Conectați-vă cu noi

OPINII

Cronică naivă de meci!

Publicat

pe

Nu sunt cronicar sportiv, fiindcă nu am timpul fizic necesar să mă dedic acestei activităţi deosebite şi să învăţ chiţubuşurile domeniului, nu că nu mi-ar fi plăcut. Dar, constat şi eu, ca tot muritorul de rând, iubitor ponderat al domeniului, că fotbalul românesc a intrat într-o gaură neagră, de unde, de foarte mulţi ani, nu mai iese nimic spectaculos. Totul are iz de afacere, de miros de parale multe, de jocuri de culise şi orgoliu. Asta, spre disperarea microbiştilor care nu prea se mai înghesuie pe stadioane, dar şi, atunci când o fac, sunt dezamăgiţi, nervoşi, scandează reproşuri cu garnitura de înjurături aferente şi blesteamă ca într-un act reflex condiţionat, arbitrii, antrenorii şi jucătorii.

Ieri, am asistat şi eu, ca cetăţeanul umil, curios şi mai puţin încrezător (Am şi eu scepticismul meu şi am auzit multe!), la meciul de baraj dintre Chindia Târgovişte şi FC Voluntari. Public mult, cum nu am mai văzut de prin anii ’90. Toţi pe o parte a stadionului! Tribunele dinspre Ialomiţa erau goale şi acoperite, să nu zic moarte clinic şi fizic!

Din spatele stadionului, acolo unde se afla odată un alt teren al clubului, răzbăteau trufaşe acoperişurile vilelor de sute de mii de euro ale unor potenţaţi care au vrut musai case la umbra parcului…

Oamenii erau încântaţi că, după atâta amar de timp, văd şi ei un spectacol fotbalistic nou, ce-i drept, cu actori mai necunoscuţi, comuni, neimpresionaţi încă de statutul de vedetă, nestilizaţi sportiv, nepersonalizaţi şi alte superlative ale celebrităţii fotbalistice.

Băieţi tineri. Parcă prea copii pentru gusturile celor care au prins fotbalul anilor 80-90, asta ca să nu mă duc mai în istorie. Jocul, unul obişnuit, normal. Fără suspans, fără driblinguri de senzaţie, fără mingi fermecate, fără pase fantastice. Ba se mai trăgea şi de timp. Ăsta ar fi factorul politic al sportului rege!

Multe căzături, faulturi, cartonaşe galbene… Spectatorii blânzi, joviali, chiar timizi uneori, priveau jocul, nu neapărat nemulţumiţi (Deja sunt imunizaţi la rău de când echipa fanion a municipiului Târgovişte zace în ligile inferioare!), ci cu suspiciuni, cu umbre de îndoială.

Se închegau dialoguri speculative între două căzături ale jucătorilor şi acordarea primului ajutor. „Bă, ăştia, după cum joacă, au vândut meciul, nu vezi, molîi, parcă ţin cu ilfovenii”… Răspunsul, mai candid, optimist. „Taci, bă. Joacă corect, dar atât pot ei, sunt mici, în formare, de unde experienţă”? Şi tot aşa…

După golul lui Ciobotariu, minunat şi emoţionant, a mai crescut încrederea, dar nu prea mult. Lentoarea tribunelor, obişnuite cu nimic, s-a simţit. Noroc cu crainicul stadionului, care, din timp în timp, dădea deşteptarea, încercând să retrezească spiritul de altă dată al galeriei de sub Chindie. Şi iar a pornit jocul, uşor, domol, după acelaşi tipic al rutinei şi obişnuitului…

Am ajuns în prelungiri, consumate mai vulcanic. Mulţi susţineau în continuare că meciul a fost dat de ai noştri. Au împins în faţă şi motive administrative. De unde bani, să aduci jucători, politicieni noştri nu au treabă cu fotbalul, ăştia se gândesc numai la punga lor, unde o să joace dacă intră în Liga 1, se schimbă echipa de antrenori, probleme, aşa că mai bine lasă FC Voluntari, că ăştia au bani, pe Pandele, pe Firea, au stadion ca lumea şi toată ştăbimea din jurul Capitalei.

Eu, unul, nu cred şi nu am crezut într-un asemenea film, deşi sunt un tip care pun botul la teoria conspiraţiei. Aici, am pus doar urechea, ca nepriceputul. Am urmărit atmosfera, suspansul, gesturile, anumite mişcări de trupe din susul tribunei, fotografii…

Şi, hop, am ajuns la loviturile de la 11 metri, unde bobul s-a ales de neghină, simplu şi frumos. Pentru FC Voluntari au marcat, fulgerător, fără ca bravul portar al Chindiei să miroase balonul, Marinescu, Leasă şi Cernat. Ai noştri, emoţionaţi, tremurând, poate speriaţi de portarul de doi metri şi un pic al celor de la Voluntari, au ratat. Doi jucători au trimis mingea, ca vrăjită, direct în braţele gigantului portar ilfovean, uşurându-i efortul de a se mai întinde ca şarpele spre o anume direcţie, iar ultimul jucător a încercat ceva de valoare, spre vinclu, dar nu i-a ieşit.

Şi iar stupoare în tribune! „E clar, au dat meciul. Să se bucure Mutu”. Asculţi şi taci. Aşa este pe stadion. Un pic ca în politică, dar mai cu patimă dezinvoltă şi, de cele mai multe ori, curgând în valuri, metafore vulgare. Spectatorii, peste 5.000, au plecat spăşiţi, unii dintre ei, bătrâni, spunând, vesel, trist şi ironic, „nu o să mai prind următoarea şansă. Nu mai am timp”.

Şi, uite aşa, s-a lăsat din nou cortina peste o speranţă. Stadionul Chindiei, chinuit de paragină, acum, agonizeză, cu siguranţă, de necaz. Poate, cândva, undeva, va fi răzbunat! Între zidurile sale, a rămas ecoul nesigur: „or fi vândul meciul”?

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Democrația, ca un vaccin…

Publicat

pe

Nesimțenia pământului! Aceasta ar putea fi titulatura actualului Guvern, PNL – USR PLUS și umplutura de conjunctură UDMR, care a rămas pe poziție și după episodul jenant, de neimaginat, aproape apocaliptic, de la Spitalul Foișor, unde bolnavii au fost scoși în stradă, la umbra întunericului, trimiși acasă cu perfuziie agățate de brațe. Nu s-a mișcat nimeni. Nu a căzut nici măcar un fir de păr de pe capetele lui Cîțu, Arafat și Voiculescu. Sunt bine mersi pe poziție. Tari. Te întrebi cine îi tot ține în funcții? Cine are grijă de ei?

Uite, șeful SMURD-ului a comis o mulțime de gafe și este tot în picioare. Pe rezistul Voiculescu pare să îl doară la bască de popor. Criticăm încă, după 30 de ani, regimul comunist. Și s-au comis într-un an atâtea gafe cât Ceaușescu în 20!

Păi, băi, fanți ai democrației închipuite, dictatorul, cum îi ziceți voi, nu am auzit să fi scos oamenii de prin spitale și să îi trimită acasă cu acele înfipte în vene! Apropo, de ce spitalele superbugetarilor, ale celor cu salarii de mii de euro lunar și beneficiari de pensii speciale nu sunt transformate în unități suport COVID? Tăbărâți numai pe alea unde merg de obicei amărăștenii cu banii în batistă pentru a-și plăti serviciile? Am înțeles, le-ați făcut și centre speciale de vaccinare. Strategie națională de tipul cine poate oase roade.

Metodele astea fac parte din democrație. Egalitate în drepturi nu mai au decât puii de la Avicola, când sunt puși pe banda de prelucrare.

Revenind la nemernicia petrecută la Spitalul Foișor, sincer, mă așteptam, după un asemenea moment incalificabil, să văd România în stradă. De unde! Nu s-a întâmplat nimic. Ceva vuiet prin televiziuni, prin presă, un soi de vaccin obținut din aceeași tulpină pentru a tempera spiritele. E și asta o soluție. Refulează cetățeanul în fața televizorului, apoi se liniștește. Nici dinspre opoziție nu am văzut cine știe ce nori negri. Așa, ceva ușor, o boare, încadrată în șabloanele firii politice universale. Tonuri normale, texte de citit în aulă, ce țin mai mult de datorie.

S-a manifestat săptămânile trecute în toată țara că nu mai vrem restricții, că vrem libertate de mișcare și alte chestii din astea, ușor demontabile. Dar, când au fost bolnavii luați din pat din spitale și trimiși acasă noaptea, fără nicio explicație, nu am mai văzut nicio mișcare. Este un mod așa ciudat de a-și alege manifestanții subiectele unor proteste încât te duce gândul imediat la faptul că este o regie mare în spate. Când se adună presiune prea mare pe țeavă și dă să explodeze, cineva deschide supapa de refulare. Cam așa funcționează democrația românească.

Citește în continuare

OPINII

Pandemia, ca scut pentru guvernanții slabi

Publicat

pe

Bună și pandemia! Resposabilitatea celor care ne conduc este dirijată spre zone ale superficialității. Ajungi la putere în baza unor promisiuni electorale. Spui că te ocupi de economie, de societate, de prosperitatea oamenilor, locuri de muncă, educație, sănătate, proiecte de infrastructură etc. E o placă veche care, din păcate, în politica românească este întoarsă de pe-o parte pe cealalta până la gâjâitul suprem, ce mai contează.

După alegeri constatăm cu stupoare că lucrurile stau cu totul invers. S-a uitat tot. Spectacolul s-a încheiat. Promisiunile se transformă în scuze, în teorii ale neputinței și nepriceperii spuse frumos… Apare premierul, apar miniștrii și ne vorbesc cât este ziua de lungă despre pandemie, despre vaccinuri, restricții, cum trebuie să purtăm masca, locuri la ATI, de morți, de vii etc. Mai puțin de problemele firești pentru care i-am ales să ne conducă.

De fapt, am văzut. Economia, viața de zi cu zi a românilor contează mai puțin. Bugetul a trecut în Parlament așa cum a trecut. La foc automat. La ordin. Fără să fie acceptat niciun amendament al Opoziției. Că turismul este pe ducă, nu interesează. Că despre agricultură ministrul de resort vorbește tot mai puțin fiindcă nu se pricepe, iar nu interesează. Drumurile naționale, autostrăzile par la capitolul diverse în preocupările actualilor guvernanți. Nu prea îi mai mișcă nici nemulțumirea celor care ies în stradă. Protestatarii sunt considerați agitatori, fasciști, oameni care vor să sfideze regulile, democrația!

Niciunul din Guvernul PNL-Rezist nu a catadicsit să intre în dialog cu românii din stradă care, fie vorba între noi, sunt solii altor zeci de mii de cetățeni nemulțumiți care stau acasă. Să spui tu, politician aflat la putere, că nu este așa, că se întinde coarda, că sunt la mijloc destabilizatorii, înseamnă că nu trăiești în această realitate, că ești pierdut într-un sistem clientelar, care își vede amenințată existența prin astfel de manifestări democratice.

Au început unii din gașca „rezist” să jignească Sfânta Biserică străbună, să o acuze că stă într-o zonă de obscurantism, că este alături de un anumit partid politic… S-a ajuns prea departe. Extremismul îndobitocește și nimeni nu ia nicio măsură….

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT