ACTUALITATE
Ministrul Agriculturii şi-a întrerupt vizita în Dâmboviţa, dar a promis că revine!
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, care avea programată pe parcursul întregii zile de astăzi, 10 mai, o vizită de lucru în judeţul Dâmboviţa, a fost chemat de urgenţă la Guvern, astfel că, foarte probabil, nu se va mai întâlni cu producătorii agricoli nici la Dragomireşti (14:00), nici la Titu (16:30), deşi a promis că revine în Dâmboviţa după şedinţa de Guvern.
Petre Daea a luat, la ora 07:00 de dimineaţă, pulsul Pieţei 1 Mai din Târgovişte, apoi a purtat discuţii, la sediul Consiliului Judeţean, cu reprezentanţii instituţiilor de profil. La 11:00, ministrul trebuia să se întâlnească cu parlamentarii, primarii, responsabilii AFIR şi beneficiarii PNDR. Deşi ora a fost devansată cu 30 de minute, Petre Daea nu a putut să participe la dezbateri decât câteva minute. Au rămas la întâlnire mai mulţi secretari de stat din Ministerul Agriculturii.
ACTUALITATE
Dotări în pas cu noile tehnologii pentru pompierii din județul Argeș
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeș a primit, în ultimii doi ani, prin implicarea Consiliului Județean Argeș, tehnică nouă de intervenție, în valoare de 1.816.725 lei. Au fost achiziționate:
– În anul 2024: autospsecială suport logistic 3,5 tone, cisternă pentru transport apă 5000 l, platformă transport vehicule avariate 3,5 tone, UTV șenilată cu remorcă proprie, sonar subacvatic digital, corturi 8×4 m, pături ignifuge auto, dispozitive punere în siguranță autovehicule electrice, lance stingere acumulatori vehicul electric, stații de lucru tip desktop, monitoare pentru stații de lucru tip desktop, trei detectoare metal, echipamente voluntari (formate din Nomex, cască protecție cu cagulă și lanternă, mănuși, centură siguranță, cizme scurte piele cu branț metalic), furtunuri tip B, C, D, bătător PSI cu placă cauciuc, lopeți, piese de schimb auto (anvelope, acumulatori), dar și alte dispozitive, precum motofierăstrău, mașină de găurit, fierăstrău sabie, telemetru electronic, șubler electronic, motocoasă, aparat de spălat cu presiune.
– În anul 2023: pătură ignifugă auto, dispozitiv punere în siguranță autovehicul electric, lance stingere acumulatori vehicul electric și detector mediu exploziv.
Ieri – 12 decembrie 2024, comanda unității i-a prezentat vicepreședintelui Consiliului Județean Adrian Bughiu toate echipamentele achiziționate, punctând evident, cu exemple concrete, utilitatea și eficiența acestora.
„Containerul de apă, cu o capacitate de 5000 l, a fost de un real ajutor în cadrul a numeroase incendii izbucnite în gospodăriile cetățenilor, la case, dar și la cel mai mare incendiu de vegetație uscată din județ, produs în comuna Stolnici, unde a fost afectată o suprafață de teren de aproximativ 100 ha. O altă misiune în care a fost utilizat acest container, a avut loc la Centrul de Îngrijire și Asistență Bascovele, unitate care a avut nevoie de asigurarea necesarului de apă timp de aproximativ o săptămână, situație în care, utilajul respectiv a fost lăsat la fața locului și alimentat periodic cu apă.
Un alt echipament necesar pentru formele de relief diversificate ale județului nostru este UTV cu șenile și remorcă. Amintim aici avalanșa produsă în luna februarie, anul trecut, în zona Capra, situație în care s-a apelat la sprijinul județelor vecine pentru a interveni cu un utilaj similar acestuia, observându-se astfel necesitatea unui astfel de echipament și în județul nostru. UTV-ul este un utilaj versatil, putând fi utilizat atât în zonele unde accesul este îngreunat, cât și în cele montane și înzăpezite, pentru transportul persoanelor și materialelor necesare în scopul gestionării situațiilor de urgență.
Totodată, una dintre investițiile majore este service-ul mobil. Acesta este utilizat pentru a remedia defecțiunile apărute la autoturismele și autospecialele din dotare, care se pot rezolva cu ușurință, fără a mai fi necesar transportul la o unitate specializată în acest sens.
În ultimii ani, numărul autoturismelor electrice a crescut semnificativ, ceea ce presupune, din punct de vedere al siguranței, un alt tip de risc. Aici fac referire la incendiile care sunt generate, în unele situații, chiar de acumulatorii acestor tipuri de vehicule. Astfel, printre echipamente achiziționate, se numără și cele care vizează intervențiile la incendiile izbucnite la vehiculele electrice. Este vorba despre un dispozitiv pentru punerea în siguranță a acestor tipuri de vehicule, blocând orice posibilă acțiune accidentală, impusă de erorile date de componentele electronice, dar și pătura ignifugă care permite stingerea incendiului unui autoturism, extrem de rapid. Această prelată de incendiu are mai multe avantaje în raport cu alte sisteme de incendiu pentru stingerea flăcărilor la o mașină, iar de când a fost achiziționată a fost utilizată pe parcursul a cinci misiuni. Un alt dispozitiv eficient în astfel de situații este lancea, cu care se intervine pentru stingerea acumulatorilor vehiculelor electrice. Acest echipament, este singurul mijloc care se poate acționa asupra acumulatorilor. Printre numeroasele incendii, amintim două dintre cele mai recente, petrecute pe Autostrada A1 și în orașul Mioveni”, se precizează într-un comunicat transmis către mass-media.
ACTUALITATE
Moș Crăciun sosește sâmbăta aceasta la Târgoviște. Hai și tu la paradă!
Mâine – 14 decembrie 2024, Moș Crăciun și spiridușii săi sosesc la Târgoviște. Locuitorii orașului, de la cei mici până la vârstnici, sunt invitați să se alăture tradiționalei parade pe străzile din centru. Atmosfera va fi una de poveste, chiar dacă lipsește zăpada.
Evenimentul va începe la ora 17:00, în fața Teatrului Tony Bulandra, după care va continua pe traseul Bulevardul Regele „Carol I” – Bulevardul „Mircea cel Bătrân” – Str. „Calea Domnească” – Bulevardul „Libertății” – Piața Tricolorului.
Moș Crăciun va rămâne la Târgoviște pentru două zile, respectiv 14 și 15 decembrie, și le va împărți daruri copiilor în Piața Tricolorului.
-
Dâmboviţaacum 3 zile
Accident mortal în Târgoviște. A intrat cu mașina într-un TIR parcat
-
SOCIALacum 3 zile
Copilă de 12 ani, lovită de un autoturism pe trecerea de pietoni
-
Dâmboviţaacum o săptămână
Contabilul Primăriei Vișina a fost găsit spânzurat în podul casei
-
Dâmboviţaacum 2 zile
Tată și fiu au rămas înțepeniți cu căruța în noroaiele din mijlocul câmpului!
-
POLITICacum 5 zile
COMUNICAT. Vrem alegeri libere! AUR sesizează Comisia de la Veneția, OSCE și GRECO
-
ACTUALITATEacum o săptămână
Participă și tu la aprinderea bradului de Crăciun la Târgoviște! Va fi și spectacol cu drone, artificii și lasere
-
ACTUALITATEacum o săptămână
Târgoviște: Sute de oameni au participat la aprinderea Bradului de Crăciun în Piața Tricolorului
-
ACTUALITATEacum o săptămână
Târgovişte: Mai sunt câteva ore până ce va fi deschis „Orășelul lui Moș Crăciun”