Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Prefectul judeţului Dâmboviţa, pus în situaţia de a demite opt consilieri de la Titu!

Publicat

pe

PNL Dâmboviţa a mai făcut o mişcare pe ultima sută de metri a mandatului preşedintelui Marius Caraveţeanu. La Instituţia Prefectului, a fost transmmisă cererea de revocare din funcţie a opt consilieri liberali de la Titu. Este vorba despre aleşii care au votat, în decembrie 2017, pentru shimbarea din funcţie a viceprimarului Teodor Rădoi, şi el liberal.

CITEŞTE ŞI: Am construit o echipă de profesionişti, cu care lucrez eficient, cu sau fără viceprimar!

Scandalul de la Titu, care, iată, a ajuns în faza de a pune în pericol activitatea Consiliului Local, a început în noiembrie 2017, când şeful PNL, Ludovic Orban, nu a permis consilierilor liberali să dea un vot favorabil iniţiativei primarului Traian Niculae pentru acordarea titlului de cetăţean de onoare fostului edil al oraşului – Ion Nicolae, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi fost deputat.

Atunci, li s-a pus în vedere aleşilor liberali de la Titu că, dacă vor încălca ordinul, vor fi excluşi din partid. Cu toate acestea, opt dintre ei au susţinut, prin votul lor, propunerea primarului PNL Traian Niculae. A urmat, în decembrie 2017, demiterea viceprimarului Rădoi.

CITEŞTE ŞI: Relaţii, orgolii şi interese au pus în impas organizaţi PNL de la Titu!

Din câte am aflat, prefectul judeţului Dâmboviţa, Antonel Jîjîie, va analiza solicitarea PNL, documentele depuse de liberali şi, cel mai probabil, va da o decizie de suspendare din funcţie a consilierilor care şi-au pierdut calitatea de membri ai PNL.

Nu este exclus ca aleşii liberali să conteste decizia de demitere la instanţa de contencios administrativ, dar sunt puţine şanse să câştige. Rămâne de văzut dacă la Titu vor trebui organizate alegeri parţiale pentru consiliul local pus în situaţia de a nu mai putea funcţiona. Liberalii au cerut prefectului să înceteze mandatele a opt consilieri, iar lista de supleanţi mai conţine doar şase nume, din care trei persoane şi-ar fi dat demisia.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Găești. Investiții importante la Liceul „Dr. C. Angelescu”. Primarul vrea să lege școala de locurile de muncă din oraș

Publicat

pe

Primarul de la Găești, Alexandru Iorga, își dorește ca Liceul „Dr. C. Angelescu” din localitate să pregătească tinerii în meserii de care au nevoie firmele din oraș. În acest sens, administrația publică a demarat un program de investiții la nivel de infrastructură școlară, iar edilul urmărește personal execuția acestora. În prezent, spune Alexandru Iorga, se derulează lucrări de modernizare a căminului pentru elevi. 15 camere sunt deja gata, cu mobilier și grupuri sanitare, iar proiectul continuă conform graficului stabilit.

„Avem firme în oraș care au nevoie de oameni calificați și avem tineri care trebuie să aibă posibilitatea să învețe o meserie și să se angajeze aici. Asta îmi doresc să legăm mai bine: școala de locurile de muncă din Găești. Începem cu condițiile pe care le oferim elevilor și continuăm cu pregătirea lor pentru meseriile cerute de angajatorii locali”, spune Alexandru Iorga – primarul orașului Găești.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Dragomirești. Trotuare și sanțuri dalate pe DJ 702D, până la intersecția cu DN 72A

Publicat

pe

Dragoș Vlădulescu, primarul comunei Dragomirești, putem spune că este unul dintre gospodării de elită din județul Dâmbovița. Un edil care are pe lista de realizări o mulțime de obiective de interes comunitar și alte proiecte aflate în diferite faze de implementare care urmează a fi bifate.

Acum, Dragoș Vlădulescu urmărește cu atenție desfășurarea lucrărilor la proiectul privind realizarea și dalarea șanțurilor și trotuarelor, pe DJ 702, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Grădiniței și intersecția cu DN 72A.

„Zi de zi, proiectul prinde contur, iar rezultatele sunt deja vizibile în teren. Este o lucrare amplă, mult așteptată, prin care ne dorim nu doar să schimbăm aspectul acestei zone, ci mai ales să asigurăm condiții mai bune și mai sigure pentru pietoni, respectiv accesul corespunzător la proprietăți”, a precizat primarul Dragoș Vlădulescu.

Valoarea acestei investiții, realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, este de 6.077.859 lei.

„Îi mulțumesc domnului Corneliu Stefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru sprijinul constant acordat comunei Dragomirești și pentru buna colaborare în realizarea investițiilor de care comunitatea noastră are nevoie.

Le mulțumesc, totodată, și locuitorilor din zonă pentru înțelegerea de care au dat dovadă pe perioada desfășurării lucrărilor. Știu că orice șantier presupune un anumit disconfort, însă la final vom avea o zonă mai sigură, modernă, mai bine pusă la punct”, spune primarul comunei Dragomirești.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite