Connect with us

ACTUALITATE

Mesajul fostului premier Adrian Năstase la moartea deputatului Ion Stan

Publicat

pe

Fostul premier al României şi preşedinte al PSD, Adrian Năstase, a postat, astăzi, pe blogul său un mesaj de condoleanţe adresat familiei politicianului dâmboviţean Ion Stan, plecat la cele veşnice mult prea devreme. Adrian Năstase a subliniat faptul că Ion Stan a fost scos din politică întrucât avea mult curaj în susţinerea opiniilor.

„Am aflat, cu multă tristeţe, că a murit Ion Stan. A fost, o lungă perioadă de timp, preşedinte al organizaţiei PSD din Dâmboviţa. A avut mai multe mandate de parlamentar. A condus, cu fermitate, comisia de control SRI. A avut, în acea perioadă, diverse conflicte, la centru sau locale.

Pentru a fi scos din politică a fost acuzat, nedrept, de finanţare ilegală a campaniei electorale şi a fost condamnat la doi ani de închisoare. Dezamăgit, s-a retras din viaţa publică. Ar fi împlinit peste câteva zile 63 de ani.

Avea mult curaj în susţinerea opiniilor. Din acest motiv avea şi mulţi duşmani. Eu l-am considerat întotdeauna nu doar un coleg ci şi un prieten. Condoleanţe soţiei şi fiicelor lui.

Odihnească-se în pace!”, a scris Adrian Năstase pe blogul său.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Atenție! Se oprește apa în comuna Ludești, pe 6 și 7 octombrie 2026

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează abonații din comuna Ludești că va opri furnizarea apei potabile, în zilele de 6 și 7 octombrie 2026, pentru igienizarea rezervoarelor, astfel:

  • Marți, 6 octombrie 2026, între orele 06:00-20:00, în satele Scheiu de Sus, Scheiu de Jos
  • Miercuri, 7 octombrie 2026, între orele 06:00-20:00, în satele Ludești, Telești și Potocelu

„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Exercițiu tactic al jandarmilor la Liceul Tehnologic de Transporturi din Târgoviște

Publicat

pe

Militarii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița au executat, joi – 1 octombrie 2026, ca parte a evenimentului internațional „Carphatian Blue Shield 2026″, un exercițiu tactic cu grad ridicat de complexitate, privind gestionarea unei situații de criză în domeniul ordinii publice, la nivel zonal. Scenariul a fost pus în practică în incinta Liceului Tehnologic de Transporturi Auto din municipiul Târgoviște. Forțele implicate au trebuit să gestioneze scenarii tactice complexe, respectiv intervenții coordonate, comunicare în timp real și aplicarea procedurilor standard într-un cadru integrat.

Importanța acestui exercițiu a constat în antrenarea structurilor de jandarmi cu atribuții în domeniul ordinii publice și al situațiilor speciale, în vederea consolidării capacității de reacție și a colaborării operative. La acest exercițiu au participat jandarmi de la Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei, militari din Bulgaria și Italia, o echipă mixtă de negociatori din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, Serviciului de Intervenție și Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița și reprezentanți ai FBI. Au fost prezenți la acest exercițiu și observatori din România, Franța, Qatar și Portugalia.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite