Connect with us

OPINII

Trecutul şi prezentul, în blenderul dictaturii tăcute!

Publicat

pe

Aflăm, cu tristeţe, că biata noastră ţărişoară, de mulţi ani încoace, este o feudă a organelor de forţă, a serviciilor secrete şi a procurorilor, başca ceva judecători şi poliţişti. Îmi vine să plâng. Unii dintre aceşti înalţi funcţionari, plătiţi cu zeci de mii de lei lunar, şi-au bătut joc de noi. Ne-au torturat mai abitir decât securitatea comunistă. Nu ştim încă în numele cărui ideal…

Îmi amintesc, cu plăcere, cum colabora presa cu magistraţii prin anii 1995-2000. Mergeam la procurori, primeam informaţii, ba chiar, uneori, dacă situaţia o impunea, ni se permitea să asistăm la audieri, se dădeau lămuriri suplimentare, amănunte, se organizau conferinţe de presă periodic. Era un circuit transparent, normal, democratic. Cazurile grave, de impact, erau prezentate cu lux de amănunte de şefii direcţiilor specializate, nu le dau acum numele, dar le port o vie amintire pentru profesionalism şi dedicaţie. Voiau oamenii legii ca cetăţenii să fie informaţi, să cunoască activitatea, prestaţia, volumul de muncă, rostul acestor instituţii puse în slujba oamenilor.

Apoi, ca la o comandă, filmul s-a tăiat. Parcă ne-am întors în timp şi ne-am oprit prin anii 50. Cei bătrâni s-au pensionat şi au venit tinerii, noua generaţie, de care, curios, nu ne-am mai putut apropia. Nu am mai auzit despre întâlniri cu presă. Informaţia este difuzată, trunchiat sau deloc, pe surse, doar dacă la mijloc era vreun interes.

Acum, aflăm pe toate drumurile, că pentru instituţiile de forţă, în ultimii ani, cetăţenii, de la sărac la bogat, au devenit posibili infractori, beneficiari ai anatemei cu valoare juridică numită suspiciune rezonabilă. Au apărut protocoalele, binoamele, interceptările în sistem intensiv, turnătorii. Totul s-a denaturat. Democraţia, pe care o visam, s-a transformat într-un teren de vânătoare. A luat forma hâdă a dictaturii nevăzute.

Nu excludem din acest scenariu malefic clasa politică. Totul s-a executat cu sprijinul ei, cu acordul ei tacit. Politrucii au acceptat totul, mizînd pe punerea lor la adăpost, pe comuniunea cu instituţiile de forţă. Când au văzut că nici ei nu mai scapă de furia celor care au prins gustul puterii nemărginite şi sunt săltaţi în cătuşe şi cu alai mediatic, au ieşit la bătaie. Nu îi scuză acum nimic. Sistemul diabolic, creat în ultimii ani, se datorază şi lor. L-au tolerat şi hrănit.

În această încrengătură ocultă, otrăvitoare, au fost prinşi şi ziarişti. Oameni care, profesional, moral, patriotic, ar trebui să-şi dea viaţa pentru adevăr, libertate şi democraţie. De unde! Sunt jurnalişti şi instituţii media care au la rădăcină o vână putredă, o conexiune cu sistemul opresiv de factură modernă, bazat pe tehnică de ultimă generaţie, pe făcături la comandă şi pe legi interpretabile. Ar fi cazul să ne revenim. Să punem totul în matca firească. Oare, mai putem? Mai vrem?

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Pulanul, ca remediu anticoronavirus…

Publicat

pe

Starea de alertă pe care onor Guvernul ne-o tot prelungește pe mâna lui Raed Arafat, restricțiile impuse de lege, a creat și un soi de vrajă care se pare că i-a cam luat de cap pe unii purtători de uniformă a statului. Își ies din pepeni vigilenții polițiști și jandarmi exact când și cum nu trebuie.

La orele de comunicare pe care le fac, în special cei aduși în sistem din sursă externă, nu li se spune probabil cum trebuie să poarte un dialog cu cetățeanul, cum să-i studieze comportamentul, personalitatea, obiceiurile, tarele de caracter și să acționeze diferit în funcție de situație.

Ce atâta studiu și talent! Pulanul este argumentul suprem pentru unii dintre apărătorii legii care fac dezacorduri gramaticale până și în procesele verbale de contravenție. Îl ai în mână, dai cu el. Nu contează pe cine lovești. Bărbat, femeie, bătrân. Până la urmă, au și ei dreptate.

Toți suntem egali în fața legii. Cred că așa au gândit polițiștii dintr-o comună din Ardeal când au tăbărât să bată a femeie fiindcă nu purta mască de protecție! Nu a înțeles cum stă treaba cu starea de alertă, i-au aplicat o corecție! Ca în India. Pe acolo am auzit că se mai poartă astfel de sancțiuni.

Săritul calului este cumva specific românilor, indiferent din ce castă sau grup provin, dar cred că trebuie să îi punem stop. Să lovești o femeie, tu polițist, indiferent de condiția ei socială și mentală, fiindcă nu purta obiectul care ne amărește viața de atâta timp, mi se pare o mizerie.

Polițiștii respectivi ar trebui să fie dezbrăcați de haina statului și trimiși la munca pământului. Sau la pensie, că este o modă acum ca, după ce faci o prostie, sistemul să îți propună să devii pensionar.

Citește în continuare

OPINII

Ursul Arthur și noua aristocrație…

Publicat

pe

Și au trecut și Sfintele Sărbători de Paște. Așa se întâmplă mereu. Ne revenim din vraja mai mult de sorginte alimentară, pitită și de data aceasta sub măștile de protecție, și intrăm în obișnuit.

Am început starea de normalitate în bolnăvicioasa societate românească, pentru care nu s-a găsit încă un vaccin, cu uciderea ursului Arthur, cel mai mare exemplar din specia sa, care mai hălăduia prin pădurile României. A venit un prinț de prin Austria plin de bani și l-a culcat la pământ. Așa, din pasiune pentru vânătoare.

Românii noștri, cei care ar trebui să protejeze fauna și flora care ne-au mai rămas, s-au făcut preș în fața nobilului. Așa este tradiția istorică. Nu putem face rabat în contemporaneitate de ea. Mai ales că „prinții” s-au înmulțit și în România, nu numai în Europa. Dispun de bani, putere și multă nesimțire, absolut necesară când vrei să calci pe capetele celor din jur, când vrei să acaparezi totul.

Povestea tragică a ursului Arthur este, așa, o bombonică acrișoară pe tortul a tot ceea ce se întâmplă ilegal și ciudat în țărișoara noastră. Au băieții rezervații de vânătoare întinse, nici nu se mai știe bine numărul orataniilor de pe acolo, tocmai pentru a le împușca fără probleme. Au cabane, paznici cu Rover și pistol la brâu, iar proprietățile sunt împrejmuite cu garduri electrice. Unii le-au mai desființat după ce și-au văzut atinse scopurile. Așa că drama bietului Arthur este o boare în marea de lucruri urâte care se întâmplă la noi, din păcate cu știința unor reprezentanți ai statului.

Vânarea ursului brun cel mai mare din Europa care trăise totuși liniștit prin pădurile românești vreo 17 ani arată că noi, ăștia mulți, nu prea contăm în ochii noii aristocrații, ai celor care aspiră totul și pe care, nu de puține ori, îi vezi în haită cum își etalează, zic ei, prietenia pe rețelele de socializare. Pentru acești soi de prinți, totul este de vânat. Arthur a creat acum doar un simbol.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT