Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Târgovişte: Strada Gimnaziului va fi finalizată săptămâna aceasta

Publicat

pe

Lucrările de modernizare pe strada Gimnaziului din Târgovişte (intrarea dinspre Valea Voievozilor, pe lângă Colegiul Naţional Ienăchiţă Văcărescu) sunt aproape de finalizare. Potrivit primarului Cristian Daniel Stan, şantierul va fi închis la sfârşitul acestei săptămâni, odată cu turnarea ultimului strat de asfalt. În prezent, se execută trotuarele şi se ridică la cotă căminele de canalizare.

Reamintim că mai întâi a fost realizată reţeaua de canalizare. Pare incredibil, dar, în anul de graţie 2018, casele de pe strada Gimnaziului, adică din zona centrală a municipiului Târgovişte, nu dispuneau de această facilitate! Canalizarea a fost finanţată din bugetul propriu al administraţiei publice locale, iar pentru lucrările la infrastructura rutieră s-au obţinut fonduri de la Guvernul României, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

ADMINISTRAŢIE

Dâmbovița: Încă 15 contracte de finanțare semnate prin PJDL, instrument de finanțare unic în țară

Publicat

pe

Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a semnat, astăzi – 29 iulie 2021, alte 15 contracte de finanțare în cadrul Programului Județean de Dezvoltare Locală pe care l-a inițiat cu scopul de a veni în sprijinul primăriilor care vor să implementeze investiții în mai multe domenii de interes pentru cetățeni. De altfel, vorbim despre un instrument de plată unic în România, care, iată, este apreciat de administrațiile publice locale.

Reamintim faptul că primele 30 de contracte de finanțare prin PJDL au fost semnate la sfârșitul lunii iunie. Astăzi, au urmat alte 15, beneficiare de fonduri fiind comunele Corbii Mari, Crângurile, Dobra, Gura Foii, Gura Șuții, Malu cu Flori, Mătăsaru, Poiana, Produlești, Pucheni, Șelaru, Văleni Dâmboviţa, Vlădeni și Vulcana Pandele.

„Îi mulțumesc domnului președinte pentru ajutorul acordat comunei Poiana pentru a se realiza acest proiect (Nota redacției: reabilitare, modernizare și dotare dispensar medical). Nu știu dacă am fi putut să-l realizăm cu fonduri proprii. Având în vedere faptul că am ajuns să aruncăm produsele agricole în șanț, taxele și impozitele locale se plătesc mai greu”, a spus primarul de la Poiana – Marian Șerban.

Potrivit președintelui Corneliu Ștefan, până la acest moment, au fost transmise spre evaluare 61 de solicitări, din care au fost deja aprobate 28 pentru drumuri, 5 pentru unități sanitare, 3 pentru apă și canalizare, 2 pentru centre civice, 3 pentru poduri și podețe, 4 pentru baze sportive, 2 pentru sisteme de colectare ape pluviale și 1 pentru obiective culturale.

Pentru anul 2021, Consiliul Județean Dâmbovița a aprobat un buget de aproximativ 46 de milioane de lei.

Citește în continuare

ADMINISTRAŢIE

Dispensarul din Poiana intră în reabilitare și modernizare

Publicat

pe

Primăria Poiana a obținut aprobarea aleșilor județeni și urmează să semneze un contract de parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița în vederea modernizării și dotării dispensarului medical.

Este vorba despre o clădire cu o suprafață de 82 mp, care va fi reabilitată și dotată. Valoarea ivestiției a fost estimată la aproximativ 293.000 de lei (2,93 miliarde de lei vechi).

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT