OPINII
Mesajul politic, ca o opincă ruptă-n vârf!

Liviu Dragnea, ţinând cont de ceea ce se întâmplă acum în PSD, ar trebui să convoace CEX-uri după CEX-uri pentru a-i putea elimina pe toţi opozanţii săi din partid. Vedem că Paul Stănescu, vicepremier şi ministru al Dezvoltării, unul dintre semnatarii scrisorii anti-Dragnea, scăpat până acum de plutonul de execuţie, nu şi-a dat demisia din Guvern şi nici Klaus Iohannis nu i-a revocat mandatul. Ba mai mult, liderul PSD de Olt revine cu o scrisoare, pe care îşi pune doar el semnătura, şi îl critică, din nou, cu înverşunare, pe împăratul PSD.
Olguţa Vasilescu, bună la toate, rămâne, deocamdată, pe dinafara Guvernului, pierzând prima rată cu staţie precisă – Ministerul Transporturilor, fiindcă Lucian Şova, încăpăţânat, nu a vrut să-şi dea demisia şi nici şeful statului nu i-a retras mandatul, spre disperarea doamnei Dăncilă şi a lui Codrin Ştefănescu. Şova se ţine tare de scaun şi spune că aşteaptă să-i ceară demisia Liviu Dragnea şi plutonul CEX, remarcat în ultimul timp doar prin execuţii sumare, ca la Târgovişte, pe 25 decembrie 1989!
Grele vremuri şi pentru PSD, care pică, uşor-uşor, în derizoriu, dar şi pentru biata noastră ţară, violată asiduu de interesele unora şi altora. Şi, ca să fie scenariul complet, cu substanţă, intrigă şi oarece comedie, apare şi tânărul Laufer, care avea şansa să devină aşa, tam-nisam, ditamai vicepremierul, numai că l-a refuzat Iohannis. Nu i-a plăcut făţăul de june sănătos şi dezinteresat şi i-a dat cu flit!
Pretendentul la şefia Ministerului Dezvoltării, supărat pe Iohannis şi simţindu-se rănit în orgoliul său, marca Dorobanţi, vine cu o declaraţie în exclusivitate, care i-a lăsat cu gurile căscate chiar şi pe social-democraţii ce gândesc mai profund politica. A spus Laufer că preşedintele ţării a dat dovadă de antisemitism, nenominalizându-l ca ministru. Că el, şeful statului, neamţ la origine, nu îl iubeşte pe Ilan, cel care arată bine în pozele bust şi cadru american, fiindcă este… evreu!? O mai mare coţcărie, cu pretenţie de declaraţie politică, nu am mai văzut şi nici nu am mai auzit să fi fost rostită de cineva de pe meleagurile noastre mioritice. A rămas mască şi fără nici un fel de comentariu chiar şi presa pro-Kiseleff, care a ocolit subiectul de râsul curcilor şi a luat-o, din nou, pe traseul procurorilor şi statului paralel, în timp ce remanierea guvernului a rămas pe cracă şi în ploaia rece de sfârşit de toamnă. La fel şi ţara!
Este cea mai proastă perioadă pe care o trăieşte PSD-ul de când fiinţează. Până şi duşmanii formaţiunii social-democrate se freacă la ochi, nevenindu-le să creadă că există atâta ameţeală în ograda celui mai mare partid din România. Ar fi poate mai bine ca PSD să-şi schimbe denumirea! Să se cheme CEX, fiindcă nu pare să mai existe şi să mai conteze în afara acestui for. Restul membrilor de pe coclaurii ţării, apă de ploaie, pe care Liviu Dragnea o poate vărsa rapid la canal atunci când vor muşchii săi!
OPINII
Improvizația, ca politică…

Vremea s-a schimbat. Nu și guvernul! Frigul începe să ne intre în casă odată cu majorările de prețuri la gaze naturale și energie electrică și după ele potopul! Despre benzină și motorină, ce să mai vorbim. Au ritmul propriu impus de vânturile pe care le trag liderii lumii!
Suntem într-o stare de provizorat bolnăvicios pentru nație, dar binefăcător pentru băieții de la butoane. Acum îl avem pe desemnatul Luca Niculescu, scos din cutia secretă printr-un Abracadabra interpretat neconvingător de președintele Nicușor Dan. Nu știm pentru ce și pentru cine a fost antrenat domnul Luca. Cert este că politicul și partidele cu procente și simpatie în spate cad în desuet. Parcă nu prea mai contează. Conducătorii vin acum dinspre lumile paralele!
Despre instalarea lui Luca Niculescu la Palatul Victoria se pare că șefii de partide au căzut rapid la consens. Discret, deocamdată, și abordându-se lozinca pur demagogică o facem pentru stabilitate. Care? A cui?
Ce va aduce Luca Niculescu și cabinetul său ultrasecret bun pentru România? Sintagma continuăm împreună, PSD – PNL – UDMR, posibil și USR, cu ușoară mârâială din partea AUR, dar de data aceasta pe marginea prăpastiei, este de strictă actualitate. Mesaj de supraviețuire!
Dacă mai cade unul sau zece, o sută, o mie, din neatenție, constrânși sau împinși, nu contează! Suntem obișnuiți cu sacrificiile. De peste 35 de ani, sacrificiul este pe frontispiciul poporului român. La modă este descurcăreala. În toate domeniile. Improvizația ne ține pe linia de plutire. La putere este la fel. Pe voturile noastre, corecte, se improvizează!
OPINII
Al patrulea nominalizat, între a fi sau a nu fi votat!

