Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Primăria Corbii Mari a atras fonduri nerambursabile cât bugetul comunei pe 30 de ani!

Publicat

pe

Administraţia comunei Corbii Mari, din judeţul Dâmboviţa, a accesat, în prima jumătate a mandatului tânărului primar Ionuţ Bănică, adică din iunie 2016 până în prezent, fonduri nerambursabile, europene şi guvernamentale, care echivalează cu bugetul localităţii pentru… 30 de ani!

Este o dovadă clară că omul sfinţeşte locul, că, dacă vrei cu adevărat să dezvolţi comunitatea pe care o conduci, găseşti soluţii. Şi, uite aşa, comuna Corbii Mari a devenit campioană în judeţ la atragerea de fonduri. Asta în condiţiile în care, până în 2016, s-a aflat printre codaşi!

Au fost implementate cu succes proiecte care vizează infrastructura şcolară, sportivă şi de agrement. De asemenea, s-au asfaltat drumuri, sunt în construcţie reţelele de apă şi canalizare şi se lucrează la documentaţia necesară pentru a accesa fonduri în vederea introducerii gazelor naturale. Totodată, sunt în diferite stadii alte proiecte de dezvoltare a comunei, ţelul edilului fiind acela de a le asigura concetăţenilor săi condiţii de viaţă la standarde europene.

Proiecte în derulare în acest moment:
– Parc şi teren de sport în satul Bărăceni. Finalizat, urmează recepţia
– Teren de sport în satul Ungureni. Finalizat, urmează recepţia
– Grădiniţă nouă în satul Corbii Mari. De săptămâna viitoare, se începe la zidărie
– Asfaltare 6 km drumuri comunale, cu fonduri AFIR. S-a turnat primul strat şi se lucrează la rigolele carosate
– Canalizare. S-au executat 2 km, după care firma care a câştigat licitaţia a abandonat lucrările. Dacă muncitorii nu revin rapid pe şantier, se va rezilia contractul
– Asfaltare 9 km drumuri comunale, cu fonduri PNDL. S-a finalizat licitaţia şi urmează semnarea contractului. Lucrările vor debuta în primăvara anului 2019
– Construire dispensar în satul Corbii Mari. S-a organizat licitaţie pentru proiectare. Urmează licitaţia pentru desemnarea constructorului. lucrările vor începe în primăvara anului 2019
– Două proiecte depuse spre finanţare prin CNI: Cămin cultural Ungureni şi Sală de sport în Corbii Mari
– Două proiecte au obţinut finanţare prin Ministerul Educaţiei, respectiv grădiniţe în Obislav şi Ungureni. Proiectantul a efectuat deja deplasarea la faţa locului
– Două proiecte depuse la ADR Sud Muntenia, respectiv şcoli în Corbii Mari şi Ungureni

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene

Publicat

pe

Consiliul Județean Giurgiu a finanțat cheltuielile de proiectare pentru pregătirea documentației în vederea obținerii de către Primăria Giurgiu, prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a fondurilor necesare pentru modernizarea a două zone verzi din municipiu: Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr. Durata de implementare a proiectelor este de 29 de luni de la data semnării contractelor de finanțare, moment consumat zilele trecute.

Intervențiile urmăresc transformarea celor două parcuri în spații verzi sigure și accesibile. Va fi modernizată infrastructura pietonală, dar și cea de utilități. De asemenea, se va interveni pentru revitalizarea ecologică și gestionarea durabilă a resurselor și reactivarea funcțiunilor sociale, recreative și educative prin amenajarea de locuri de joacă, zone de fitness, a unui teren multisport și instalarea de mobilier urban.

Proiectul care vizează Parcul Elevilor are o valoare totală este de 22.166.010,72 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de circa 18.500.000lei (inclusiv TVA). Cât privește Parcul Fabricii de Zahăr, investiția se ridică la 9.128.272,13 lei (inclusiv TVA), din care valoare eligibilă nerambursabilă de circa 7.300.000 lei (inclusiv TVA).

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Contract semnat. Primăria Găești modernizează integral zona de blocuri, cu sprijinul CJ Dâmbovița

Publicat

pe

Primăria Găești va moderniza integral zonele Cuza Vodă și Unirii din cartierul de blocuri. Cele două proiecte, în valoare de aproape 15 milioane de lei, vor fi implementate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) derulat cu succes, de 6 ani, de Consiliul Județean Dâmboviţa. Contractele de asociere au fost semnate astăzi, 3 noiembrie 2026. De precizat că este prima dată în 6 ani când administrația de la Găești accesează fonduri PJDL. Și asta se datorează faptului că, din decembrie 2025, orașul este condus de Alexandru Iorga. Fostul primar, Grigore Gheorghe, din orgoliu politic, nu s-a arătat niciodată interesat să intre în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa.

Revenind la investițiile ce vor fi realizate la Găești, prin PJDL, ne-a spus primarul Alexandru Iorga că cele două proiecte rezolvă probleme mai vechi ale comunității. Mai precis, este vorba despre o modernizare completă a zonei de blocuri: carosabil, parcări, trotuare, alei și spații verzi. La finalul lucrărilor, cartierul va fi mai bine organizat, mai sigur și mai plăcut.

„Știu că găeștenii așteaptă de mult timp asemenea lucrări. Sunt nevoi firești, pe care le întâlnim zi de zi și care merită atenția noastră. Îmi doresc ca fiecare investiție să aducă o îmbunătățire reală în viața oamenilor, iar rezultatele să vorbească de la sine.

Îi mulțumesc domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru încredere, deschidere și susținere. Mă bucur că avem alături un partener care înțelege nevoile comunității noastre și care arată, prin implicare, că și Găeștiul contează!

Mai sunt multe de făcut, iar responsabilitatea noastră este să ducem aceste proiecte la bun sfârșit, cu seriozitate, grijă pentru fiecare leu investit și respect față de cetățeni. Nu putem schimba totul peste noapte, dar putem face în fiecare zi câte ceva pentru ca Găeștiul să arate așa cum ne dorim cu toții”, este mesajul transmis de primarul Alexandru Iorga.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite