Conectați-vă cu noi

OPINII

Târgoviştea nu crede în lacrimi!

Publicat

pe

Victor Ponta vine, în sfârşit, la Târgovişte, în postura de preşedinte al partidului Pro România. Soseşte timid, mai nebăgat în seamă, dar urmărit, cu siguranţă, atent, din umbră, de foştii lui oşteni social-democraţi.

Cu câţiva ani în urmă, Ponta era primit în vechea Cetate de Scaun a Ţării Româneşti cu surle şi trâmbiţe. Era sufletul partidului! Toţi PSD-iştii vibrau în jurul său, îi respirau replicile. Acum, nimic. I s-a dat delete, nu mai este pe hardul conştiinţei social-democrate. Vine pentru o întâlnire liniştită, romantică, cu susţinătorii, de parcă s-ar lansa o carte de memorii la Biblioteca Judeţeană. Cine sunt soldăţeii săi din Dâmboviţa, nu prea îi ştim, le-am prins mirosul doar pe reţelele de socializare unde postează timid. Probabil, sunt persoane cu orgolii, uşuite de prin PSD sau din alte partide, cu gând suav de răzbunare, dornici să îl enerveze pe Adrian Ţuţuianu.

La bibliotecă, din punctul meu de vedere, nu se lansează partide, nu se plantează sămânţa unei noi doctrine şi nici nu poţi ataca pe alţii. În templul cărţii, în locul unde echilibrul şi cultura trebuie să fie atotstăpânitoare, nu prind lucruri de genul ăsta. Cel mult, se pot depăna amintiri, se pot citi eseuri politice, se pot rosti alocuţiuni domestice, se pot căuta soluţii, se poate face demagogie ieftină şi ofta după vremurile trecute.

Victor Ponta nu este singurul mazilit din PSD care vine la Târgovişte cu drag şi atât. A mai trecut prin târgul nostru şi Adrian Năstase, tot pe la bibliotecă şi puţin pe la Universitate, apoi s-a oprit mai des pe la margine de judeţ, prin Tărtăşeşti, unde a simţit că este mai bine primit.

A fost chiar şi Mircea Geoană pe la noi. Şi el a încercat marea nesigură de la Târgovişte cu un partid de care nu se mai aude nimic. A crezut că vine la prieteni, că mai are tovarăşi p’aci, dar s-a înşelat, aşa cum o să se înşele şi Victor Ponta.

Sigur, în Dâmboviţa, este loc de opoziţie, în condiţiile în care PNL lipseşte aproape cu desăvârşire, fiind condus acum de iluştri boemi. Dar, nu poate lua acest loc partidul lui Victor Ponta. Nu are cu cine face acest lucru. Există o jenă în tot şi în toţi. Să muşti şi să fugi după gard, de frica unei posibile pietre aruncate spre tine, să mârâi prin studiourile tv împotriva lui Ţuţuianu, forţat de moderator, folosind figuri de stil sau după ce l-ai rugat să ridice el o mingiuţă la fileu, apoi să taci din nou vreo 3-4 săptâmâni, aşteptând reacţii, nu înseamnă politică, este gargară. Şi de gargară a avut parte şi Geoană! Tot de asta va avea, din păcate, parte şi Victor Ponta. Târgoviştea, mai ales partea multă şi PSD-istă, nu crede în lacrimi!

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Apărătorii democraţiei, lipsă la apel!

Publicat

pe

Nenorocirea de la Caracal ne determină să ne întrebam dacă democraţia în România funcționează la parametri normali? Răspunsul meu ar fi că nu. Hibele existente în sistem, nepăsarea, amatorismul, nepotismul şi parvenitismul sunt elemente de bază ale epocii în care trăim.

Prin democrație, în mod simplu, înțelegem că poporul, prin reprezentanții săi aleși, conduce, decide mersul lucrurilor în societate, în stat. Dar, oare, aleșii se mai achită de aceste obligații nobile? Nu cumva a intervenit și la ei rutina, obișnuința? Nu cumva li se pare normal celor care sunt deputați, senatori, primari, președinți de consilii județene, miniștri ca doar ei să fie la butoane? Nu cumva democrația este doar mobilul prin care ei își întăresc continuu poziția?

Ideal ar fi ca aleșii să pună la punct statul, să-l curețe, să-l primenească prin legi, să îi supravegheze atent pe cei care slujesc în ministere, sub acoperământul de funcționari și înalți funcționari cu diferite tipuri de statute.

Parlamentarii, miniștrii, secretarii de stat, ba chiar și președintele ţării sunt trimiși de noi, oamenii de rând, să țină în frâu oastea functionărimii care alcătuieşte de fapt entitatea numită stat. Aleșii fac legii și îi trag la răspundere, în numele poporului, pe polițiști, procurori, judecători, militari din diferite servicii, pe funcționarii din tot noianul de instituții, atunci când nu își fac datoria. Ei, aleșii, ar trebui să întrețină echilibrul, să înlăture abuzul, să curețe statul de posibile excese, de incompetenţă, de delăsare, de neprofesioniști.

