Curg scrisori de peste Ocean care, mai mult sau mai puțin militant, literar, filozofic ori politic, înfierează sistemul paralel, care, cel puțin în ultimii 10 ani, i-a îngenuncheat pe români, i-a determinat să se teamă și de umbra lor. Să nu mai discute nimic în public, să uite de glumă, de prieteni, de tot ceea ce ar putea fi rupt din context și convertit în act acuzator, în probă care să te trimită la bulău.
Ma întreb, așa, ca năucul, unde ați fost, domnilor americani, apărători ai democrației, ai drepturilor și libertăților omului, când România a fost supusă de statul paralel? Chiar nu știați ce se întâmplă? Și, apoi, de ce mă mir că abia acum vă ștergeți la ochi? Politicienii noștri, de vreo doi ani, s-au deșteptat, când au văzut că unda de șoc, viitura le-a ajuns la gât. Pe vremea când se făcea parada catuşelor la DNA, când urlau unii că sunt abuzați, nu ţipa nimeni. Doar scoteau capul un pic pe uliţă, şuşoteau prin birouri cu bateria scoasă de la telefon. Degeaba! Mergeau înainte cu ochii închiși și cu degetele în urechi, să nu vadă, să nu audă…
Democrația există ori nu. Libertatea, la fel. Nu poți, tu, politician, ales de cetățean, să îi aperi drepturile, să constați derapajele de la unele valori doar când îți este periclitată poziția. Până atunci te-ai făcut că plouă sau mâncai șorici prin cine știe ce curți conspirative.
Interesantă, demnă şi curajoasă scrisoarea pe care renumitul jurnalist Cornel Nistorescu a trimis-o avocatului american Rudolph Giuliani, aşa, ca un fel de ușurare și revoltă. A pus în acel text-protest întreaga sa mâhnire, dezamăgirea, neputința noastră, ca popor, de a ne debarasa de un sistem opresiv de care nu numai că nu am scăpat la Revoluţie, dar a fost şi perfecționat.
Americanii buni ne plâng acum soarta. Văd ei că, dacă nu vom reuși să ne revenim, să reinstaurăm normalitatea (nici nu mai ştim cum o fi!), o să ne autodizolvăm structura nației în ură, în răzbunare, în făcătură și dictatură subtilă și feroce, precum muşcătura rapidă a unei cobre.