Connect with us

Dâmboviţa

Deputatul Corneliu Ştefan, participant activ în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

Publicat

pe

Deputatul PSD de Dâmboviţa Corneliu Ştefan participă, săptămâna aceasta, la cea de-a două parte a Sesiunii ordinare 2018 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care se desfăşoară la Strasbourg.

„Pe ordinea de zi, sunt o multitudine de proiecte şi teme deosebit de importante, care privesc o serie de probleme şi aspecte existente la nivelul Uniunii Europene, dar şi în afara spaţiului european.

Vor fi expuse şi discutate, printre altele: Raportul de activitate al Biroului şi Comisiei Permanente, Starea de Urgenţă – aspectele de proporţionalitate privind derogările în temeiul articolului 15 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Vor mai fi dezbătute: schimbările climatice şi punerea în aplicare a Acordului de la Paris, Statutul jurnaliştilor în Europa şi Protejarea integrităţii editoriale.

Vor fi abordate, în cadrul sesiunii ordinare, şi subiecte sensibile, precum: finanţarea grupului terorist Daesh; abordarea nevoilor umanitare ale persoanelor strămutate intern; situaţia din Libia – perspectivele şi rolul Consiliului Europei; combaterea crimei organizate, prin facilitarea confiscării bunurilor ilegale.

Reclama

Totodată, vom analiza şi situaţiile generate de integrarea, împuternicirea şi protecţia copiilor migranţi, prin educaţia obligatorie”, precizează demnitarul român.

Corneliu Ştefan este membru în Comisia de Politică şi Comisia de Egalitate de Şanse a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Universitatea Valahia din Târgoviște. One application. Countless possibilities. Admission 2027-2028

Publicat

pe

Shape your academic path at Valahia University of Târgoviște, Romania.

Explore study options for international students:
– Preparatory year
– Bachelor’s | Master’s | PhD Programmes

First admission session: 1 October – 15 December 2026
Our International Relations Office will support you throughout the application process.
Contact us: relint@valahia.ro

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ANUNŢURI

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează expert achiziții publice

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovioța organizează, în data de 1 septembrie 2026, concurs pentru ocuparea postului vacant de expert achiziții publice. Dosarele de înscriere se depun în perioada 24 – 26 august 2026, în intervalul orar 08:00-15:00.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite