ACTUALITATE
„Mircea cel Bătrân – 600”. Expoziţia unei epoci fundamentale, vernisată la Târgovişte!

Vineri – 18 mai 2018, la Muzeul de Istorie din Târgovişte va fi vernisată, la ora 15:00, expoziţia „Mircea cel Bătrân – 600”, ocazionată de împlinirea a șase secole de la încheierea domniei lui Mircea cel Bătrân, o epocă de fundamentale evoluții ale Țării Românești sub toate aspectele.
Iubitorii de istorie vor descoperi „Tetraevangheliarul lui Nicodim”, cel mai vechi manuscris din Țara Românească, cu cea mai veche ferecătură, datat în anii 1404-1405, dar și numeroase monede, inele sigilare, piese din tezaurele de la Gogoșu, Basarabi și Olteni, vase din ceramică, provenind de la Curtea Domnească din Târgoviște ori cea de la Argeș sau de la Zimnicea, precum și arme: spade, vârfuri de săgeată şi bolțuri de arbaletă.
În cursul anilor 1417-1418, hrisovul emis de Mihail I pentru mănăstirile Cozia și Cotmeana folosește o formulă edificatoare pentru statutul orașului Târgoviște la începutul secolului al XV-lea: „din însăși casa domniei mele și din însuși orașul domniei mele Târgoviște”.Cui datorează orașul această recunoaștere domnească, dincolo de emitentul documentului? Evident că este vorba despre Mircea cel Bătrân, tatăl lui Mihail Voievod, fiul și asociatul său la tron. Așa cum este cunoscut, Mircea cel Bătrân,domn al Ţării Româneşti între 1386 și 1418, a fost unul dintre cei mai importanţi conducători ai țării, cu o domnie de 32 de ani. Era fiul lui Radu I şi fratele lui Dan I, pe care îl secondează la tron după moartea acestuia.
Expoziţia „Mircea cel Bătrân – 600” este realizată de Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, Muzeul Naţional de Istorie a României şi Muzeul judeţean Argeş şi poate fi vizitată la Târgovişte până în data de 7 iunie, după care va fi mutată la Bucureşti şi Piteşti.
ACTUALITATE
Publicul are acces la competiția de descarcerare și prim-ajutor calificat organizată la Târgoviște

Săptămâna viitoare, în perioada 21–23 aprilie 2026, se va organiza la Târgoviște, la Dâmbovița Mall, faza zonală a Competiției Naționale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat, în organizarea ISU Dâmbovița.
Evenimentul reunește loturi reprezentative ale inspectoratelor pentru situații de urgență din mai multe județe și vizează evaluarea și perfecționarea deprinderilor specifice intervenției în cazul accidentelor rutiere, precum și consolidarea capacității de acordare a primului ajutor calificat. Practic, se urmărește dezvoltarea și menținerea unui nivel ridicat de pregătire profesională a echipajelor operative, prin parcurgerea unor probe practice care simulează situații cât mai apropiate de realitatea din teren – se precizează într-un comunicat de presă transmis de ISU Dâmboviţa.
„Desfășurarea acestei etape zonale în județul Dâmbovița evidențiază importanța pregătirii continue a salvatorilor și promovarea misiunilor specifice din domeniul gestionării situațiilor de urgență.
Sub umbrela Human First Program, Renault este partener al acestui concurs, susținând formarea pompierilor pentru intervenții rapide și eficiente în situațiile care impun descarcerarea, ca parte a angajamentului global al Renault de a reduce numărul și gravitatea accidentelor rutiere și de a îmbunătăți siguranța tuturor participanților la trafic.
Cu pompierii, Renault are un parteneriat la nivel global, dar și în România – parteneri ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din 2016 pentru Concursul Național de Descarcerare și, din acest an, susținători și ai unor etape județene. În cadrul etapei zonale din Dâmbovița, Renault pune la dispoziție 16 vehicule necesare pentru desfășurarea probelor din concurs.
Siguranța rutieră nu este legată doar de dotările mașinilor și de șoferii ce participă la trafic, ci și de modul în care salvatorii știu să intervină pe vehiculele care sunt din ce în ce mai complexe, exersând diferite tipuri de intervenții mai ales pe modele de nouă generație care prezintă particularități ce țin de tehnologie, tipuri de motorizări, materiale și caroserii”, precizează ISU Dâmboviţa.
Programul competiției deschis publicului este următorul:
Miercuri, 22 aprilie 2026
– 09:00–09:30 – festivitatea de deschidere
– 09:30–16:00 – probe de concurs
Joi, 23 aprilie 2026
– 08:00–14:00 – probe de concurs
– 14:00–15:00 – festivitatea de premiere
ACTUALITATE
Găești. Florile plantate de autorități au fost furate! Primarul Alexandru Iorga a sesizat Poliția

Alexandru Iorga, primarul orașului Găești, este intransigent atunci când este vorba de binele și imaginea localității pe care o conduce, din luna decembrie 2025, prin votul majoritar al concitadinilor săi. Este și normal să vrea să aducă echilibrul, starea de bine, confortul și civilizația în întreaga comunitate. Mai există în edil, și credem că este normal, și o vână de fost poliţist. Doar a coordonat excelent ani destui activitatea Poliției Găești și i-a sancționat dur pe cei care nu au avut respect pentru lege. Așa că, de ce să ne mirăm că primarul Alexandru Iorga a sesizat poliția despre faptul că, în aceste zile, persoane rămase încă necunoscute, au furat florile abia plantate de Primărie în parcurile și grădinile publice din Găești. Așa cum bine a spus Alexandru Iorga, fiecare floare plantată nu este doar un decor, ci un simbol al respectului pentru comunitatea în care trăim cu toții.
„Din păcate, nu toți înțeleg acest lucru.Astăzi am fost nevoit să sesizez poliția pentru identificarea a două persoane care au sustras florile abia plantate. Nu este un caz izolat. Au mai fost furate flori, dar și alte elemente de mobilier stradal, lucruri care aparțin, de fapt, fiecăruia dintre noi”, a precizat primarul orașului Găești.
Edilul, fost polițist, cu respect față de lege, de comunitate, de bunurile urbei, a spus clar că astfel de fapte nu pot fi tolerate.
„Cei care aleg să distrugă sau să fure din munca unei întregi comunități vor răspunde în fața legii. Găeștiul poate fi un oraș frumos doar dacă fiecare dintre noi contribuie, nu dacă unii distrug ceea ce alții încearcă să construiască”, a mai transmis Alexandru Iorga – primarul orașului Găești.
ACTUALITATEacum o săptămânăDoliu la ISU Dâmboviţa. S-a stins din viață Lt. col. Ionuț Mihai Muscăloiu. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dâmboviţaacum 7 zileA murit un mare DASCĂL al școlilor din nordul județului Dâmbovița
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgovișteanul Dan Neculăescu, propus ambasador al României în Statele Unite ale Americii!
ACTUALITATEacum 6 zileHotel Peștera Wellness & Spa, în topurile naționale ale calității și profesionalismului
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileGata cu semaforul! S-a redeschis circulația pe podul de la Pucioasa, de pe DN71, Târgoviște – Sinaia
ACTUALITATEacum 7 zileSacrificiul din spatele performanței: Drumul spre podiumul național la Geografie
ACTUALITATEacum o săptămânăPolițist din Titu, eroul zilei de 9 aprilie 2026. A salvat o bătrână din locuința cuprinsă de foc
Dâmboviţaacum 7 zileAntrenorul Ilie Poenaru și-a încheiat contractul cu Chindia după înfrângerea din meciul cu FC Bihor























