ACTUALITATE
Atenţie! Restricţii de trafic pe Calea Craiovei din municipiul Piteşti

De sâmbătă – 4 august 2018, de la ora 08:00, până duminică – 5 august, la ora 20:00, se vor institui restricţii de trafic pe Calea Craiovei din municipiul Piteşti, tronsonul cuprins între intersecţiile cu străzile Mircea Vodă şi Fraţii Goleşti, pentru a se desfăşura lucrări de decopertare și asfaltare a părţii carosabile.
Potrivit IPJ Argeş, traficul rutier va fi închis pe sensul de coborâre şi va fi deviat temporar pe cel de urcare.
Pentru evitarea blocajelor şi a altor tipuri de evenimente rutiere, conducătorii auto sunt rugaţi să își planifice din timp traseul de deplasare, să circule cu atenție şi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri.
ACTUALITATE
Începe Școala de Vară „Pietroșița Renaște – Preot Ioan Oprea”

Fundațiile „Renașterea Pietroșiței Ruralia” și „Comăniță”, care își desfășoară activitatea cultural-artistică și socială în frumoasa comună Pietroșița, din județul Dâmbovița, au introdus deja în tradiția celor două entități nonguvernamentale organizarea manifestărilor intitulate „Școala de Vară”, desfășurate anul acesta sub egida „Pietroșița Renaște – Preot Ioan Oprea”.
Daniel Comăniță, președintele celor două fundații, a pregătit, împreună cu colaboratorii săi și cu o mulțime de parteneri, o suită de evenimente, acțiuni cu caracter educativ, creativ, artistic și de divertisment la nivel de unicat. Locul de desfășurare al celei de-a doua ediții a „Școlii de Vară” de la Pietroșița – fascinantul și tradiționalul Conac Manolescu, amplasat în inima localității. Imobilul a fost transformat de reprezentanții celor două fundații într-un vibrant loc de pelerinaj pentru iubitorii de obiceiuri populare, istorie, cultură și artă.
În săptămâna 27 iulie – 1 august 2026, la umbra falnicului nuc din curte și în odăile răcoroase ale conacului, copiii de la școlile din Pietroșița, Moroeni, Bezdead, Buciumeni și Runcu vor petrece clipe minunate, în atelierele de pictură, desen, artă bizantină, olărit, canto, inteligență artificială și în cel de cultură și istorie hispanică. Nu va lipsi nici atelierul de gastronomie! De asemenea, am aflat de la președintele Fundației „Renașterea Pietroșiței Ruralia”, Daniel Comăniță, că nu vor lipsi concursurile de recitare, de interpretare muzicală și caligrafie.
S-au alăturat lui Daniel Comăniță, inimosului președinte al celor două fundații, Primările Runcu, Bezdead, Moroeni, Buciumeni și Pietroșița. Parteneri la acest maraton al vacanței petrecute în brațele culturii și spiritualității mai sunt Universitățile Castilia – La Mancha din Spania și Valahia din Târgoviște, Institutul Național de Cercetare, Dezvoltare în Informatică, Uniunea Ziariștilor Profesioniști – Filiala Dâmbovița, Crucea Roșie Dâmbovița și mulți, mulți alți oameni, reprezentanți ai unor instituții și componente socio-culturale și educaționale din județ și din țară.

ACTUALITATE
Dronă doborâtă de un pilot român în spațiul aerian național. Comunicat MApN

O aeronavă F-16 a Forțelor Aeriene Române din Baza 86 Aeriană de la Fetești, aflată vineri, 24 iulie, în misiune de monitorizare și urmărie a unei drone intrată în spațiul aerian național, a angajat ținta aeriană cu o rachetă și a doborât-o deasupra unei zone nelocuite, în apropiere de localitatea Padina, județul Buzău.
Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat vineri, 24 iulie, la ora 09.39, o țintă aeriană la o distanță de aproximativ 20 km Est de Sulina, care a pătruns în spațiul aerian național, pe traiectul Sulina-Brăila-Fetești-Buzău.
Două aeronave de luptă Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu și două aeronave de luptă F-16 ale Forțelor Aeriene Române din Baza 86 Aeriană de la Fetești, aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, au decolat la ora 09.48, respectiv 10.56, pentru monitorizarea situației.
Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din județele Tulcea și Brăila, fiind transmise mesaje RO-Alert.
La ora 11.02, aeronava F-16 a Forțelor Aeriene Române a angajat ținta și a doborât-o. Vom reveni cu informații actualizate imediat ce acestea vor fi disponibile.
Biroul presã al MApN
Dâmboviţaacum 7 zileBărbat de 44 de ani, lovit în plin pe trecere de pietoni în Sălcuța (Titu). VIDEO
ACTUALITATEacum 7 zileAtenție! Modificări la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, din 20 iulie 2026
Dâmboviţaacum 3 zileUPDATE. Ei sunt tinerii care este posibil să se fii înecat în râul Argeș, la Ionești
ACTUALITATEacum 3 zileAstăzi, ați făcut un copil fericit! Mesajul unei mămici către un polițist din Târgoviște
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileFostul prefect Marian Tănase este noul administrator public al județului Dâmbovița
ACTUALITATEacum o ziAu fost găsiți înecați! Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Dâmboviţaacum 3 zileDoi tineri, posibil înecați în râul Argeș în zona satului Ionești. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămână607 elevi, profesori și antrenori, premiați de Primăria Târgoviște la „Gala performanței în educație”