După cum stau lucrurile astăzi, marea gloată a politicienilor noștri, ăștia pe care îi avem, mai mult de catifea și alte țesături caracterologice ușoare, în frunte cu președintele Nicușor Dan, exclud alegerile anticipate. Faptul că acest greoi organism politic și sistemul care îl butonează au ajuns la cea de-a patra nominalizare a unui premier, într-un total dezacord cu Constituția țării și cu opțiunile electoratului exercitate la alegerile din 2024, arată clar că este nevoie să iasă iar cine trebuie! Alegerile anticipate reprezintă pentru păpușarii politici un pericol imens. Un culoar al imprevizibilității pe care le este frică că nu pot să-l mai controleze, iar încă o anulare a alegerilor ar fi prea gogonată. Așa că aceasta este ultima incercare înainte de apariția întrebărilor, confuziei și a tensiunii sociale.
Luca Niculescu, fostul ambasador al României în Franța, trebuie înscăunat premier. Dacă vine dinspre direcția Paris, are greutate, susținere. Cu excepția celor de la AUR, care își păstrează consecvența de a nu-l vota și de a cere anticipate, toate celelalte partide adulmecă, îi dau ocheade și jonglează cu declarațiile de la o zi la alta. Vezi liderul PSD, Sorin Grindeanu, care își schimbă discursul rapid, ceea ce ne pune pe gânduri. În structura textului expus, am remarcat că există destul loc pentru a întoarce căruța în favoarea lui Luca Niculescu. Și pare că o va face. Din trei mișcări.
Liberalii, deocamdată, nu s-au prezentat la apel. Testează marea cu degetul. Dar, cu siguranță, după ce Luca Niculescu va scoate posibilii miniștri de la cutie, vor băga și picioarele în apă. După „frăgezirea” lui Ilie Bolojan, cum spunea maestrul Ion Cristoiu, prin audierea la DNA Iași, înainte de nominalizare, șansele lui Luca Niculescu au crescut. Se face pârtie!
USR-iștii disimulează neimplicarea în susținerea lui Luca Niculescu, dar nu trebuie crezuți pe bune. Reprezentanții acestui partid, de-a lungul timpului, au dat dovadă că au dexteritate la efectuarea unor manevre politice. Este clar, cu PSD-ul nu mai vor să guverneze, dar nici nu vor să-și arate atașamentul pentru Luca Niculescu, așa, pe față! Vor să îi lase pe social democrați să facă acest pas. Mâine este posibil să se întâmple. De dragul stabilității! S-a aranjat deja dialogul direct între Sorin Grindeanu, liderul PSD, și premierul desemnat. Dacă acesta din urmă îi promite lui Grindeanu că decuplează România de la politicile falimentare ale lui Ilie Bolojan, Guvernul Niculescu va trece. Apoi, vedem noi ce o mai fi.
ACTUALITATEacum 7 zileDrum lin către lumină, Monica noastră dragă! Doliu în învățământul din județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum 6 zileȘofer de 81 de ani a intrat cu mașina în canalul pentru ape pluviale care se construiește pe DN71
ACTUALITATEacum 7 zileOprire apă în orașul Răcari, 13 octombrie 2026
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileMunicipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare
ANUNŢURIacum 5 zileCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează operator introducere și prelucrare date
ADMINISTRAŢIEacum 6 zilePucioasa. Cartografierea a fost finalizată. Locuitorii orașului, invitați să-și declare corect proprietățile
Argeșacum o săptămânăAngajații unei companii de transport feroviar furau combustibil și pontau în fals prezența la serviciu
ACTUALITATEacum o săptămânăMiss Universe Finlanda, Veera Grönlund, a venit la Răcari. Află aici motivul!




























