ACTUALITATE
Cornel Nistorescu: „Deputatul Ion Stan, o victimă a unei execuţii politice”!

Şi uite că se întâmplă şi ceva bun, firesc în România democratică. Presa de substanţă, cu deschidere spre toţi cei care gândesc şi analizează prpofund vremurile ciudate pe care le trăim, nu tace, iese la bătaie în ceea ce priveşte soarta crudă a fostului deputat PSD Ion Stan. Reputatul jurnalist Cornel Nistorescu, de la Cotidianul, într-un editorial scris cu multă patimă, durere şi revoltă, descrie, atât cât îi permite formatul textului jurnalistic, supliciul la care a fost supus dâmboviţeanul patriot Ion Stan. Este un semnal şi vor mai fi şi altele, cu siguranţă…
„Tragedia lui Ion Stan
Îmi este nespus de greu să scriu pe scurt despre cariera unui patriot hulit și acuzat de multă lume, mai ales de colegi și de serviciile secrete și, pe baza indicațiilor primite, chiar și de presa cu ifose democratice. Regret că și eu, înainte de a-l cunoaște, am scris cîteva rînduri usturătoare la adresa sa, mai ales după accidentul de vînătoare al lui Ilie Sârbu.
Abia mai tîrziu am descoperit un om de o ținută morală atît de rară la politicieni, patriot, nu circar, organizator logic și cu abordări democratice în mai toate pozițiile sale. Nu s-a plecat nici la Ion Iliescu, nici la Adrian Năstase, deși a lucrat cu aceștia. I-a înfruntat și pe Traian Băsescu și pe Victor Ponta și, mai ales, pe George Maior și pe Florian Coldea.
Cît a fost președintele Comisei de supraveghere și control al SRI, deputatul Stan n-a făcut figurație. Cît a fost membru al aceleiași comisii, a semnalat și abuzuri și rapoarte cu copy-paste, chiar și măsuri absurde. Cînd George Maior l-a amenințat cu arestarea, în loc să tacă, l-a înfruntat. Cînd Victor Ponta a vrut să scape de el din PSD și a dat verde operațiunii de excludere a lui Ion Stan, dîmbovițeanul l-a înfruntat și s-a purtat ca un om liber. Cînd a fost arestat pentru flagrant de luare de mită pentru care n-a fost niciodată dovedit și condamnat, s-a apărat și a pus Binomul în situația penibilă de a susține una și de a încheia socotelile cu o improvizație cumplită. De cîteva ori l-am văzut pe Ion Stan lăcrimînd, suferind ca un cîine pentru toate cele știute pe care n-a mai apucat să le spună în public. „De ce n-o faceți acum?“, l-am întrebat eu. „Îmi nenorocesc familia, mă îngroapă și pe mine. Trebuia s-o fac de la bun început, dar n-am crezut că vor merge atît de departe!“
Interpelările și declarațiile sale politice strînse în volumul „Idealuri scoial-democrate versus trădare națională“ (Editura Semne, București 2014) rămîn documente politice care atestă un caracter, un patriot și un justițiar. Un istoric l-a denumit pe bună dreptate „cel mai temerar parlamentar român“. Ion Stan și Valer Marian sunt două personalități din PSD care au fost sacrificate de Victor Ponta și de Binom, fiecare în moduri diferite. Cazul Stan ne arată cum a funcționat și mai funcționează PSD-ul, cum a coabitat și încă mai coabitează cu rămășițele Binomului, cum sacrifică oameni de valoare (pe care nu-i are), cum acceptă înțelegeri politice păguboase pentru țară. Am urmărit îndeaproape înscenarea de proces care l-a dărîmat pe Ion Stan. Am asistat la caricaturalele înregistrări ale SRI și la mărturii fără acuzații și am văzut cum fără nici un temei i-a fost respinsă solicitarea de a merge la tratament în străinătate, unde suferise o intervenție chirugicală. Și orb să fi fost, tot aș fi văzut cîinioșenia procurorilor și a judecătorilor care îl voiau terminat. De altfel, pe genericul filmului de aniversare a 25 de ani de existență a SRI, autorii și dirijorii Binomului i-au pus pe Ion Stan și pe Dinu Patriciu ca figuri emblematice ale luptei Serviciului. Stupid plan de muncă îndeplinit!
Republicăm astăzi, pentru o mai bună și corectă cunoaștere a personalității lui Ion Stan, un articol apărut în Cotidianul din 26 noiembrie 2012, cu mult înainte ca Ion Stan să fie condamnat.
Spre rușinea noastră, ne despărțim de un politician pe care l-am ignorat, l-am minimalizat. Cu strădanii orchestrate, el a fost demolat și vulnerabilizat pînă la un sfîrșit tragic. Și care, cu toate acestea, își are locul său în istoria contemporană.
Înarmați-vă cu răbdare și citiți toate cele 16 momente din tragedia deputatului PSD Ion Stan, o victimă a unei execuții politice”, a scris Cornel nistorescu în Cotidianul.
ACTUALITATE
Nu rata! Concursuri de sculptat dovleci, pe 31 octombrie 2026, în orașul Titu

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să participe, sâmbătă – 31 octombrie 2026, începând cu ora 15:00, la Festivalul Dovleacului, eveniment care va fi organizat la Centrul Cultural, inaugurat luna trecută. Programul include muzică, jocuri, surprize și concursuri de sculptat dovleci.
„Dragi părinți și bunici, vă invit să veniți alături de cei mici și să ne bucurăm împreună de zâmbetele și creativitatea copiilor noștri! Am pregătit activități în special pentru copiii din clasele primare, dar îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ni se alăture.
Mă bucur să văd că Centrul Cultural devine, pe zi ce trece, un loc în care copiii se întâlnesc, creează și leagă prietenii. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții: să avem o comunitate cât mai apropiată, în care să ne facem timp și pentru bucuria de a fi împreună”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.
ACTUALITATE
Moș Crăciun a trecut, în turul său de pregătire, pe la Hotel Peștera Wellness & Spa din Bucegi

Moș Crăciun și Clopoțica au făcut, zilele trecute, o vizită în Stațiunea turistică Peștera – Padina din Munții Bucegi. Și unde era mai nimerit să se oprească decât la Hotel Peștera Wellness & Spa?
Deplasarea a fost una de lucru, premergătoare Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou. Moșul se antrenează intens pentru maratonul pe care o să-l facă peste două luni cu întregul său alai și a promis că va ține permanent legătura cu partenerii de la Peștera Wellness & Spa și cu oaspeții lor, în special cei mai mici, prin video.
Moș Crăciun și Clopoțica le-a mulțumit minunatelor gazde: patronii hotelului, Dana și Valentin Calcan, managerului Oana Voicu și întregii familii care își desfășoară activitatea la Peștera Wellness & Spa din Bucegi, singurul hotel de cinci stele din județul Dâmbovița.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 7 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 7 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 4 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 3 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























