Connect with us

Dâmboviţa

PSD Dâmboviţa duce 13.500 de oameni la mitingul din Piaţa Victoriei! VIDEO

Publicat

pe

Senatorul Adrian Ţuţuianu, preşedintele PSD Dâmboviţa, a anunţat astăzi că organizaţia pe care o conduce va participa cu 13.500 de persoane la mitingul de sâmbătă, 9 iunie, din Piaţa Victoriei. În acest sens, au fost contractate 47 de autobuze şi 35 de microbuze, însă cei mai mulţi manifestanţi (aproximativ 10.300) vor ajunge la Bucureşti cu maşinile personale.

Indiferent de mijlocul de transport, deplasarea se va face în mod organizat, cu plecări din mai multe puncte ale judeţului: Voineşti, Găeşti, Petreşti, Corbii Mari, Titu, Tărtăşeşti, Crevedia, Băleni, Fieni, Aninoasa, Dărmăneşti şi Târgovişte. Grupurile vor fi conduce de parlamentarii şi consilierii judeţeni responsabili de zonă, primarii, viceprimarii şi consilierii locali PSD.

Protestarii din Dâmboviţa vor avea 300 de steaguri mari ale României şi Uniunii Europene şi peste 3.000 de steguleţe şi flayere.

„Sperăm că acest miting va fi un semnal de alarmă pentru întreaga societate românească, în legătură cu modul în care funcționează justiția și sunt respectate drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Este foarte grav că, la 28 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, noi avem încă discuții cu privire la rolul procurorului în cadrul sistemului public. Este foarte grav că principii fundamentale de drept, cum ar fi principiul prezumției de nevinovăție, sunt astăzi puse în discuție în mod arbitrar de persoane care au deturnat democrația și au instaurat o domnie a bunului plac în societatea românească”, a declarat preşedintele PSD Dâmboviţa.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Senator Ciprian Iacob: PSD, PNL, USR și UDMR se opun măsurilor care sprijină poporul român

Publicat

pe

PSD, PNL, USR și UDMR colaborează excelent împotriva poporului – spune senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob, care își susține afirmația cu câteva exemple concrete, respectiv măsuri inițiate de partidul din care face parte respinse în Parlament de reprezentanții celor patru formațiuni politice, deși veneau în sprijinul românilor.

„Am vrut să reducem TVA-ul la apartamente pentru cei care achiziționează pentru prima dată o casă în suprafață mai mică de 120 de metri pătrați. Ne refeream aici la apartamentele pe care oamenii încearcă să și le achiziționeze, să aducem TVA-ul la 9%. Adică, nu cred că era o măsură rea.

De asemenea, pentru studenții din România, care sunt angajați și nu dețin o proprietate, am avut o inițiativă legislativă prin care angajatorul să poată să-i plătească chiria, în limita a 1000 de lei pe lună. Nici acest proiect nu s-a vrut a fi trecut prin Parlamentul României”, a precizat senatorul AUR Ciprian Constantin Iacob, în cadrul unei emisiuni TV.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Primar Târgoviște: Șapte victorii la rând pentru Chindia par a fi greu de digerat de către unii!

Publicat

pe

În ultimii ani, deloc puțini, Chindia Târgoviște, echipa de fotbal fanion a județului Dâmbovița, a fost atacată din toate părțile. Cu sau fără motive reale! Cert este că sunt unii care și-au făcut un țel din a întreține o atmosferă de scandal în jurul Clubului, chiar și atunci când se întâmplă lucruri bune. Atitudinea aceasta l-a determinat pe primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian, să le răspundă printr-un text postat pe rețelele de socializare.

„Nu am obiceiul de a mă pronunța public pe acest subiect, dar văd că, în ultimul timp, prestația echipei noastre deranjează. Șapte victorii la rând în campionat par a fi greu de digerat de anumite persoane, inclusiv de prin zonă!

Am convingerea că AFC Chindia își va continua cu aceeași hotărâre drumul spre obiectivul dorit de noi toți: revenirea pe prima scenă fotbalistică! Nu va fi ușor, dar jocul echipei ne dă motive solide să credem că vom reuși!

Încă ceva: echipa nu are nici pe departe o situație precară, fiind stabilă din toate punctele de vedere. O echipă a dispărut efectiv după retrogradarea în Liga 2, două echipe din Superligă sunt în insolvență, alte două în concordat preventiv, la altele sunt restanțe la salarii de 3-4 luni, dar tot Chindia este „oaia neagră”.

Noi am ales să reconstruim după retrogradare, să nu capitulăm și suntem pe cale să reușim! Mulțumiri suporterilor Chindiei, i-am văzut pe arșiță la stadion, i-am văzut în ploaie la Ștefănești și i-am văzut luând atitudine atunci când echipa este denigrată! În final, cum spunea un suporter: Nu mor caii când vor câinii!”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite