OPINII
Cu mâna la burtă…

Era exact ce ne mai trebuia! După ce că, în anul Centenarului, suntem uniți precum focul și apa, dezbinați și învăluiți în ură pană la refuz, mai veniră peste noi și niscaiva pestă porcină zisă și africană. Populațiile de porcine din câteva județe au fost decimate, la grămadă, şi combinatele de creștere a grofeiilor, băgate în faliment. Gospodarii plâng pe la porți și se roagă de jandarmi și de veterinari să nu le ucidă animalele, fiindcă sunt sănătoase, iar ei vor rămâne muritori de foame. Prin alte județe, unde molima cea de temut și de nevăzut nu a răzbătut până acum, oamenii, pe la sate, se gândesc să-și pună porcul la oală de pe acum. Să nu aștepte să se dea alarma de pestă africană! Și, uite aşa, România are toate șansele să rămână fără porci adevărați. Bucurie pe occidentali, pe colegii de Uniune, vom lua, în condițiile date de la ei, carne la greu. Vor creşe și prețurile!
Politicienii noștri tac și urmăresc fenomenul. Nu este momentul să deschidă gura. Te conformezi și gata. Cu pestă, fără pestă. Ceva de genul cu mască, fără mască. Doar ministrul Daea a murmurat ceva şi, gata, a fost taxat imediat. Omul, mai român decât alții, probabil din durere față de ceea ce se întâmplă, a vrut să spună ceva legat de situație. Nu i-a ieșit prea bine și imediat a fost pus la punct. Acum tace. Cum tac toți. Ferme de zeci de mii de porci sunt trecute prin foc. Spun specialiștii că, dacă o ținem tot așa, ne distrugem zootehnia, golim țara de porcine, de matca noastră, iar apoi aducem cu bani grei de la alții. Cine mai știe care mai sunt resorturile acestei lumi. Unde începe și unde se termină normalitatea…
Bulgarii, ca să fie siguri că nu au probleme, trag gard la graniță. Să nu scape la ei vreun porc virusat. Noi dăm înainte cu omorâtul. Ne supunem normelor în materie. Cu riscul de a rămâne cu mâna la burtă. De fapt, suntem obișnuiți să fim lăsați în această poziție… geostrategică.
OPINII
Al patrulea nominalizat, între a fi sau a nu fi votat!

După cum stau lucrurile astăzi, marea gloată a politicienilor noștri, ăștia pe care îi avem, mai mult de catifea și alte țesături caracterologice ușoare, în frunte cu președintele Nicușor Dan, exclud alegerile anticipate. Faptul că acest greoi organism politic și sistemul care îl butonează au ajuns la cea de-a patra nominalizare a unui premier, într-un total dezacord cu Constituția țării și cu opțiunile electoratului exercitate la alegerile din 2024, arată clar că este nevoie să iasă iar cine trebuie! Alegerile anticipate reprezintă pentru păpușarii politici un pericol imens. Un culoar al imprevizibilității pe care le este frică că nu pot să-l mai controleze, iar încă o anulare a alegerilor ar fi prea gogonată. Așa că aceasta este ultima incercare înainte de apariția întrebărilor, confuziei și a tensiunii sociale.
Luca Niculescu, fostul ambasador al României în Franța, trebuie înscăunat premier. Dacă vine dinspre direcția Paris, are greutate, susținere. Cu excepția celor de la AUR, care își păstrează consecvența de a nu-l vota și de a cere anticipate, toate celelalte partide adulmecă, îi dau ocheade și jonglează cu declarațiile de la o zi la alta. Vezi liderul PSD, Sorin Grindeanu, care își schimbă discursul rapid, ceea ce ne pune pe gânduri. În structura textului expus, am remarcat că există destul loc pentru a întoarce căruța în favoarea lui Luca Niculescu. Și pare că o va face. Din trei mișcări.
Liberalii, deocamdată, nu s-au prezentat la apel. Testează marea cu degetul. Dar, cu siguranță, după ce Luca Niculescu va scoate posibilii miniștri de la cutie, vor băga și picioarele în apă. După „frăgezirea” lui Ilie Bolojan, cum spunea maestrul Ion Cristoiu, prin audierea la DNA Iași, înainte de nominalizare, șansele lui Luca Niculescu au crescut. Se face pârtie!
USR-iștii disimulează neimplicarea în susținerea lui Luca Niculescu, dar nu trebuie crezuți pe bune. Reprezentanții acestui partid, de-a lungul timpului, au dat dovadă că au dexteritate la efectuarea unor manevre politice. Este clar, cu PSD-ul nu mai vor să guverneze, dar nici nu vor să-și arate atașamentul pentru Luca Niculescu, așa, pe față! Vor să îi lase pe social democrați să facă acest pas. Mâine este posibil să se întâmple. De dragul stabilității! S-a aranjat deja dialogul direct între Sorin Grindeanu, liderul PSD, și premierul desemnat. Dacă acesta din urmă îi promite lui Grindeanu că decuplează România de la politicile falimentare ale lui Ilie Bolojan, Guvernul Niculescu va trece. Apoi, vedem noi ce o mai fi.
OPINII
Ei cu ei și noi cu cine?

Cabinetul Sigfriend Mureșan este gata. Ce nebunie! Este încărcat la refuz de USR-iști, asortați cu Raluca Țurcan (iar?!) și destui liberali care, sincer, au performat doar în discurs demagogic.
Rămâne guralivul și spontanul confuz Miriță la Apărare. Revine renumitul Drulă, cu abnegația lui bolnăvicioasă de a da la o parte ceea ce nu îi convine. La Mediu, vrea Sigfriend să ne ducem mai departe blestemul cu doamna Buzoianu, iar la Externe să rămânem cu aceeași imagine ștearsă, cenușie? Sebastian Burduja la Energie? Nu, zău? Omul acela plin de el, tare în teorii și alocuțiuni. Impecabil în a nu da rezultate! Și la agricultură, un român get-beget, iubitor de glie, de roade: Tánczos Barna!
Și mai sunt în Cabinetul lui Sigfriend Mureșan două rezerve de premier: Irineu Darău și Alexandru Nazare. Oameni buni, ce facem? Cine ne mânuie păgubos destinele nației din umbră? Țara ar trebui condusă de cei care au câștigat alegerile! E simplu, ca democrația! Hai, la anticipate! Este singurul rost bun!
Dâmboviţaacum 7 zileSenator Ciprian Iacob: Ani întregi, USR a folosit sperietoarea că vin rușii ca armă politică. DIICOT a descoperit pro-ruși tocmai la USR!
ACTUALITATEacum 5 zileAnul universitar la Târgoviște s-a deschis cu inaugurarea Bibliotecii și punerea pietrei de temelie pentru biserica din Campus
Dâmboviţaacum o săptămânăBărbatul din Gura Ocniței dispărut de acasă a fost găsit spânzurat în pădure!
ACTUALITATEacum o săptămânăDirecția Silvică Dâmbovița vinde la licitație mijloace fixe scoase din funcțiune
ADMINISTRAŢIEacum 21 de orePrimăria Târgoviște deschide la 1 noiembrie 2026 centrul de colectare gratuită a deșeurilor construit în zona Oțelinox
ACTUALITATEacum 7 zile500 de participanți din 19 țări, prezenți în Dâmbovița la exercițiul de pregătire „Carpathian Blue Shield 2026″
ACTUALITATEacum o săptămânăVicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu, cercetat de DIICOT Structura Centrală
ACTUALITATEacum o săptămânăRecital de excepție cu violoncelistul Adrian Naidin la Târgoviște. Pe 15 octombrie, la Teatrul Tony Bulandra



























BURTESCU AURICA
29 iulie 2018 at 21:45
FELICITARI !!!!!DAR AUDE CINEVA????