ACTUALITATE
Conferinţă internaţională privind sărăcia energetică, organizată la Bucureşti

Tinerii cercetători (doctoranzi sau persoane care şi-au luat doc toratul în ultimii 8 ani) din diferite arii de studiu (științe politice, sociologie, antropologie, drept, economie, geografie, inginerie, medicină etc.) sunt invitaţi să participe la conferinţa internaţională „Sărăcia energetică, energia curată şi discrepanţe energetice în Euopa”, organizată la Bucureşti, în perioada 22-24 ianuarie 2019, informează Centrul Europe Direct Târgovişte.
Înscrierile se fac până la data de 15 septembrie, prin trimiterea unui rezumat de maximum 200 de cuvinte la adresa de e-mail conference@democracycenter.ro, urmând ca participanţii să fie stabiliţi până la 15 noiembrie. Aceştia vor avea obligaţia de a trimite, până la 15 decembrie, lucrările finale, care vor fi pezentate în conferinţă.
Cheltuielile de transpot şi cazare vor fi acoperite de organizatori: Universitatea Babeș-Bolyai (Centrul pentru Studiul Democraţiei) şi Reprezentanța Comisiei Europene în România.
Conferința are ca scop promovarea dialogului între cercetători experimentați sau aflați la început de carieră și părțile interesate relevante, cum ar fi reprezentanți ai instituțiilor publice, societății civile sau mediului privat, pentru a facilita astfel schimbul de idei și reciprocitatea cu piața. Va fi abordată o gamă largă de teme, de la piețele energiei și abordări inovatoare, la societăți și economii post-comuniste sau excluziunea/incluziunea socială.
ACTUALITATE
Parada BABEL, sfârșit de capitol al unui festival care definește Târgoviștea!

Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului BABEL 2026 s-a încheiat un pic mai în umbra preocupărilor noastre, puși la zidul ignoranței creat de politică, de cei care ne conduc și care, exact în aceste zile, țin țara într-un soi de incertitudine, sub un semn al hazardului.
BABEL, desfășurat anul acesta sub egida efemerului Timp, a mers înainte. Festivalul respiră datorită echipei coordonate de maestrul Mc Ranin – managerul Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște și a colaboratorilor veniți din afara țării pentru a fi parte la închegarea acestui maraton artistic de excepție.
Au fost nouă zile de teatru, coregrafie, artă experimentală, comunicare prin gest, suflet și mișcare. S-au aflat în aceste zile la Târgoviște, vechea Cetate de Scaun a Țării Românești, unde Teatrul Tony Bulandra și Festivalul BABEL adaugă file importante în istorie, artiști din 26 de țări, oameni veniți din țări, din comunități cu tradiții și orânduiri sociale diferite, dar aduse la același numitor comun de arta dramatică, de limbajul cultural.
Orașul, în acest interval de timp dedicat Festivalul Internațional BABEaL, a fost însuflețit de reprezentanțiile artiștilor. Participanții la Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului au reușit să curețe din plin cenușiul ce cuprinde, de obicei, un oraș provincial.
Totul s-a încheiat cu parada Babel. Un fel de rămas bun. Un sfârșit de capitol al unui mare eveniment cultural cum puține se întâmplă în România și care are încăpățânarea să reziste spre binele artei teatrale românești și universale…
ACTUALITATE
Gura Ocniței. Doi sportivi de talie europeană, premiați de primarul Liviu Vasilescu

Primarul comunei Gura Ocniței, județul Dâmbovița, a premiat, astăzi – 15 iunie 2026, performanța care, așa cum a spus edilul Liviu Vasilescu, nu se naște întâmplător, se construiește prin muncă, disciplină și ambiția de a deveni mai bun.
Sub acest motto care definește realitatea, Liviu Vasilescu, într-un cadru semifestiv, a acordat premii tinerilor sportivi locali Antonio Bragă, pentru cele 6 titluri de campion european obținute la „Brazilian Jiu-Jitsu”, și Laura Ioana Ene, pentru rezultatele obținute în karate „Shito-Ryu” în probele de kata și kumite.
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileMănești, județul Dâmbovița. Investiții pentru prezent, investiții pentru viitor. FOTO
ACTUALITATEacum 5 zileAdministratorii a șapte firme aduși la audieri în Dâmbovița, într-un dosar de evaziune fiscală
Dâmboviţaacum 2 zileBătrânul dispărut a fost găsit căzut într-o groapă mascată de vegetație!
ACTUALITATEacum o săptămânăA început BABEL. Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului de la Târgoviște a ajuns la cea de-a 14-ediție
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileApa potabilă, prima prioritate a administrației publice locale de la Pietrari. Muncitorii au revenit pe șantier
ACTUALITATEacum 5 zileJudecătorii din Dâmbovița au amânat oprirea integrală a activității instanței. Comunicat de presă
ACTUALITATEacum o săptămânăZilele județului Dâmbovița 2026. Retroparadă, mult sport și muzică de calitate
Dâmboviţaacum o săptămânăBărbat din Titu, decedat într-un accident rutier la Odobești























