Connect with us

OPINII

Talpa ţării e plină de găurile indiferenţei celor ce conduc!

Publicat

pe

Se tot trag semnale de alarmă cu privire la faptul că România intră într-o acută criză a forţei de muncă. Urlă patronii pe toate drumurile că nu mai sunt meseriaşi, că nu mai au cu cine desfăşura activităţile economice specifice. Nici măcar necalificaţi nu se mai găsesc prin ţară!

Fuge lumea de muncă? Ei, nu-i chiar aşa! Românii, cei pricepuţi, meseriaşi, profesionişti, au tulit-o spre Occidentul prosper, unde minimul pe economie depăşeşte 1.000 de euro lunar.

Alţii, mai cu noroc, lucrează prin multinaţionale, în Capitală sau prin societăţiile de prin municipiile mari din vestul ţării, unde se plăteşte bine.

Sunt destui şi cei care au pătruns, pe filieră politică, în instituţiile bugetare şi ocupă posturi călduţe şi bine retribuite. Restul face foamea pe minimum pe economie, supravieţuiesc de pe o zi pe alta.

Păi, în ţara unde bugetarul câştigă mia de euro lejer, unde medicii trec de 3-4 mii de euro lunar, magistraţii pe lângă ei, unde jandarmul care păzeşte îmbrăcat în ţoala statului diferite obiective birocrate, agoniseşte minim 4-5 mii de lei pe lună, iar poliţistul, de cum a fost repartizat la Postul de la Dâlga, ia uşor 3.000 de lei lunar, cum să mai existe forţă de muncă? Plus că, toţi aceştia enumeraţi mai sus aşteaptă, la o vârstă bună încă de muncă, onorabila pensie specială!

Dacă faci o incursiune pe la bursele locurilor de muncă, observi că puţini sunt patronii care acordă salarii mai mari de minimum pe economie, adică 1.200 de lei net, transformaţi în euro nici măcar 300! Zic că nu au de unde mai mult, dar, săracii, îşi schimbă limuzina de lux de două ori pe an, îşi fac concediile în insulele din Oceanul Indian, cumpărături la Paris şi îşi dau în folosinţă a treia sau a patra viluţă. Şi, uite aşa, românii viguroşi şi care vor să-şi facă un rost solid în viaţă fug în străinătate.

Beneficiarii ajutorului social, că mai sunt şi ei, îşi fac calculul şi văd că ies mai bine dacă stau acasă. Cu ce le dă statul, cu ce mai trudesc din când în când pe unde apucă, o duc mai bine ca la patron.

Ne văităm că nu mai avem forţă de muncă? De ce? Ne-am ocupat de medici, de asistenţi, de profesori, de militari, poliţişi, agenţi secreţi, judecători, procurori, parlamentari, directori, primari şi inspectori de toate tipurile, dar am uitat de talpa ţării, de cei care, până la urmă, reprezintă postamentul unei societăţi normale. I-am lăsat de izbelişte. Dacă o ţinem tot aşa, posibil ca în România, în vreo câţiva ani, să rămână numai bugetarii şi pensionarii de lux şi cei care nu au încotro.

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Pulanul, ca remediu anticoronavirus…

Publicat

pe

Starea de alertă pe care onor Guvernul ne-o tot prelungește pe mâna lui Raed Arafat, restricțiile impuse de lege, a creat și un soi de vrajă care se pare că i-a cam luat de cap pe unii purtători de uniformă a statului. Își ies din pepeni vigilenții polițiști și jandarmi exact când și cum nu trebuie.

La orele de comunicare pe care le fac, în special cei aduși în sistem din sursă externă, nu li se spune probabil cum trebuie să poarte un dialog cu cetățeanul, cum să-i studieze comportamentul, personalitatea, obiceiurile, tarele de caracter și să acționeze diferit în funcție de situație.

Ce atâta studiu și talent! Pulanul este argumentul suprem pentru unii dintre apărătorii legii care fac dezacorduri gramaticale până și în procesele verbale de contravenție. Îl ai în mână, dai cu el. Nu contează pe cine lovești. Bărbat, femeie, bătrân. Până la urmă, au și ei dreptate.

Toți suntem egali în fața legii. Cred că așa au gândit polițiștii dintr-o comună din Ardeal când au tăbărât să bată a femeie fiindcă nu purta mască de protecție! Nu a înțeles cum stă treaba cu starea de alertă, i-au aplicat o corecție! Ca în India. Pe acolo am auzit că se mai poartă astfel de sancțiuni.

Săritul calului este cumva specific românilor, indiferent din ce castă sau grup provin, dar cred că trebuie să îi punem stop. Să lovești o femeie, tu polițist, indiferent de condiția ei socială și mentală, fiindcă nu purta obiectul care ne amărește viața de atâta timp, mi se pare o mizerie.

Polițiștii respectivi ar trebui să fie dezbrăcați de haina statului și trimiși la munca pământului. Sau la pensie, că este o modă acum ca, după ce faci o prostie, sistemul să îți propună să devii pensionar.

Citește în continuare

OPINII

Ursul Arthur și noua aristocrație…

Publicat

pe

Și au trecut și Sfintele Sărbători de Paște. Așa se întâmplă mereu. Ne revenim din vraja mai mult de sorginte alimentară, pitită și de data aceasta sub măștile de protecție, și intrăm în obișnuit.

Am început starea de normalitate în bolnăvicioasa societate românească, pentru care nu s-a găsit încă un vaccin, cu uciderea ursului Arthur, cel mai mare exemplar din specia sa, care mai hălăduia prin pădurile României. A venit un prinț de prin Austria plin de bani și l-a culcat la pământ. Așa, din pasiune pentru vânătoare.

Românii noștri, cei care ar trebui să protejeze fauna și flora care ne-au mai rămas, s-au făcut preș în fața nobilului. Așa este tradiția istorică. Nu putem face rabat în contemporaneitate de ea. Mai ales că „prinții” s-au înmulțit și în România, nu numai în Europa. Dispun de bani, putere și multă nesimțire, absolut necesară când vrei să calci pe capetele celor din jur, când vrei să acaparezi totul.

Povestea tragică a ursului Arthur este, așa, o bombonică acrișoară pe tortul a tot ceea ce se întâmplă ilegal și ciudat în țărișoara noastră. Au băieții rezervații de vânătoare întinse, nici nu se mai știe bine numărul orataniilor de pe acolo, tocmai pentru a le împușca fără probleme. Au cabane, paznici cu Rover și pistol la brâu, iar proprietățile sunt împrejmuite cu garduri electrice. Unii le-au mai desființat după ce și-au văzut atinse scopurile. Așa că drama bietului Arthur este o boare în marea de lucruri urâte care se întâmplă la noi, din păcate cu știința unor reprezentanți ai statului.

Vânarea ursului brun cel mai mare din Europa care trăise totuși liniștit prin pădurile românești vreo 17 ani arată că noi, ăștia mulți, nu prea contăm în ochii noii aristocrații, ai celor care aspiră totul și pe care, nu de puține ori, îi vezi în haită cum își etalează, zic ei, prietenia pe rețelele de socializare. Pentru acești soi de prinți, totul este de vânat. Arthur a creat acum doar un simbol.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT