ACTUALITATE
Asistenta care a bruscat un nou-născut în Spitalul din Târgovişte a fost concediată!

Comisia de Disciplină a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte a propus încetarea disciplinară a contractului de muncă, în cazul asistentei medicale care a bruscat un nou-născut în timp ce-l hrănea cu biberonul. Decizia a fost dusă imediat la îndeplinire de către managerul instituţiei, dr. Claudiu Dumitrescu.
CITEŞTE ŞI: Asistentă medicală, filmată în timp ce brusca un nou-născut părăsit în spital!
Reamintim că poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului.
Bebeluşul a fost abandonat în spital, întrucât s-a născut cu paralizie. De remarcat şi faptul că asistenta care l-a bruscat este însărcinată.
„Nu mi-a venit să cred. În prima fază am crezut că e trucaj, nu puteam să îmi imaginez că un om, o asistentă medicală, o femeie, o viitoare mamă poate să aibă acest comportament. Cred că nu are nicio scuză şi cred că nicio explicaţie nu stă în picioare”, a declarat ministrul Sănătăţii – Sorina Pintea, într-o emisiune la Antena 3.
ACTUALITATE
Dâmbovița. 2666 de gospodării vor fi conectate gratuit la rețelele de apă și canalizare

Compania de Apă Târgoviște – Dâmbovița S.A. anunță semnarea, în data de 15.07.2026, a contractelor de lucrări din cadrul proiectului ”SPRIJINIREA CONECTĂRII POPULAŢIEI CU VENITURI MICI LA REŢELE DE ALIMENTARE CU APĂ ŞI DE CANALIZARE EXISTENTE ÎN JUDEŢUL DÂMBOVIŢA”, finanţarea fiind asigurată integral de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
Obiectivul acestui proiect este sprijinirea familiilor și persoanelor singure, cu venituri reduse (care au media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie) pentru plata cheltuielilor de branșare / racordare la sistemul public de alimentare cu apă și / sau de canalizare.
Implementarea proiectului va duce la creşterea calităţii vieţii locuitorilor din judeţul Dâmboviţa, precum şi protejarea mediului înconjurător prin realizarea branşamentelor şi racordurilor aferente populaţiei defavorizate din următoarele 28 de UAT-uri: Municipiul Târgoviște, comuna Bezdead, comuna Brănești, comuna Bucșani, comuna Cobia, comuna Dobra, comuna Dragomirești, comuna Dragodana, comuna Finta, comuna Glodeni, comuna Lucieni, comuna Ludești, comuna Lungulețu, comuna Malu cu Flori, comuna Morteni, comuna Niculești, comuna Nucet, comuna Petrești, comuna Potlogi, comuna Răscăeți, comuna Șelaru, comuna Tătărani, comuna Ulmi, comuna Valea Lungă, comuna Vișina, comuna Vișinești, comuna Vulcana Băi și comuna Vulcana Pandele.
Numarul total al gospodăriilor sprijinite prin proiect este de 2666, valoarea contractelor de lucrări atribuite fiind de 20.860.842,09 lei fără TVA.
Contact Unitatea de Implementare a proiectului: E-mail: secretariat.uip@catd.ro; www.catd.ro
Urmărește Incomod Media și pe Google News
ACTUALITATE
Camera de Comerț Dâmboviţa este un sprijin real pentru antreprenori. Nu rata evenimentele din luna august!

Camera de Comerț Dâmbovița continuă și pe parcursul lunii august inițiativele dedicate antreprenorilor locali, prin întâlniri, dialog și noi oportunități de colaborare, astfel:
– Idei la filtru. Networking, schimb de experiență și identificarea unor noi oportunități de colaborare
– Campania „Antreprenor în Dâmbovița”. Deplasări în comunitățile locale pentru actualizarea CAEN Rev.3, noutăți legislative și soluții pentru provocările reale ale firmelor
– Orizonturi – Networking & Cocktail, eveniment dedicat furnizorilor de servicii pentru evenimente corporate și private
– Grup de mastermind – „Pledoarie pentru excelență” – Horst Schulze. O lectură esențială pentru angajați, angajatori și lideri – de fapt, pentru oricine dorește să depășească bariera „merge și așa”.
ACTUALITATEacum 6 zilePatru alpiniști s-au prăbușit în Bucegi, după ce coarda de asigurare s-a rupt. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăPrimăria Titu: Anunț important pentru proprietarii de autovehicule
ACTUALITATEacum 5 zileUnul dintre alpiniștii prăbușiți în Bucegi a decedat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăNu rata! De Sfântul Ilie, petrecem la „Ziua comunei Pietrari”
ACTUALITATEacum o săptămânăAJOFM Dâmbovița, informare importantă pentru absolvenții din promoția 2026
ACTUALITATEacum 6 zilePrimăria Dragodana a premiat-o pe absolventa care a obținut media 10 la Bacalaureat
ACTUALITATEacum 2 zile607 elevi, profesori și antrenori, premiați de Primăria Târgoviște la „Gala performanței în educație”
ACTUALITATEacum 6 zile13 iulie 2026: Începe admiterea la liceu. Repartizarea computerizată va avea loc pe 22 iulie 2026


























