Dâmboviţa
Viitorul ţării depinde de modul cum ne educăm copiii!

Reprezentanţii ALDE Dâmboviţa, prin vocea preşedintelui Ionel Petre, îi felicită pe toţi copiii din România, cu ocazia zilei de 1 iunie, şi punctează că interesul pentru tânăra generaţie trebuie să fie primordial. Societatea are nevoie de copii educaţi şi sănătoşi. Copiii reprezintă cea mai importantă investiţie pentru viitorul acestei ţări!
„Prin ratificarea de către România a Convenţiei internaţionale cu privire la drepturile copilului, statul s-a angajat să asigure ocrotirea drepturilor copilului, devenind responsabil pentru elaborarea şi adoptarea de politici naţionale clare, iar în toate acţiunile sale să ţină cont de interesul prioritar al acestuia. De aceea, respectarea drepturilor copilului este o prioritate explicit asumată, inclusiv prin programul de guvernare.
În calitate de președinte al filialei ALDE Dâmbovița, sunt alături de copiii și familiile care încă se confruntă cu probleme ce le afectează prezentul și îi asigur că ALDE face eforturi pentru a nu le fi afectat și viitorul.
Demersurile Alianței Liberarilor și Democraților sunt canalizate cu preponderență către investirea în copilăria timpurie, îngrijirea sănătății, educație de calitate, precum și în îngrijirea bazată pe serviciile din comunitate și serviciile de reabilitare.
Pentru a stopa efectele negative ale declinului alarmant al populației, prin programul de guvernare 2018 – 2020, ALDE susține un pachet de măsuri concrete pentru sprijinul copiilor și al familiilor din care provin. Considerăm că investiția în copii reprezintă cea mai importantă investiție în viitor și de aceea, misiunea noastră primordială este să asigurăm pentru toți copiii din România o viață cât mai bună și mai prosperă, respectându-le drepturile și șansele de a crește și de a se dezvolta într-o societate a drepturilor, libertăților și egalităților de șanse.
Cheia pentru creșterea economică și bunăstare se află în implementarea principiului egalității de șanse în educație, îmbunătățirea performanțelor educaționale, abilităților și competențelor tuturor copiilor și tinerilor, prin accesul la un sistem de educație de calitate, relevant și incluziv”, precizează Ionel Petre.
Dâmboviţa
Accident rutier în comuna Vișina. O șoferiță a proptit mașina într-un autoturism staționat

Accident rutier, în această după-amiază, în jurul orei 16:35, în comuna Vișina, sat Broșteni. Potrivit IPJ Dâmbovița, o șoferiță în vârstă de 33 de ani a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat cu mașina într-un autoturism staționat la marginea drumului comunal DC80.
În urma impactului, femeia a fost rănită, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Șoferița a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Dâmboviţa
Senator Ciprian Iacob: Propunerea AUR de reducere a impozitului pe dividende a fost respinsă

Propunerea AUR de reducere a impozitului pe dividende de la 16% cât este în prezent la 8% a picat la vot în Parlament – ne informează senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob.
„PNL s-a opus, iar PSD, USR și UDMR s-au abținut”.
Astăzi, au intrat în procedură parlamentară la Senat, ca primă cameră sesizată, alte două inițiative AUR: plafon mărit la 500.000 euro pentru încadrare în categoria microîntreprinderi, față de 100.000 de euro cât este la acest moment, și TVA de 9% pentru prima locuință, față de 21% în prezent.
ACTUALITATEacum 5 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 5 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 6 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum 6 zileDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 3 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 2 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 6 zileAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni
ANUNŢURIacum o săptămânăDirecția Silvică Dâmbovița: Anunț emitere acord de mediu pentru proiect „Reabilitare drum forestier Pârâul Negru”




























