Connect with us

ACTUALITATE

Ministrul Sănătăţii a venit, a ascultat problemele din Dâmboviţa şi n-a promis nimic!

Publicat

pe

În binecunoscuta tradiţie a senatorului Adrian Ţuţuianu de a invita miniştrii României, pe rând, în Dâmboviţa, pentru a vedea cum stau lucrurile în varii domenii de activitate şi, mai ales, pentru a solicita sprijin în vederea realizării unor investiţii, astăzi – 27 aprilie 2018, a sosit în judeţ Sorina Pintea – şefa de la Sănătate.

Vizita de lucru a început la primele ore ale dimineţii la Spitalul din Pucioasa. I-a fost greu ministrei să răzbată prin culoarele unităţii medicale, asaltată fiind de presa locală şi naţională venită în număr mare pentru a urmări incursiunea, cum se spune, la firul ierbii.

Sorina Pintea a fost însoţită de Adrian Ţuţuianu, preşedintele PSD Dâmboviţa, deputatele Carmen Holban şi Oana Vlăducă, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Daniel Comănescu, prefectul judeţului – Antonel Jîjîie, primarul oraşului Pucioasa – Constantin Ana – primarul oraşului Pucioasa, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă – dr. Claudiu Dumitrescu, directorul DSP – dr. Sorin Stoica şi preşedinta CJAS – Niculina Sandu.

Au fost trecute în revistă mai multe secţii ale unităţii spitaliceşti din Pucioasa, s-a discutat cu medicii, asistenţii, ba chiar şi cu pacienţii despre cum se desfăşoară actul medical, ce este bun, ce este rău, ce mai trebuie făcut. La finalul vizitei în Spitalul din Pucioasa, ministrul Sorina Pintea şi-a arătat plăcut surprinderea că există implicare din partea autorităţilor locale, a conducerii spitalului şi cadrelor medicale, pentru asigurarea unor condiţii optime de cazare şi tratament.

„Se vede că oamenii se străduiesc, vor să facă treabă, dar, fără o finanţare suficientă, fără bani, încercăm doar să lustruim ceea ce avem şi asta nu este în regulă. Este ok, dar nu este ceea ce ne dorim. Noi încercăm să lustruim nişte lucruri vechi şi pe care, de fapt, ar trebui să le schimbăm din temelii. Punem gresie, faianţă. Oamenii sunt mulţumiţi, văd că este curat, dar eu, în calitate de ministru al Sănătăţii, doresc altceva”, a spus Sorina Pintea.

Ministra a recunoscut că Spitalul de la Pucioasa, deşi deserveşte o populaţie de peste 60.000 de oameni, plus turiştii care vin la tratament în staţiune, nu este finanţat suficient. Ministerul Sănătăţii a făcut un prim pas, acordând, prin implicarea autorităţilor locale, a senatorului Adrian Ţuţuianu şi a deputatului Corneliu Ştefan, suma de 635.000 de lei pentru dotarea secţiei Urologie. Necazul lipsei de finanţare pleacă, a precizat ministrul Sănătăţii, de la faptul că unităţile medicale mici au puţină eligibilitate.

„Ne tot plângem că încărcăm spitalele mari cu pacienţi, dar nu facem nimic pentru cele mici”, a mărturisit Sorina Pintea.

Ministrul Sănătăţii a apreciat faptul că, la Spitalul din Pucioasa, cadrele medicale nu au deschis discuţii despre salarii.

De la Pucioasa, s-a pornit întins spre Târgovişte, unde, în sala de spectacol a Clubului Studeţilor, ministra Sănătăţii era aşteptată de câteva sute de medici, farmacişti, asistenţi, infiermieri, brancardieri şi personal administrativ, veniţi din toate spitalele din judeţ, pentru a dialoga cu Sorina Pintea despre problemele din sistem şi, mai ales, despre dezechilibrele salariale. Concluzia unor vorbitori a fost că Legea Salarizării Unitare a fost concepută greşit. Ministrul Sănătăţii nu a comentat, spunând că trebuie respectată şi aplicată aşa cum este.

Doctorul Jean Popescu, preşedintele Colegiului Medicilor Dâmboviţa, cu un uşor scepticism, a spus că speră ca proiectele propuse a se realiza în domeniul medical în Dâmboviţa să fie materializate. A dat şi un exemplu de insucces pe acest plan – o nouă staţie de oxigen a spitalului. Se încearcă de 4 ani să fie realizată, dar nu s-a reuşit. Finanţarea pentru acest obiectiv, a spus Jean Popescu, a venit în noiembrie-decembrie, luni pe final de an, când nu mai poţi demara, în timp fizic, investiţii.

Preşedintele Colegiului Medicilor Dâmboviţa a ridicat în faţa ministrului Sănătăţii şi problema medicilor de familie, ale căror salarii au rămas pe loc din cauza faptului că valoarea punctului a crescut foarte puţin. Un alt neajuns pleacă de la faptul că, în domeniul medicinei de familie, media de vârstă este de 53 de ani. În următorii ani, va trebui să se acorde prelungiri de activitate pentru medicii care au depăşit vârsta de pensionare.

Despre discrepanţele salariale a vorbit şi Sorin Stoica, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa. Acesta a precizat că, şi în instituţia pe care o coordonează, există diferenţe salariale mari, care au generat nemulţumiri în rândul personalului.

Cătălin Oancea, directorul executiv al Serviciului de Ambulanţă Dâmboviţa, a vorbit ministrului Sorina Pintea despre parcul învechit de ambulanţe de la Dâmboviţa. Din 55 de salvări doar 8 mai sunt în durata normală de funcţionare!Autovehiculele au un rulaj de peste 600.000 de kilometri şi, nu de puţine ori, se defectează în timpul misiunii.

Sorina Pintea a ascultat, a oftat, dar nu a promis mare lucru. Din când în când, repeta refrenul cu munca în echipă şi că trebuie depăşite animozităţile generate de diferenţele de salarii. Sala nu prea a percutat la acest îndemn.

Unele probleme ridicate la un moment dat de Niculina Sandu, preşedinta Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, şi de Claudiu Dum itrescu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte l-au înfuriat pe senatorul Adrian Ţuţuianu, care a intervenit, spunând că nu se vrea să se facă ordine în spital şi se caută numai scuze.

„Nu vrem să facem ordine în spital. Să punem stop unei zone unde se scurg foarte mulţi bani. Nu vrem să ne aliniem în a fi foarte serioşi în ceea ce facem în relaţia cu pacientul şi de aici apar o serie de probleme. Aici nu-i de joacă, că ne facem şi că o tot continuăm cu arierate. Am fost ministrul Apărării. Nici un spital din sistemul militar nu are nici un leu datorie. Aveţi la personal o sută şi ceva de persoane în plus şi tot timpul mergeţi la Consiliul Judeţean că mai vrem o sută”, a replicat Adrian Ţuţuianu.

A spus senatorul PSD că problema datoriilor este una veche la Spitalul Judeţean.

„Ca să punctăm un pic lucrurile aşa cum trebuie. Staţi de vorbă între voi, nu că a venit ministrul astăzi, te întâlneşti cu directoarea Casei de Sănătate şi ne daţi spectacol aici”.

Claudiu Dumitrescu a vrut să răspundă, moment în care Ţuţuianu l-a rugat să ia loc. Managerul s-a conformat politicos. Sala a vuit, considerând că, prin intervenţia sa, Adrian Ţuţuianu l-a jignit pe Claudiu Dumitrescu.

Despre problemele farmaciştilor ridicate în cadrul întâlnirii a vorbit deputata Carmen Holban, membră în Comisia pentru Sănătate şi Familie.

„Legea farmaciştilor se află în dezbatere la Camera Deputaţilor. Încă nu s-a stabilit şedinţa pentru vot. Au fost realizate o serie de audieri. Colegiul Farmaciştilor din România şi-a expus punctul de vedere. Vom încerca să avem în vedere farmaciile din mediul rural. Farmaciştii să fie avantajaţi, să aibă o prioritate, deoarece îşi desfăşoară activitatea printr-o navetă şi printr-o obligativitate a programului efectuat”, a precizat Carmen Holban.

A mai spus deputata că farmaciştii aprecizază schimbarea contractului cadru, care avantajează foarte mult farmacia la nivelul de desfăşurare al activităţii.

Reprezentanţii Sindicatului Solidaritatea Sindicală prezenţi în sală i-au spus ministrei că legea salarizării nu a făcut decât să îi dezbine. Acum nu se mai lucrează în echipă. Aceştia i-au cerut Sorinei Pintea să intervină pentru ca această echipă, pusă acum sub semnul incertitudinii, să redevină cea care a fost dintotdeauna.

Ministrul Sănătăţii, din nou, a repetat că nu este de acord cu ideea că echipa medicală este dezbinată din cauza diferenţelor salariale. „Nu cred că o lege ne poate dezbina atât de mult în acest moment”. Din sală s-a auzit, aproape la unison, „ba da, ba da”.

Florin Mărgărit, farmacistul şef al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovşte, a spus că legea salarizării este foarte proastă. Sala a aplaudat satisfăcută de această concluzie.

În cele din urmă, întâlnirea s-a încheiat paşnic, dar cei prezenţi au plecat cu gustul amar că nu se va rezolva nimic în privinţa corectării inechităţiilor salariale. Totul a rămas la stadiul de căutare de soluţii. Ministrul Sorina Pintea nu a vrut să iasă din litera legii salarizării.

A urmat o vizită la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, inclusiv la Secţia de Boli Infecţioase de la Dealu Mare.

Apoi, la conferinţa de presă de la sediul PSD, au fost atacate şi probleme politice. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, şi-a încheiat programul de lucru în Dâmboviţa la Spitalul din Moreni.

Cititi mai mult
Reclamă
1 Comment

1 Comment

  1. moshu49

    28 aprilie 2018 at 4:17

    cînd la Pucioasa spui că „ministerul … a acordat NIȘTE bani”, echivalează cu adresarea către niște rupți în cur ce stau cu mîna întinsă la matroană!
    m-a întristat articolul pentru că mi-a arătat aceeași Românie dinaintea lui ’89
    adică două Românii, una a activului de partid, grangurii, și alta a boborului care trebuia să facă cincinalul în patru ani și jumătate (chiar dacă munce 5,5!) și din rahat bici, iar alimentele de strictă necesitate la coadă pe cartelă!
    mă, junilor, voi pricepeți în ce țară trăiți? 🙁

Leave a Reply

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Găești. Florile plantate de autorități au fost furate! Primarul Alexandru Iorga a sesizat Poliția

Publicat

pe

Alexandru Iorga, primarul orașului Găești, este intransigent atunci când este vorba de binele și imaginea localității pe care o conduce, din luna decembrie 2025, prin votul majoritar al concitadinilor săi. Este și normal să vrea să aducă echilibrul, starea de bine, confortul și civilizația în întreaga comunitate. Mai există în edil, și credem că este normal, și o vână de fost poliţist. Doar a coordonat excelent ani destui activitatea Poliției Găești și i-a sancționat dur pe cei care nu au avut respect pentru lege. Așa că, de ce să ne mirăm că primarul Alexandru Iorga a sesizat poliția despre faptul că, în aceste zile, persoane rămase încă necunoscute, au furat florile abia plantate de Primărie în parcurile și grădinile publice din Găești. Așa cum bine a spus Alexandru Iorga, fiecare floare plantată nu este doar un decor, ci un simbol al respectului pentru comunitatea în care trăim cu toții.

„Din păcate, nu toți înțeleg acest lucru.Astăzi am fost nevoit să sesizez poliția pentru identificarea a două persoane care au sustras florile abia plantate. Nu este un caz izolat. Au mai fost furate flori, dar și alte elemente de mobilier stradal, lucruri care aparțin, de fapt, fiecăruia dintre noi”, a precizat primarul orașului Găești.

Edilul, fost polițist, cu respect față de lege, de comunitate, de bunurile urbei, a spus clar că astfel de fapte nu pot fi tolerate.

„Cei care aleg să distrugă sau să fure din munca unei întregi comunități vor răspunde în fața legii. Găeștiul poate fi un oraș frumos doar dacă fiecare dintre noi contribuie, nu dacă unii distrug ceea ce alții încearcă să construiască”, a mai transmis Alexandru Iorga – primarul orașului Găești.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Deputatul Ionuț Vulpescu s-a întâlnit la Dobra cu câștigătorii bursei de merit pe care o oferă în memoria tatălui său

Publicat

pe

Deputatul Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii, s-au aflat de Sfintele Sărbători de Paște în comuna natală, Dobra, din județul Dâmbovița. Parlamentarul s-a întâlnit, cu această ocazie, cu doi adolescenți, elevi ai Școlii Gimnaziale Dobra, câștigători ai bursei de merit pe care Ionuț Vulpescu o oferă anual în memoria tatălui său, preotul Dan Vulpescu.

„Este al optulea an consecutiv în care acord această bursă, menită să îi încurajeze și să îi motiveze pe elevii clasei a VIII-a din Școala Dobra. Tema din acest an a fost: „Crezi că imaginea preotului influențează parcursul existențial al copilului?”, întrebare la care participanții au răspuns printr-un eseu. În urma evaluării realizate de comisie, câștigătorii sunt Maria Rebeca Ghiță și Robert-Andrei Ungureanu. Îi felicit din suflet și le doresc mult succes la Evaluarea Națională”, a transmis deputatul PSD Ionuț Vulpescu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite