OPINII
În căutarea sănătăţii peste Ocean…

Consider dezamăgitoare prestaţia de până acum a ministrei Sănătăţii, Sorina Pintea. După ce s-a plimbat prin spitalele din ţară cu echipele de filmare după ea 24 de ore din 24 şi nu a făcut nimic, doar a promis şi a compătimit stările de fapt existente în multe unităţi medicale, acum s-a gândit că ar trebui cheltuiţi ceva bani publici pe o vizită de lucru a unei cohorte de 30 de manageri de spitale taman în America!
Ministerul Sănătăţii care, după tragedia de la Colectiv, nu a fost în stare să creeze o secţie pentru arşi dotată ca la carte, plus că mai iese şi Sorina Pintea pe sticlă să spună, cu nonşalanţă, că noi nici acum nu putem face faţă unei situaţii asemănătoare, vrea să se asocieze, să creeze parteneriate cu spitalele de peste Ocean! Am văzut cam tot ce este bun prin Europa. Acum ne mutăm în Statele Unite.
Ce să învăţăm de la americani? La ei scara valorilor este alta, respectul pentu cetăţean la fel, sistemul social medical funcţionează după alte principii. Acolo, spitalele au buget, nu glumă. Ne potrivim ca nuca în perete. În America, medicii nu îţi arată buzunarul sau nu îţi cer de la obraz bănuţi pentru câte o investigaţie de rutină sau o operaţie de apendicită. Nu te lasă să aştepţi pe holurile spitalului ore în şir, dacă nu ai pile, relaţii sau gologani în poşetă. Nu eşti tratat ca un obiect, ca o piesă de serie defectă. Despre dotări, tratament, nu mai vorbim. Diferenţe, ca de la cer la pământ!
S-au dus managerii de spitale să viziteze o lume nouă. Să se plimbe, să vadă, să se minuneze, să ofteze şi cam atât. Uite aşa se cheltuie banii publici, care ar fi fost mai utili pentru medicamente, să nu mai fie bolnavul nevoit să le procure singur din farmacie chiar şi atunci când este internat, pentru achiziţia de dezinfectante eficiente, să nu-i mai omoare bacteriile pe pacienţi, pentru paturi noi, pentru cearşafuri şi alte tipuri de consumabile, decât pe excursii care, în afară de semnarea unor parteneriate, nu aduc nimic.
OPINII
Oare, mai vine un mâine bun și pentru noi?

România se află într-un blocaj politic fără de precedent. De ce? Fiindcă de la an la an, din 1990 încoace, am observat că reprezentanții clasei politice sunt din ce în ce mai slabi, fără discurs, fără esența aceea de patriotism, mai neinteresați de dezvoltarea socio-economică a țării. Au transformat o profesiune de credință, de har, de curaj, într-o banală meserie de făcut bani și de stat la adăpost!
Se vede de la o poștă că, în cei peste 35 de ani scurși de la revoluție, s-a dezvoltat minunat sistemul interesului de grup. Politicienii și acoliții, patroni de firme, o parte importantă a bugetarilor, spuma de prin ministere, agenții, companii și alte componente ale structurilor de forță, au dus-o și o duc bine. Nu au mai avut parte de convulsii sociale, mișcări de stradă, proteste și alte manifestări publice ce țin de domeniul democrației și libertății. La ce mai folosesc? Ne adunăm cu ora, scandăm și suflăm în vuvuzele și apoi plecăm acasă, că ni se face foame. Problemele rămân la fel. Nerezolvate.
Românii de rând, noroc cu aderarea la Uniunea Europeană, s-au răspândit pe Bătrânul Continent in căutarea unui trai mai bun. Unii au rămas prin Occidentul prosper, alții au trudit, au strâns ban pe ban să revină acasă pentru a-și turna în ogrăzi căsoaie, embleme ale scăpării de sărăcia materială, căci restul nu îi interesează. Cum merge țara? Cine ne sunt conducătorii? Sunt bune sau nu deciziile pe care le iau? Nu contează. „Să mai meargă afară o vreme”, îți zice românul pribeag. „Mai am de făcut un gard, o magazie și, gata, poate să se termine tot!”. La atât se oprește libertatea și democrația. Și, la umbra acestei stări, politicienii noștri, buni dar mai mult rău intenționați, reprezentanții sistemului nevăzut mereu cu mâna pe butoane, își fac de cap.
Cum este posibil să fim conduși în continuare de un guvern demis prin moțiune? Cum este posibil ca cele două mari partide care au dărâmat teoretic Guvernul Bolojan să nu își asume guvernarea din prima clipă, să iasă cu pieptul în față, să demonstreze că luptă pentru țara asta? Simulacre de politicieni. Vânduți, obișnuiți doar cu manevre de culise, cu semne, pixuri și creioane colorate, cu orgolii și ambiții, doar pentru a-și păstra jilțul, privilegiile.
Și ne-am pricopsit și cu un președinte de țară, unul din zona ONG. Ales pe criteriul „nu am avut încotro”. Fiindcă, așa suntem noi românii, nu riscăm. Preferăm apele line, fără să realizăm că sunt mai periculoase și mai adânci decât cele nărăvașe.
Acum ce facem? Așteptăm. Ce? Frământăm nedumerirea. Cel mult, înjurăm și comentăm spărgând semințe de floarea soarelui și aruncând cojile pe caldarâmul fierbinte al patriei. Oare, mai vine un mâine bun și pentru noi?
OPINII
Încă un fâs de negociere la Cotroceni!

