Connect with us

OPINII

Zodia protocoalelor!

Publicat

pe

Am trăit şi trăim într-un stat unde instituţiile de forţă şi-au făcut şi îşi fac de cap. Şi totul s-a întâmplat cu acordul tacit al clasei politice, căreia îi tremura izmenele de frică să nu sufere din cauza monstrului creat şi năşit tacit sau care voia să-şi pună la adăpost tot soiul de afaceri mai mult sau mai puţin oneroase.

A ieşit la iveală protocolul încheiat între SRI, Parchetul General şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Un document care legitima poliţia politică în România, un document încheiat între cele trei instituţii în 2009. Să mai spun cine guverna atunci, ce soi de guvern aveam? Ce amestecătură politică, propice apariţiei unui organism feroce, conducea ţara atunci?

O declaraţie fără de precedent a apărut în spaţiul public. Cutremurător! Preşedintele din acea vreme, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecătorul Nicolae Popa, nu recunoaşte că a semnat un astfel de document! Atunci, cine?Sfântul Duh? Baba Cloanţa?

Doamne, chiar suntem proşti, chiar am fost şi suntem consideraţi doar simpli sclavi pe moşia nobilimii din statul paralel? Ce se întâmplă cu noi, cu ţara? Încotro ne îndreptăm? Mai avem vreo şansă?

De ce politicienii noştri iubiţi nu ies în faţă să demaşte aceste abuzuri crase, acest atac fără de precedent la adresa democraţiei şi libertăţii? Problemele nu se rezolvă cu mitinguri gigant, cu proteste şi vocalize în stradă, ci prin măsuri ferme, prin tragerea la răspundere a celor vinovaţi.

De ce actuala puterea nu porneşte procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, care calcă în picioare Constituţia României, creând un precedent periculos? Ce se mai aşteaptă? Fac pe diplomaţii, pe analiştii fini, pe oamenii atenţi la detalii, cam târziu. Mortul a început deja să miroase!

Mâine-poimâine, liderii maghiarimii pot cere autodeterminarea, invocând nerecunoaşterea Constiţuţiei, dându-l ca exemplu pe şeful statului care nu are treabă cu legea supremă a ţării.

Să lăsăm organizarea de tabere politice la mare, unde tinerii vin să dănţuiască, să facă pe interesaţii, ascultând divagaţiile fără acoperire practică ale seniorilor şi să petreacă pe plajă, ca într-un ritual al împerecherii!

Să arătăm că am fost aleşi pentru a face bine ţării, pentru a apăra valorile democraţiei. Lupta pe ciolan, conflictele între diferite grupuri de interese politice şi orgoliile ne-a adus aici, în situaţia în care statul paralel a preluat frâiele puterii, invocând probabil nepriceperea politicienilor în a guverna ţara.

Nu vă daţi seama ce se întâmplă? E de râsul curcilor! Îţi vine să plângi stând pe vine! Un fost preşedinte al Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie nu îşi recunoşte semnătura de pe un protocol secret. Parcă trăim într-un coşmar care nu se mai termină!

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Spațiul Schengen… aproape departe!

Publicat

pe

În politică nu se produc ciudățenii, ci lucruri stabilite din timp, calculate. Nimic nu este la voia întâmplării în acest domeniu ultrasensibil unde intră cine vrea, dar rămân pe funcții, în față, doar cei cărora li se permite. Fiecare politician vizibil, scos pe frontul acțiunii și al deciziei, are în spate un ins, doi sau chiar un sistem întreg. Noi, din afară, ne dăm cu părerea, ne lansăm în comentarii, arătăm că ne pricepem la politică la fel ca și la fotbal, dar nu intuim dedesubturile și poate nu le vom dibui niciodată. Există un ritm impus, iar cel ce iese din cadență și nu mai respectă pasul, este eliminat. Și, pentru asta, se folosește așa-zisa mătură a democrației. O unealtă confuză, modernă, cu multe butonașe ale presupunerii.

