Connect with us

OPINII

Penaliada…

Publicat

pe

Am ajuns în ţara asta într-o situaţie de-a dreptul penibilă, ingrată, jignitoare la adresa democraţiei, a libertăţii. Parcă suntem într-o piesă de teatru al absurdului.

Justiţia şi organele de cercetare penală sunt folosite, din ce în ce mai mult, în jocul politic. Există acum reţeta miraculoasă prin care miniştrii, secretarii de stat, preşedinţii de Consilii Judeţene, prefecţii, deputaţii şi senatorii pot fi scoşi din schema puterii, tocaţi la imagine, şi ei şi partidul din care provin. Compoziţia se numeşte plângere penală.

Se caută un subiect, o posibilă infracţiune, o intenţie, o particulă corespondentă, se redactează documentul, după care se depune la foc mic la Parchet. Acolo, fiindcă legea din România permite oricărui individ, sănătos sau nu la cap, să te reclame ori de câte ori vrea şi organele să te ancheteze, chiar dacă eşti curat ca lacrima, începe frecuşul.

Dacă eşti premier, ca în cazul doamnei Viorica Dăncilă, evident, vuieşte presa şi procurorii îşi aşază bine cravata. Este chiar o onoare să cercetezi un prim-ministru, chiar dacă plângerea este o porcărie care are ca principal scop deformarea realităţii, compromiterea cu orice chip a imaginii unui om.

Dacă aşa se face acum politică în România, cred că am să vomit. Ca tot creştinul, credeam că sistemul politic, cum scrie în cărţi, înseamnă să te lupţi cu armele argumentului, prin programe, proiecte, atitudini opozante, dar politicoase, cu simţ oratoric, civic, cu prestanţă şi onoare. Când colo, vedem cum Ludovic Orban, micuţ în semnalul de emitere către electorat, depune plângere penală. E mai simplu! Dacă nu merge cu moţiunea de cenzură, cu maimuţa pe umăr şi nici cu tiribomba, hai la procurori, să spargă ei rahatul în mai multe bucăţi şi să-l împrăştie pe credibilitatea politicii româneşti şi aşa ştearsă în ochii Europei. Şi asta tot din cauza noastră!

Gestul lui Orban este fără de precedent. Arată că nu mai avem salvare şi că Anul Centenar parcă varsă în societatea românească şi mai multă otravă.

Preşedintele PNL a dat startul unei competiţii naţionale de depunere a plângerilor penale. Un fel de „Penaliada”. Am înţeles că şi pe numele ministrului de Interne, Carmen Dan, a fost depusă o plângere penală…

Este grav ceea ce se întâmplă. Justiţia şi slujitorii ei au fost târâţi în lupa politică. Este ca un răcnet de disperare al binomului, al sistemului ocult, obişnuit să manevreze aţele din umbră şi care se vede acum încolţit.

Necazul este că PSD priveşte totul aşa, ca pe o glumă bună. Se fandosesc prin declaraţi şi conferinţe de presă, dar iau atitudini prin vorbe, pe hârtie. Nu sunt capabili să apuce vârtos taurul negru de coarne şi să-l vâre în perimetrul destinat lui! Îl lasă pe străzi, în viaţa noastră de zi cu zi, să ne terorizeze, să ne ameninţe şi să ne izbească cu forţă, mai ales atunci când stai liniştit la o terasă şi îţi sorbi cafeaua… Atunci, vin mascaţii şi îţi pun cătuşele!

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Europa, în resetare…

Publicat

pe

Politica dusă de actualii lideri europeni pare să fii eșuat? Toate măsurile dure puse în practică, cu atingere adusă vieții de zi cu zi a oamenilor, au dus la aprinderea flăcărilor mâniei. Protestele au cuprins Europa. Franța, Spania, Italia, Spania, ba chiar și Germania au dat semnalul că, gata, ajunge! Sute de mii de oameni au ieșit în stradă. Cuțitul a ajuns la os!