Ne îndreptăm din ce în ce mai sigur spre alegerile anticipate. Nici astăzi, la întâlnirea de la Cotroceni, nu s-a întâmplat mare brânză. Discuții. Posibile negocieri. Strângeri de mână pe fondul complezenței. Orgolii de politicieni și atât.
Criza merge mai departe, iar Bolojan și USR-iștii rămân în continuare la butoane, în ciuda câștigătorilor alegerilor parlamentare, perdanți de conjunctură, PSD și AUR. Este de noaptea minții! Numai în democrația noastră originară se poate întâmpla ca țara să fie condusă de ultimii clasați: PNL, USR și conservantul politic UDMR, aflat mereu lângă stupul cu miere.
Întâlnirea de la Cotroceni a avut, după umila mea părere, miros de aranjament meschin. Încă un fâs! Nicușor Dan, cu bagajul pregătit să plece la Paris, să sărbătorească Ziua Franței și iar cu o semipropunere de conjunctură, Alexandru Nazare, și cu încăpățânatele și de amețit poporul dorințe, PSD nu vrea să guverneze cu USR și PNL, USR și PNL nu vrea să împartă puterea cu PSD. Cu AUR nu vrea să se asocieze nimeni. UDMR prezent în tot și în toate. Minoritățile sunt în poza de grup. Ceva de vis!
Dragi politicieni, ăștia cu care, din păcate, ne-am pricopsit! Dacă aveți sânge în instalație, haideți, la anticipate! Este cel mai bun indicator al funcționării democrației în România! Simulacrele de negocieri și aranjamente de culise vă duc și mai mult în derizoriu, iar noi, poporul, avem impresia că ne desconsiderați!
ACTUALITATEacum o săptămânăHai la „Ziua Comunei Șotânga”! Sâmbătă, 8 august 2026, de la ora 17:00
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileȘotânga, o comună care își construiește viitor solid pe postamentul trecutului minier. FOTO
Călăraşiacum o săptămână12 persoane implicate într-un accident pe Autostrada Soarelui, în Călărași
SOCIALacum o săptămânăTânăr găsit mort la marginea drumului, la ieșire din Roșiori de Vede
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăUn nou parc public la Târgoviște, din această toamnă. Lucrările sunt în execuție
ACTUALITATEacum o ziMega petrecere de 10 ani la Complexul Turistic de Natație Târgoviște
Argeșacum o săptămânăUPDATE. Șoferul microbuzului implicat în accidentul mortal de la Câmpulung are 83 de ani
ACTUALITATEacum o săptămână„Parcul Generațiilor” de la Săteni (Aninoasa), un concept diferit de amenajare a unui spațiu de joacă și recreere. FOTO




