Vezi un caz recent de formulă europeană! Admiterea României în Schengen. Reprezentanții de frunte ai Comisiei Europene au ieșit în spațiul public și au afirmat că țara noastră îndeplinește criteriile de aderare, că nu mai este nicio barieră pentru a intra în rândul Europei libere. În decembrie, suntem intrați în rândul lumii. Dar opiniile liderilor europeni s-au dovedit a fi apă de ploaie pentru reprezentanții Olandei, apoi pentru cei ai Austriei și a mai apărut și Suedia. Parcă am căzut într-un vârtej al timpului. Totul a curs șnur. Noi am făcut totul pentru Europa, de aici din această zonă neprielnică, a marilor furtuni, iar unele state europene, parcă la o comandă ascunsă, ne dau cu flit. Ne țin mai departe la poartă. Ne uităm printre uluci. Așa cum facem de veacuri. Nu ni se permite mai departe de intrarea servitorilor…

Ce fac în acest răstimp politicienii români? Mai nimic. Declarații anemice. Luări de cuvânt slăbuțe. Se vede, din text și exprimare, că nu vor să deranjeze prea mult. Au înțeles din mers ideea. Există posibilitatea să fim primiți, de silă, de milă, dar cu o listă de condiții în coadă. Sau să nu ne accepte deloc. Se dă înainte că la noi este corupție, că nu funcționează democrația, justiția… Se caută papura, că nodurile sunt prefabricate. Probabil nu am satisfăcut toate interesele economice ale unora și acum ni se arată cotul, nouă și gloatei de europarlamentari români care nu știm ce mișcă pe la Bruxelles. Fiindcă noi nu simțim. Vedem doar decorul.

Și, uite așa, mai marii Comisiei Europene se pot scuza că ei au vrut, dar nu pot impune parlamentelor țărilor membre UE să fie de acord cu intrarea noastră în spațiul Schengen. Probabil vom fi îmbărbătați, felicitați că am făcut pași importanți și că va trebui să mai așteptăm doi ani. Ni se va spune să nu fim triști, că nu este prea mult. Mai dereticăm prin casă. Stricăm ce am făcut și construim din nou. Așa, să treacă timpul. Și o mână o spală pe alta prin înaltele foruri europene. Iar ai noștri, cu voie sau fără, le toarnă apă din cană…

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Citește în continuare

OPINII

Se caută președinte…

Publicat

pe

Suntem într-o criză de personalități, de oameni providențiali, de lideri cu chemare, cu instinct, detașați de firescul amăgitor în care ne bălăbănim existența. Tot observăm că, de ceva vreme, în România bombardată de problemele pe care ni le-au făcut alții (că așa suntem noi de o istorie, buni de luat pe cârcă!), se caută un președinte.

Fel de fel de nume sunt scoase în față, într-un gest firesc al testării sensibilității alergice a alegătorului la pronunțarea identității vreunui individ adus de pe vreun soclu sau de prin cine știe ce instituție cu protecție specială, internă și internațională. Până acum, nu a ieșit nimic. Mi se pare că partidele politice ori nu mai au niciun rost în selectarea celui care trebuie să devină viitorul președinte al României, fiindcă lozul câștigător este tipărit în alte locații, ori nu au cu cine să iasă în față. Se așteaptă prea mult.

Un candidat pentru funcția supremă în stat nu îl scoți de la naftalină peste noapte. Nu așa se face în politica adevărată. Nu așa arată, cel puțin teoretic, izvorul democrației. Omul trebuia știut. Rutinat. Antrenat în spațiul public. Îmbrăcat deja în haina de posibil șef de stat. Să dea din el. Să îi cunoaștem ambițiile. Aplecarea. Devotamentul față de popor. Nu. La noi nu se știe nimic. Se fac doar experimente de imagine într-un moment anihilat total de crizele economice frumos asortate cu războiul din Ucraina. Se așteaptă ordinul sau revelația.

Ni s-a dat așa, pe la ochi și urechi, cu Mircea Geoană. Când s-a vehiculat și mai mult informația că își încheie mandatul la NATO și că înaltele porți vor să ni-l propună de fapt în fruntea țării, că, deh, nu trebuie scos pe tușă, jocul de-a lansarea a fost încetinit. La maxim! Acum, se caută din nou președinte. Și nu se găsește! Partidele politice de la guvernare, așa numita coaliție, deocamdată, parcă la înțelegere sau fiindcă nu au primit liber la linia de tranzit prezidențial, nu au venit cu nimic. Nici nu prea au prin grădinile lor ceva de soi. Varză multă!

Liberalii vehiculează așa, în surdină, numele lui Nicolae Ciucă. Dar, nu prea are rezonanță și nici consistență de lider de țară. De fapt, blajinul general parcă nici nu prea ar vrea. Depinde de ordin. Altceva pe la liberali care să emane emoție politică nu există. Iar în laborator nu se lucrează la nimic.

La PSD, partid mai aranjat un pic, se fac experimente în câmpul imaginii. Există o rezervă de cadre care ar putea fi mobilizată, pusă pe scenă să defileze în vederea selecției pentru poziția de președinte al României. Nu sunt în ton cu nevoile țării, cu fotografia de prima pagină, cu discursul, gestica și alte componente ce țin de o astfel de sarcină, dar merg. Sunt rodați în crize pandemice și economice.

S-a aruncat în arena experimentală numele lui Alexandru Rafila, apoi, de nevoie, și Marcel Ciolacu. Este doar liderul partidului. Dar, stai. A spus că nu vrea. Oricum, nu este după el. Unii vin, așa, mai prin umbră, cu ministrul Agriculturii – Petre Daea. Stă bine la imagine. Peste tot este aplaudat iar discursul său sacadat, împănat cu multe formule retorice, seamănă un pic cu al lui Iliescu. Patriotard. S-a mai vorbit și de Gabriela Firea, dar deocamdată drumul spre Cotroceni i-a fost barat cu candidatura pentru Primăria Capitalei. Grindeanu a fost și el folosit ca vehicul pe acest posibil traseu. Și ajungem din nou la Mircea Geoană. Partidul l-ar vrea, dar nu prea sunt de acord social-democrații! Tare, nu?!

Pe la alte partide care alcătuiesc praful de opoziție, iar nu este nimic. Nici ca nume, nici ca imagine și competență. Drulă? Cioloș? Simion? Nu. Sub platoșa lor de integri, au dovedit că, de fapt, se ascunde altceva. Nedefinit ca substanță.

De ce oare nu avem candidați? Oameni de treabă, să țină cu poporul. Să simți acest lucru și pe ecranul ledului din sufragerie. De frumuseți, împănați, vopsiți și navetiști la săptămâna, ni s-a cam luat. Așa, pas cu pas…

O fi prin societatea civilă ceva? Au mai fost încercări și pe aici cu protagoniști din „Mere roșii”, dar nu a ținut. Prea mult teatru. Lipsea concretețea. Totul se pierdea în mesaj. Se auzise un ecou cu numele filozofului Andrei Marga. Jos pălăria pentru gândirea sa, pentru sistemul de valori promovat, pentru sinceritatea debordantă și bine pusă în discurs, dar parcă nu este pentru toată lumea. România nu este încă, din păcate, pregătită să fie condusă de un filozof boem. Chiar dacă spune lucrurilor pe nume! Noi nu am trecut de faza freneziei, a emoțiilor pe stadioane, a personajelor care să țină într-o mână ardeiul iute și în cealaltă pâinea caldă. Nu mai suntem amatori de lozinci, dar nici nu ne putem lipsi de ele. La noi, în alegeri, dacă este după voia poporului, va învinge unul simplu, simpatic, deschis, care să știe să gesticuleze în cadență cu discursul. Să se prindă de mână cu omul simplu. Să-l scoată din letargia în care a căzut. De împănați la costum, frezură și zâmbet german ni s-a cam luat. S-a dovedit că ambalajul nu înseamnă totul. Dacă partidele au liber la candidați, așa va fi. Dacă se lucrează la impuse, ne vom alege tot cu un actor. Rămâne să vedem. În ultimii ani, candidații sunt creați de conjuncturi.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Citește în continuare

PUBLICITATE

 

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT

Web Analytics
View My Stats