victima, care a fost găsită conștientă, dar prezentând un traumatism cranio-cerebral, a primit primul ajutor la fața locului, apoi a fost transportată la spital.
Pentru reușita misiunii de salvare au fost mobilizate o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Câmpina și o ambulanță de la Garda de Intervenție Băicoi.
Dâmboviţaacum o săptămânăPatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 3 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene


