Ei, aleșii, prin votul nostru, au primit puteri depline de a-i pune la punct pe toți cei care greșesc, care iau în râs democrația. La noi, din păcate, politicianul, demnitarul peste care am suflat forță la alegeri, se complace. Își uită menirea. Se alătură prea repede celor are alcătuiesc celulele statului, le mănâncă din pumn, îi lasă să își facă de cap, închid ochii la fărădelege, ba chiar îi ajută pe unii, total neaveniți, să pătrundă în mecanismul numit stat, fiindcă acolo se trăiește bine.

Tot ceea ce se întâmplă urât în societate, tot ceea ce întinează democrația se întâmplă din cauza politicianului, vectorului principal al democrației care, din păcate, se lasă prins în mrejele sistemului, uită să-i mai corecteze și să-i țină în frâu pe reprezentanții săi.

Ceea ce s-a întâmplat la Caracal este doar o secvență a nepăsării, a scăpării de sub controlul democrației, a unui sistem care acum se conduce singur, care nu mai are treabă cu restul. Un sistem în care au pătruns tot soiul de indivizi ghidați doar de interesul personal. S-a ajuns aici pentru că politicienii au tolerat mizeria. Au lăsat statul pe mâna unor căpușe…

Citește în continuare

OPINII

Statul român pluteşte în derivă…

Publicat

pe

După tragedia petrecută la Caracal, care a făcut să refuleze la suprafaţă mizeriile unui stat neinteresat de viaţa cetăţeanului de rând, parcă nici un alt eveniment ţinut cu minimul de fast nu mai are importanţă, valoare. Orice zvâcnire spre o falsă normalitate şi încredere nu mai are efect. Dimpotrivă, îndârjeşte, creează rumoare, repulsie. La ce bun să mai defiliezi, să îţi mai expui cazarmamentul, verticalitatea anatomică, gesturile teatrale, când realitatea, tot ceea de se întâmplă în jurul nostru, este dură, rece? Creăm doar false impresii. Pontăm doar acţiuni cu valoare de obligaţii.

Moartea crudă a Alexandrei, adolescenta de 15 ani, omorâtă de un criminal sadic, după ce fata reuşise să sune de trei ori la 112, a răvăşit întreaga ţară, ne-a bulversat existenţa, ne-a înveninat sufletele şi conştiinţele. Ne-a dărâmat bruma de sistem de valori în care ne chinuiam să credem, ne-a arătat, încă o dată, că instituţiile de forţă, unele entităţi ale statului, să nu le numim pe toate, ne tratează ca pe nişte lăcuste de care trebuie să ai grijă să nu iasă din front şi atât.

Statul, prin multitudinea sa de instrumente, şi-a dovedit inutilitatea în tragedia de la Caracal, a dat un semnal că s-a apropiat de faliment. O copilă a murit, fiindcă unii funcţionari speciali plătiţi cu mult peste capacităţiile lor de reacţie, dăruire şi profesionalism, nu au acţionat la timp! Au rămas blocaţi în instrucţiuni şi articole de lege.

Sunt destui lefegii ai statului care îşi schimbă câte ceva în comportament când li se pune cascheta pe cap, când ajung pe unele funcţii, când îi aşteaptă maşina la scară. Se cred semizei sau măcar slujbaşii lor!

Răspunsuri ironice, zeflemitoare, de genul primite de mamele răvăşite de durere, că „poate fata e plecată cu vreun Făt-Frumos şi vine ea acasă”, sunt peste tot. Fac parte din sistem, din limbajul neinteresaţilor, al celor care tratează cu superficialitate problemele oamenilor. Uite că acum li s-a înfundat. Au dat-o în bară!

Alexandra şi Luisa, fata dispărută din luna aprilie, nu erau fugite cu iubiţii, ci au fost răpite, sechestrate, torturate, violate şi omorâte de un nemernic. Ba mai mult, birocraţia, lipsa de reacţie umană, spiritul de eroism, de sacrificiu sunt tare de caracter la mulţi dintre roboţeii statului, care, altminteri, te execută rapid şi te găsesc şi în gaură de şarpe atunci când sunt programaţi de la butoane.

Pare un non-sens, este penibil, când te uiţi şi vezi la poarta şi în curtea criminalului din Caracal droaie de investigatori, oameni în uniformă, înarmaţi până în dinţi, procurori, care fac căutări, scotociri, percheziţii. La ce bun atâta dezlănţuire de forţă după ce cele două fete nu au putut fi salvate? Nici măcar trupurile lor nu mai există!

Ce mai contează demiterea maşinală, de imagine, a câtorva şefi, după ce Alexandra a sunat de trei ori la 112 şi a încercat să dea explicaţii, să spună unde este, să ceară ajutor şi tot nu a fost localizată şi găsită în timp util? La ce bun mai ies în prim-plan, alarmaţi, indignaţi, politicienii, şefii din diferite structuri, după ce oamenii legii au stat la poarta asasinului ore în şir, fiindcă nu aveau mandat? În tot acest răstimp, criminalul măcelărea o copilă şi o ardea…

Constatăm că, pentru Măria sa Statul, noi, cetăţenii de rând, avem doar îndatoriri, obligaţii. Trebuie să umblăm cu reprezentanţii săi cu delicateţe, să nu îi bruscăm, să nu îi ultragiem, să nu le stricăm feng shui-ul. Dar, ce face statul pentru noi? Cazul de la Caracal a arătat crud, cumplit, ce face. Nimic!

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Servicii Web Florin Web



error: Conținutul este protejat!!