La Paris situația s-a încins. De la revolte considerate a fi naive de autorități și tratate ca atare, vezi protestul elevilor, uite unde s-a ajuns! De la conceptul de libertate, democrație, s-a trecut, într-un interval rapid, la haos. De ce? Fiindcă Occidentul, politicienii de mucava care conduc destinele Europei au cam uitat că societatea este alcătuită și din oameni simpli, ale căror nevoi de viață, modeste, echilibrate până acum, au fost răvășite, date peste cap. Au primat interesele economice și politice ale celor din umbră. Cetățeanul simplu a fost transformat în cobai.

Acum, gata! Se cere o resetare totală a sistemului politic. Se cer alți lideri, alte poziții, alte argumente ale guvernării. Roata istoriei a pornit! Și, ați văzut ce lipsiți de capacitatea de a cântări și judeca la rece lucrurile sunt politicienii români? Mânați doar de ambiții, de interesele lor de grup, de alți vectori influențatori externi, au dus țara în cap. De peste 5 luni, stăm într-un provizorat bolnăvicios, fără guvern stabil, cu prețuri la tot ce ne susține traiul luate spre aiurea. Ne jucăm de-a numirea premierilor, scoțând de la cutie nume de prim-miniștri care nu au nicio rezonanță cu votul dat de români. Principiile democrației au fost eliminate, duse în derizoriu. Au arătat, pe față, că votul nostru, nu prea mai contează. Exercițiu democratic și atât!

Cum să vii tu, Nicușor Dan, cu nominalizări de persoane care nu s-au aflat măcar pe vreun afiș electoral, pe vreo listă de candidați, cu indivizi de care poporul nu știe nimic? Până unde ajunge sfidarea, lipsa de empatie față de popor? Și vrem să fie bine? Nu are cum, nu are cine. Ne confruntăm cu simple formalisme devastatoare în mijlocul unui sistem care funcționează inertic. Norocul nostru este că albinuțele își știu rolul și își văd, încă, de treabă, suportând șocurile venite dinspre cancelariile haosului care au transformat normalitatea, echilibrul, în existență incertă.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

OPINII

Improvizația, ca politică…

Publicat

pe

Vremea s-a schimbat. Nu și guvernul! Frigul începe să ne intre în casă odată cu majorările de prețuri la gaze naturale și energie electrică și după ele potopul! Despre benzină și motorină, ce să mai vorbim. Au ritmul propriu impus de vânturile pe care le trag liderii lumii!

Suntem într-o stare de provizorat bolnăvicios pentru nație, dar binefăcător pentru băieții de la butoane. Acum îl avem pe desemnatul Luca Niculescu, scos din cutia secretă printr-un Abracadabra interpretat neconvingător de președintele Nicușor Dan. Nu știm pentru ce și pentru cine a fost antrenat domnul Luca. Cert este că politicul și partidele cu procente și simpatie în spate cad în desuet. Parcă nu prea mai contează. Conducătorii vin acum dinspre lumile paralele!

Despre instalarea lui Luca Niculescu la Palatul Victoria se pare că șefii de partide au căzut rapid la consens. Discret, deocamdată, și abordându-se lozinca pur demagogică o facem pentru stabilitate. Care? A cui?

Ce va aduce Luca Niculescu și cabinetul său ultrasecret bun pentru România? Sintagma continuăm împreună, PSD – PNL – UDMR, posibil și USR, cu ușoară mârâială din partea AUR, dar de data aceasta pe marginea prăpastiei, este de strictă actualitate. Mesaj de supraviețuire!

Dacă mai cade unul sau zece, o sută, o mie, din neatenție, constrânși sau împinși, nu contează! Suntem obișnuiți cu sacrificiile. De peste 35 de ani, sacrificiul este pe frontispiciul poporului român. La modă este descurcăreala. În toate domeniile. Improvizația ne ține pe linia de plutire. La putere este la fel. Pe voturile noastre, corecte, se improvizează!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite