Connect with us

ACTUALITATE

Târgovişte, primul oraş vizitat de noul ambasador al Cubei la Bucureşti

Publicat

pe

Excelenţa Sa Roberto Cesar Hamilton Magana, ambasadorul Republicii Cuba la Bucureşti, s-a aflat astăzi, 6 noiembrie 2018, la Târgovişte, primul oraş românesc pe care îl vizitează după numirea în funcţie.

Înaltul diplomat a fost primit de primarul Daniel Cristian Stan, cu care a discutat despre posibilitatea de a dezvolta relaţii de colaborare în diferite domenii de activitate, de la educaţie la sănătate.

„Cuba este lider pe ceea ce înseamnă vaccinurile anti-cancer şi cred că ar fi de un deosebit interes pentru lumea medicală din România, nu doar pentru municipiul Târgovişte, să fie dezvoltat acest domeniu de colaborare, având în vedere că discutăm de o boală cu o incidenţă din ce în ce mai mare”, a punctat edilul Daniel Cristian Stan.

Exelenţa Sa Roberto Cesar Hamilton Magana a concluzionat că acest prim contact cu reprezentanţii administraţiei târgoviştene a fost unul extrem de eficient, motiv pentru care Ambasada Cubei la Bucureşti se va pune la dispoziţia Primăriei Târgovişte în vederea dezvoltării unor parteneriate.

„Am vorbit despre proiecte de colaborare în domeniul universitar, în aria îmbunătăţirii sănătăţii şi, de ce nu, în aria dezvoltării bio-tehnologiei, unde Cuba este foarte puternică. Până în acest moment, nicio altă ţară nu a reuşit să obţină rezultatele pe care Cuba le-a obţinut în combaterea cancerului. Nu împotriva tuturor tipurilor de cancer, dar împotriva anumitor tipuri: cancer de piele, pulmonar şi de prostată. Este o realizare pentru întreaga lune, nu doar pentru Cuba, aşa că este bine să stabilim legături şi să le dezvoltăm”, a declarat Excelenţa Sa Roberto Cesar Hamilton Magana – ambasadorul Republicii Cuba la Bucureşti.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Biserica parohială din Niculești a fost sfințită de ÎPS Nifon, arhiepiscopul și mitropolitul Târgoviștei

Publicat

pe

Duminică – 8 noiembrie 2026, la Niculești, județul Dâmbovița, s-a desfășurat, în prezența a sute de drept credincioși, sfințirea bisericii parohiale, cu hramurile ”Adormirea Maicii Domnului” și ”Sfântul Mare Mucenic Mina”. Slujba de târnosire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, arhiepiscopul și mitropolitul Târgoviștei. După consumarea acestui moment, IPS Nifon Mitropolit a săvârșit Sfânta Liturghie în interiorul sfântului locaș. Din soborul de preoți au făcut parte: părintele vicar eparhial, preotul Ionuț Ghibanu, părintele secretar eparhial, părinți consilieri, părintele protopop al Protoieriei Titu, preoți și diaconi din eparhie.

Actul de sfințire a fost citit de preotul dr. Ionuț Adrian Ghibanu, Apoi, părintele protopop Ionel Pațanghel, așa cum este tradiția, a adresat un cuvânt de întâmpinare , Înalt Prea Sfinției Sale Nifon Arhiepiscopul Târgoviștei. În discursul său evidențiind însemnătatea acestui moment pentru întreaga comunitate.

Părintele paroh Iulian Dinu a exprimat recunoștința credincioșilor față de Înaltpreasfinția Sa și față de toți cei care au sprijinit construirea și finalizarea sfântului lăcaș.

În cuvântul său de învățătură, Înalt Prea Sfinția Sa Nifon a precizat faptul că Biserica reprezintă instituția fundamentală pentru existența omului și a lumii, fiind Trupul viu al lui Hristos, care îl însoțește pe fiecare om de la naștere până la trecerea în veșnicie și călăuzește întreaga umanitate până la sfârșitul istoriei.

„Datorită rolului său decisiv în formarea și păstrarea identității noastre naționale, precum și a misiunii sale călăuzitoare de-a lungul veacurilor, Biserica este cu adevărat mama spirituală a neamului românesc, iar orice eveniment important al Ortodoxiei strămoșești reprezintă și un moment semnificativ pentru istoria și viața poporului român. Pictura și iconografia bisericească reprezintă, de altfel, o expresie profetică a Împărăției lui Dumnezeu, deoarece, dincolo de frumusețea lor artistică, ne oferă posibilitatea de a contempla și de a trăi, în comuniune cu sfinții, frumusețea cea negrăită a lui Dumnezeu. Prin aceasta, credincioșii sunt îndemnați să răspândească în lume frumusețea iubirii, a bunătății și a comuniunii frățești.

Referindu-se la sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Înaltpreasfinția Sa a arătat că aceștia sunt chipuri ale biruinței realității spirituale asupra limitărilor lumii materiale, simboluri ale triumfului sfințeniei și al Duhului Învierii asupra materialismului, ateismului și indiferenței religioase. Ei sunt slujitori ai iubirii dumnezeiești și ocrotitori ai oamenilor, mesageri ai voii Tatălui ceresc și modele autentice de ascultare, sfințenie și slujire.

Evidențiind semnificația Evangheliei zilei, care are în centrul său Învierea fiicei lui Iair, această impresionantă întâlnire dintre suferința umană și puterea dumnezeiască a lui Hristos, Chiriarhul nostru a arătat că mesajul ei este unul al speranței și al încrederii în iubirea nemărginită și atotmilostivă a lui Dumnezeu, Care nu încetează niciodată să vină în ajutorul celor aflați în nevoie. Ea devine, totodată, o imagine a lucrării mântuitoare săvârșite de Biserică de-a lungul veacurilor, prin care sufletele rănite de păcat sunt ridicate la o viață nouă, iar fiecare generație este chemată la credință, sens și comuniune cu Dumnezeu”, se menționează într-un comunicat transmis de Arhiepiscopia Târgoviștei.

În încheierea cuvântării sale, Înalt Prea Sfinția Sa Nifon a evocat importanța credinței strămoșești în istoria poporului român, subliniind că procesul de formare a neamului românesc coincide în mod providențial cu răspândirea și consolidarea creștinismului pe aceste meleaguri. De aceea, încercările de a minimaliza rolul Bisericii în societate și în istoria națională ignoră o realitate istorică fundamentală: contribuția decisivă a credinței și a Bisericii la nașterea, dezvoltarea și păstrarea identității românești de-a lungul veacurilor.

Tot în cadrul acestui eveniment religios, în semn de apreciere pentru activitatea sa pastorală și pentru contribuția esențială avută la edificarea noii biserici, părintele Iulian Dinu a fost distins cu rangul de ”iconom stavrofor”.

Înaltpreasfinția Sa a oferit ”Diploma mitropolitană de recunoștință” domnului Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița și lui Dorinel Soare – primarul comunei Niculești. De asemenea, au mai primit înaltele distincții Sebastian Artimonuț Balia – pictor bisericesc, Tiberiu Nicolae Olariu, Gheorghe Dan Vișan, Ion Vișan – epitropul parohiei și părintelevpensionar Marius Pardos.

La acest eveniment, au mai fost prezenți Marian Tănase-prefectul județului Dâmbovița, Ionuț Săvoiu – Secretar de Stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, deputatul Laurențiu Neculăescu, Conf. univ. dr. Claudia Gilia- Președintele Senatului Universității ”Valahia” din Târgoviște, Col. Mădălin Maria-Adjunct al Inspectorului Șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița și Dorin Clipea, Prim-adjunct al Inspectorului Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Basarab I” al județului Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Se cere eliberarea cărților de identitate simple și după anul 2031

Publicat

pe

Foto arhivă - Sursa: Profimedia Images

Europarlamentarul Claudiu Târziu critică, într-un material transmis pe rețelele de socializare, modul în care s-a implementat în România noua carte electronică de identitate. Spune liderul Partidului Acțiunea Conservatoare că statul român a cheltuit, în ultimii 15 ani, cel puțin 41 de milioane de euro pe o carte de identitate care mai mult încurcă decît ajută. Buletinul gîndit în 2010 a început să fie produs în 2025 și, până în 2031, va fi un document obligatoriu pentru toți românii. Președintele ACT critică faptul că această carte de identitate inovatoare, care ne introduce în rândul lumii, crează destule probleme românilor care o dețin.

„Pe el nu mai scrie unde locuiești. Adresa e ascunsă în cip. Dar primăria n-are aparat să citească cipul. Nici fiscul. Nici notarul. Cam nimeni. Așa că omul cu buletin electronic e trimis la poliție după o adeverință care să-i certifice domiciliul.

Ne-am digitalizat cum s-ar spune. Ne putem face dosarul cu șină online, dacă îl depunem la ghișeu, fizic. Semnătura electronică din card nu e recunoscută nici măcar de fisc. E pusă acolo doar așa, ca să nu fie cipul ăla gol”, a precizat Claudiu Târziu.

Pentru implementarea acestui sistem, statul a cheltuit zeci de milioane de euro, fonduri alocate prin PNRR.

„Știți care PNRR, ăla fără de care România se prăbușea. În plus, ni se cere să avem încredere că datele noastre personale, inclusiv amprentele stocate pe cip sînt în siguranță. În același stat în care hackerii au blocat spitalele, au intrat în sistemul de la Apele Române, au furat datele de la Cadastru și le-au scos la vînzare.

Un parlamentar neafiliat a avut o inițiativă legislativă prin care să se permită și după anul 2031 eliberarea de buletine de identitate simple, fără cip, cu scopul de a fi evitate neplăcerile aduse cetățenilor. Senatul a spus nu. PSD, PNL, USR și UDMR au votat împotrivă. Pe un motiv la fel de stupid ca buletinul cu cip: am cheltuit banii, deci e obligatoriu să folosim plasticul ăsta. Și-apoi e oricum comandă de la Comisia Europeană.

Bătrînul de la țară n-are smartphone, nu știe ce e un cod PIN și nu se descurcă. Credinciosul creștin are obiecții de conștiință. Nu e treaba statului să i-o calce. Românul majoritar ar prefera să aibă libertatea de a spune nu. Dar lucrurile astea nu au contat pentru Senat.Acum, inițiativa se află la Camera Deputaților, care e decizională.
Să sperăm că acolo se vor găsi suficiente conștiințe tefere, care să aprobe o măsură de bun simț”, a adăugat europarlamentarul Claudiu Târziu – președintele Partidului Acțiunea Conservatoare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite