ACTUALITATE
Ursul a dat atacul la marginea comunei Şotânga!

Urşii s-au apropiat periculos de mult de vatra satului Şotânga, din judeţul Dâmboviţa. Primarul Constantin Stroe ne-a precizat că, duminică-noaptea, s-a înregistrat al doilea atac, în decurs de două săptămâni, la o stână de la marginea intravilanului, de unde a plecat cu două capre.
Autorităţile locale au anunţat Instituţia Prefectului, iar reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Dâmboviţa supraveghează zona. Spune edilul că, în pădurile de pe teritoriul comunei Şotânga, ar hălădui opt urşi şi un râs, plus mistreţi şi vulpi.
„Este o problemă serioasă. Este vorba de securitatea cetăţenilor, fiindcă incidentul de duminică-noaptea s-a petrecut la un capăt de stradă. Jandarmeria este pregătită să intervină. De asemenea, ne gândim să solicităm Agenţiei pentru Protecţia Mediului să întocmească actele necesare pentru împuşcare, dacă situaţia se perpetuează. Eu nu sunt adeptul împuşcării, dar siguranţa oamenilor trebuie să primeze”, ne-a declarat primarul Constantin Stroe.
Comuna Şotânga are o suprafaţă de 3.515 hectare, din care 1.815 sunt păduri.
ACTUALITATE
Urs văzut lângă Târgoviște, în Pădurea Priseaca

Un urs a fost văzut, în această seară, cu puține minute înainte de ora 20:00, lângă Târgoviște, în Pădurea Priseaca. Potrivit unor șoferi aflați în trafic, sălbăticiunea a traversat DN72A, în zona fostului popas și s-a afundat în codri spre Valea Dâmboviței. Așadar, mare atenție!
ACTUALITATE
100.000 de lei amendă pentru o firmă care exploatează agregate minerale în Mănești, Prahova

Un agent economic din județul Prahova, care exploatează agregate minerale în terasa raului Prahova, în comuna Mănești, și opera o statie de sortare – spălare -concasare a fost sancționat de comisarii de mediu cu o amendă de 100.000 de lei întrucât evacua în râul Prahova ape uzate cu turbiditate ridicată.
Practic, bazinul decantor prezenta colmatare și nu asigura procesul eficient de epurare a apelor prevăzut de legislația în vigoare. De asemenea, au fost constatate deficiențe în ceea ce privește stocarea temporara a deșeurilor generate în amplasamentul punctului de lucru și lipsa evidenței gestiunii deșeurilor – informează Garda de Mediu Prahova. De asemenea, au fost stabilite măsuri pentru restabilirea conformității .
Pentru identificarea și documentarea neconformităților au fost utilizate echipamente moderne din dotarea instituției, respectiv drona UAV achiziționată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
ACTUALITATEacum o săptămânăAflă aici cine concertează la Târgoviște de „Zilele Județului Dâmbovița” 2026!
Dâmboviţaacum 5 zileBărbatul dispărut din Malu cu Flori a fost găsit mort într-o fântână de lângă casă
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Sănătății a anunțat ce nereguli au fost găsite la restaurantul din Gemenea, unde 41 de persoane au acuzat toxiinefecție alimentară
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileValeni-Dâmbovița, o comună unde tradiția se completează plăcut cu modernul
ACTUALITATEacum o săptămânăDSVSA Dâmbovița evaluează toate alimentele servite nuntașilor care au ajuns la spital cu probleme digestive
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăComuna Cândești, speranțe, destule probleme și neajunsuri, dar se înaintează pe drumul cel bun!
ACTUALITATEacum 5 zilePrimarul de la Văcărești, în război cu cei care abandonează animale și aruncă gunoiul pe aiurea
ADMINISTRAŢIEacum 5 zilePrimăria Gura Șuții execută lucrări importante de modernizare a infrastructurii rutiere























