Dâmboviţa
DEPUTAT: Apreciez că există deschidere la MApN, pe problemele judeţului Dâmboviţa

Parlamentarii PNL de Dâmboviţa, Cezar Preda – deputat şi Iancu Caracota – senator, au participat şi ei, astăzi, la întâlnirea organizată de autorităţile judeţului, cu ocazia vizitei întreprinse la Târgovişte de ministrul Apărării Naţionale – Mihai Fifor.
„Dâmboviţa este judeţul în care industria de apărare a fost una foarte puternic reprezentată. Sper ca problemele care există în acest domeniu să fie rezolvate. Aprecizez faptul că există o deschidere foarte mare pe absolut toate problemele pe care judeţul le are cu Ministerul Apărării”, a precizat Cezar Preda.
Demnitarul salută faptul că reprezentanţii Ministerului Apărării au hotărât să treacă Casa Armatei din Târgovişte, monument istoric, în patrimoniul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, putându-se astfel interveni legal pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare şi modernizare.
Deputatul PNL salută implicarea Ministerului Apărării pentru punerea în valoare a policlinicii militare şi pentru realizarea grandiosului proiect de la Mănăstirea Dealu, respectiv Centrul pentru veterani şi militari răniţi în teatrele de operaţiuni.
„S-au găsit răspunsuri adecvate şi deschidere la ministrul Apărării Mihai Fifor, precum şi la ceilalţi responsabili prezenţi. A fost o întâlnire utilă, ne-am spus şi noi punctul de vedere. Să sperăm că aceste chestiuni de dezvoltare coroborate cu infrastructura rutieră pe patru benzi atât de necesară, invocată chiar şi de ministrul Apărării, drumul naţional Bâldana-Târgovişte-Sinaia, să fie realizate. Altfel, foarte multe din problemele pe care le dorim rezolvate vor stagna. Vreau ca locuitorii judeţului să ştie că şi noi, parlamentarii PNL, deşi suntem în opoziţie, dorim ca Dâmboviţa să aibă parte de investiţiile necesare pentru o viaţă mai bună”, a spus parlamentarul PNL.
ACTUALITATE
13 septembrie 2026. Ziua Porților Deschise la ISU Dâmbovița

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița organizează, duminică – 13 septembrie 2026, când se sărbătorește Ziua Pompierilor din România, un eveniment tip „Ziua Porților Deschise”. Cetățenii sunt invitați să viziteze subunitățile de pompieri din județ, între orele 10:00-15:00, ocazie u care vor putea să vadă autospecialele și echipamentele de intervenție și mai ales să afle, direct de la salvatori, cum decurge o zi din viața lor.
Reamintim că România sărbătorește în fiecare an, pe 13 septembrie, Ziua Pompierilor. Această dată marchează lupta eroică a pompierilor militari din București, conduși de căpitanul Pavel Zăgănescu, care, în anul 1848, au scris o pagină glorioasă de istorie în Bătălia din Dealul Spirii. Devotamentul, curajul și spiritul de sacrificiu al pompierilor români reprezintă valori care îi definesc și astăzi, la 178 de ani de la acel moment istoric.
ACTUALITATE
Nu rata! Curs gratuit de marketing online organizat de Camera de Comerț Dâmboviţa

Camera de Comerț Dâmbovița organizează un curs gratuit de marketing online, dedicat celor care își doresc competențe practice, aplicabile imediat la locul de muncă. Atenție! Locurile sunt limitate!
În cadrul cursului, participanții vor primi răspunsuri la întrebări precum cele de mai jos:
▪️ De ce o pagină cu mulți urmăritori nu înseamnă automat mai mulți clienți;
▪️ Cât ar trebui să investească o firmă mică în promovare online;
▪️ Site sau doar pagină de Facebook? Ce ai nevoie cu adevărat;
▪️ Cum răspunzi la o recenzie negativă fără să pierzi clientul;
▪️ Ce postezi când „nu ai ce posta”.
Link pentru înscrieri: https://forms.gle/xFiR3gEf4avYDbYD6
Se pot înscrie:
– Angajați cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani;
– Persoane cu domiciliul în județele Dâmbovița, Argeș sau Prahova;
– Absolvenți de studii gimnaziale, liceale sau profesionale.
Informații suplimentare puteți obține de la Alexandra-Ioana Pîrlea, expert recrutare și monitorizare grup-țintă. Telefon: 0751.153.703. E-mail: alexandra.pirlea@cciadb.ro.
Dâmboviţaacum o săptămânăTerorizat de vecini! Se întâmplă în Raciu, Dâmboviţa. Claxoane, motoare turate, petarde, țipete, înjurături. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița. Dan Alexandru Tică este noul inspector școlar general
ACTUALITATEacum o săptămânăZilele Cetății Târgoviște 2026 cu Smiley, Lora, Trooper, Lidia Buble, Misha Miller și DJ Project
ACTUALITATEacum 6 zileZilele Cetății Târgoviște 2026. Program, sâmbătă, 5 septembrie. Concert Ioana Ignat, DJ Project și Misha Miller
ACTUALITATEacum 3 zileLa mulți ani, Târgoviște! Atmosferă superbă la concertul din Parcul Chindia. VIDEO
ACTUALITATEacum 4 zileSpectacol multimedia cu drone inspirat din istorie, de Zilele Cetății Târgoviște 2026
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Încep lucrările de construcție a drumului de centură Pucioasa-Fieni
ACTUALITATEacum 5 zileHaideți să facem o minune pentru Carmen, o mămică din Târgoviște care a ajutat mereu fără să ceară nimic!


























